Forum Index > Chat > România, ultimul imperiu al Europei!

#0 by Walker Donor Fotbalist (Eligible Dead Voter) (0 mesaje) at 2007-11-13 01:09:32 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Interviu acordat de preşedintele Moldovei, Vladimir Voronin, cotidianului „Evenimentul Zilei” de la Bucureşti.

- EVZ: În ultima perioadă, relaţiile dintre Republica Moldova şi România au părut destul de tensionate. Aţi declarat recent că România intervine de multe ori în treburile interne ale Republicii Moldova, este apoi disputa lingvistică, delegaţiile de primari au fost oprite la graniţă. De ce aceste ostilităţi?

- Vladimir Voronin: Mărunţişuri din acestea cu primarii la graniţă sunt mai mult de situaţie tehnică, nu de politică la nivel înalt. Nu ar fi corect dacă aş aprecia în aşa fel. Relaţiile cu România, din momentul declarării independenţei, nu au fost simple. Ele nu sunt caracteristice numai timpului în care noi suntem la guvernare. Pe parcursul tuturor acestor 16 ani de independentă, relaţiile cu România au fost foarte tensionate. Altă treabă că nu întotdeauna autorităţile moldoveneşti, fosta conducere, găseau de cuviinţă să numească lucrurile pe nume. România, tot timpul începând cu 16 ani în urmă, s-a implicat şi se implică în probleme interne ale Republicii Moldova. (Voronin face o pauză lungă.) În primul rând, cu 16 ani în urmă, declaraţia aceasta este provizorie. Chiar şi textul declaraţiei în care statul român a recunoscut independenţa Moldovei, despre aceasta se vorbeşte.

Doi: România tot timpul ne implică nouă prin diferite metode standardele româneşti. Începând de la limbă, istorie, denumirea valutei naţionale, inclusiv tricolorul, inclusiv stema. Denumirea administrativ-teritorială, că am trecut la judeţe şi am făcut un lucru extrem de negativ. Şi multe, multe alte lucruri pe care pe parcursul acestor ani România ni le bagă nouă cu de-a sila.

- Academia Moldovei spune că aici se vorbeşte limba română. Constituţia Moldovei scrie că aici se vorbeşte limba moldovenească. Cine are dreptate: ştiinţa sau politica?

- Cetăţenii tării au dreptate. Savanţii, când i-au întrebat pe ei, asta a fost în ‘93-’94. Ei erau aşa de flămânzi că erau gata să cunoască că asta e limba care o vorbeşte cineva din insulele Malaziei, malaziene. Când am petrecut referendumul la 1 octombrie 2004, 2,1 procente de cetăţeni s-au declarat români. Ceilalţi, 78 de procente, s-au declarat moldoveni. Pentru noi, acesta este documentul după care ne conducem. Noi înţelegem foarte bine de ce România se bate atât de tare să ne facă pe noi români.

- De ce?

- Eu am vorbit trei ani în urmă: România este ultimul imperiu în Europa! (Pauză) Dar soarta imperiilor ştiţi care este... De aceea românii se luptă pentru această treabă ca să ne facă pe noi români. Nouă nu ne trebuie! Noi suntem moldoveni şi o să fim moldoveni! Cât nu s-ar lupta, cine nu s-ar lupta. Pur şi simplu, noi pierdem timpul în relaţiile noastre bilaterale cu aceste chestii. Noi am putea face mult mai multe lucruri bune pentru ambele state. Dar noi ne-am împiedicat în chestiile astea: moldovean, român, interese de acolo, interese de aici. Mie îmi pare foarte rău, foarte rău îmi pare. Eu nu pot să procedez altfel, pentru că eu sunt preşedintele Republicii Moldova.

- Integrarea în UE presupune să beneficiaţi şi de suportul Bucureştiului. Până la lămurirea unor lucruri pe care dumneavoastră le credeţi lămurite, dar Bucureştiul încă insistă asupra lor, cum vedeţi integrarea fără sprijinul României?

- Noi avem declaraţii mai multe din partea autorităţilor române că România susţine intenţiile Republicii Moldova de aderare la UE. De mai multe ori, în diferite cazuri, situaţii, la instituţiile europene reprezentanţii României pe noi ne susţin.

- Dar, recent, la finalul unui acord, România a precizat clar că va sprijini, dar că nu recunoaşte limba moldovenească. Nu credeţi că ar putea apărea „neînţelegeri”?

- Dacă o să apară neînţelegeri, or să apară din partea instituţiilor europene faţă de România, nu faţă de noi. Limba moldovenească este înregistrată în codul limbilor utilizate de Uniunea Europeană. Nu depinde nimic de România. Aceasta este problema relaţiilor noastre cu UE.  Dar UE stimează constituţiile ţărilor, cum îşi numesc ei limba. Noi tot aşa am discutat, mai mult cu domnul Iliescu. Limba poate să se asemene moto-moto, dar noi o numim moldovenească. Mata te numeşti într-un fel, eu mă numesc în alt fel. Aceasta este identitatea mea şi aceasta este identitatea dumneavoastră. Eu o respect pe-a dumneata, te numesc aşa cum v-au numit părinţii, cum aţi fost botezat. Aşa şi eu cer de la mata să mă numeşti pe mine aşa cum suntem. Dar nu să îmi impui cu de-a sila că, nu, tu nu eşti moldovean, tu eşti român! Dar nu mai sunt eu român! N-am să fiu niciodată! Nici nu se discută! Mie îmi place ca eu să fiu moldovean, cum a fost mama, cum au fost buneii, cum au fost toţi străbuneii, cum a fost Ştefan cel Mare! Ce nu-i clar aicea? E foarte clar! Dacă se scoate noţiunea aceasta, mai mari prieteni şi mai mare înţelegere... Mai ales când două popoare au o limbă! Nu că aicea  „Trebuie să fiţi români!”. Dar nu mai suntem noi români!

http://www.flux.md/articole/1028/

E un mesaj informativ, fără afirmaţii prosteţi de genul "mnogo bukff", etc. Nu vă interesează, treceţi pe alături.


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4
<< Precedenta      Următoarea >>

#26 by vreid (User) (0 mesaje) at 2007-11-13 10:33:20 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Raspunde tot cu o intrebare si rade.
Sa va dau mai multe detalii impotriva feciorului meu? He, he, he!!!

- ca si cum ..bai fraierilor suge ti melu ca nu aveti ce i face.


ps ...Articolul e fenomenal...+100


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#27 by System at 2007-11-13 10:37:15 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Romania are tot dreptul sa ignore aberatiile tampitului, dar nu si "opozitia" de la noi! Sau l-e e frica ca nu cumva sa vina Olejka cu mascatii de la CCCEC sa le mai scuture putintel afacerile, cu posterioara canibalizare de catre Familie? Tradator fricos - iata ce reprezinta moldovanul, neamul caruia "s-o'ncaltat" (vorba Chiritei de la Iesi).


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#28 by vreid (User) (0 mesaje) at 2007-11-13 10:39:18 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#27 Arey, corect e plin parlamentu Romaniei de manjiti si corupti care sug si ei de la rusi

...au vandut industrii importante taman rusilor pe spagi de milioane euro(Aluminiu Slatina ,Petrom ,Rafinari etc)i


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#29 by Senarium (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 10:45:55 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
eu al doilea articol nici nu l-am citit pe tot,ca nu pot de scirba.de i s-ar termina mai repede mandatul sa nu-l mai vad.

printre altele serviciile de informatie rusa prognozeaza pentru 2009 un an fierbinte in toata Basarabia,o rasturnare totala a situatiei politice in tara si in regiunile apropiate:Basarabia de Sud,Bucovina si Transnistria.!


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#30 by System at 2007-11-13 10:46:06 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#28 vreid, O, DA!!! KKTii mai nu lau inlaturat de la putere pe Traian Basescu, care rusofob fiind, tare mai incurca "GazPromulu" sa-si faca mendrele pe acolo. Noroc de poporul Roman si Romanii din RM care l-au revotat cu o majoritate frumoasa. Eh, asta e intradevar presedinte... nu ca clownul shantist. Traiasca Basescu!

#29 Senarium, .....printre altele serviciile de informatie rusa prognozeaza pentru 2009 un an fierbinte in toata Basarabia,o rasturnare totala a situatiei politice in tara si in regiunile apropiate:Basarabia de Sud,Bucovina si Transnistria.!....

ai vreun link cumva? As vrea sa vad si eu. PLZ

#29 Senarium, ....printre altele serviciile de informatie rusa prognozeaza pentru 2009 un an fierbinte in toata Basarabia,o rasturnare totala a situatiei politice in tara si in regiunile apropiate:Basarabia de Sud,Bucovina si Transnistria.!...



ai vreun link cumva? As vrea sa vad si eu. PLZ


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#31 by Senarium (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 11:00:27 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Oare sa fie dreapta fraza:Orice tara isi merita presedintele care il are.Nu sint de acord.Poate ca noi nici tara nu mai trebuia sa fim demult.Asa si este .Avem asa presedinte fiindca noi nu mai sintem ca tara demult.1/3 suntem cetateni romani,1 mln 200 mii sunt plecati la munca in strainatate,mai mult de jumatate din populatia activa a tarii!!!!!!!!

dar si istea care au ramas cred ca vor reusi sa desfiinteze aceasta tara prin unire cu Patria.de fapt toata lumea vrea asta.Si acei care vor raul si acei care vor binele acestui pamint.Vor disparitia acestui stat.Asta-i soarta Basarabiei! :dots:

#30 Arey, "... ai vreun link cumva? As vrea sa vad si eu. PLZ ..." - eri am citit dar nu mai stiu unde ,acush am sa caut,poate-mi amintesc


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#32 by System at 2007-11-13 11:07:45 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#31 Senarium, +1
RM sa dispara cat mai repede si sa fie uitat ca sa nu mai apara iar in viitor Kingdome Come .... adica condomi comi, am vrut sa spun :) care sa incerce din nou dogme si demagogii separatiste printre Romani.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#33 by eugenius17 (User) (0 mesaje) at 2007-11-13 11:10:41 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
VARONA -SA SE DUCA SA INVETE LIMBA ROMANA :chop: :chair:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#34 by Senarium (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 11:11:51 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
stimez tare popoarele baltice care au stiut ce vor,aceasi estoni despre care rusii au facut o serie de bancuri,unde spun ca estonii is "tormoji''.Acesti estonieni,care nu-s decit un milion,stiu sa-si faca ordine la ei in tara.Noi insa ne trezim cam greu in 2 valuri :89-92,si a 2 etapa cred ca acum se incepe.Sper!


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#35 by vreid (User) (0 mesaje) at 2007-11-13 11:13:31 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#34 Senarium, lasa ca estonii au fost ajutati tare de Scandinavi si Germani...aici suntem singuri ..o oaza latina intre barbari


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#36 by System at 2007-11-13 11:16:35 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#34 Senarium, daca nu apare cineva capabil sa organizeze Miscarea de Rezistenta, un Lider, un "DETONATOR", cat de tensionata n-ar fi atmosfera, totul v-a ramane pe vechi. Dorin! Vlad! HEI OAMENI BUNI?!

Acest apel de unire a aparut in ziarul Literatura si Arta in data de 8 noiembrie 2007. Aflându-ne într-o perioadă crucială a istoriei în care valorile sfinte ale neamului românesc ne sunt profund ameninţate, alarmaţi de pericolul comuniştilor de a nega originea română a Republicii Moldova, propunem ca Forul Democrat al Românilor din Moldova, precum şi alte organizaţii de orientare democratică, să înainteze către instituţiile europene cererea organizării unui referendum democratic monitorizat de Uniunea Europeană, la care cetăţenii Republicii Moldova să se pronunţe în favoarea sau contra revenirii Republicii Moldova în cadrul României, ceea ce înseamnă aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Delegaţia Franţei la Consiliul Europei susţine ideea aderării Republicii Moldova la UE, ca parte componentă a României. Noi, ca membri ai Forului Democrat al Românilor din Moldova, dorim: - să cerem sprijinul guvernului francez şi a reprezentanţilor Franţei în instituţiile europene pentru crearea acestui referendum: - posibilitatea participării la referendum a cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi temporar peste hotare în ţările Uniuni Europene, prin susţinerea financiară de către Comisia Europeană: monitorizare, observatori, transport. De aceea este imperativă susţinerea societăţii civile din Republica Moldova a acestui apel. Este timpul să ne mobilizăm! Numai împreună vom fi în Uniunea Europeană! Domnul să ne ajute! Maria HÂNCU, Institutul de Studii Europene din Nisa (Franţa), Damian HÂNCU, Facultatea de Drept din Lyon (Franţa)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#37 by dentist Donor (român) (0 mesaje) at 2007-11-13 11:28:31 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#35 vreid, total deacord...si totusi suntem noi neam de dac, care nu se lasa batut niciodata :aggressive:

#36 Arey, si aici ai dreptate....fara conducator competent nu facem nici o s*la...cat de inflacarati nu am fi


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#38 by slazer Donor (...don't let the Sun go down...) (0 mesaje) at 2007-11-13 11:30:20 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
blin atita prostie din gura presedintelui asta ... pot sa spun una
"L-au votat cei mai prosti oameni si kare se pare ka au terminat 5 klase sau kiar mai putin :( " si kind mai aud kuvinte din astea ca noi suntem moldoveni sau limba moldovneasca imi vina sa :bad:  psc cita rusine ....


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#39 by Senarium (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 11:31:04 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#30 Arey, "... ai vreun link cumva? As vrea sa vad si eu. PLZ ..." nu gasesc ,din pacate

#38 slazer,''kare se pare ka au terminat 5 klase" dupa afirmatia ta reiese ca toti care l-au votat au mai putin de 5 clase.Nu-i asa.Nu conteaza cite clase ai,ci cine te-a invatat si despre ce ti-a bagat in cap.Cred ca stii ca in Moldova 98 % din populatie este "gramotnaya".dar multi din care l-au votat prima data si-au dat seama .Iar a doua oara nu poporul l-a votat ci partidul.Au avut ei grija ca in primul mandat sa schimbe constitutia si Moldova sa devina Republica Parlamentara,ca in Germania ,unde Bundestagul alege cancelarul si presedintele! iata asa!


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#40 by 13voin Drivers Club (Carasic) (0 mesaje) at 2007-11-13 11:44:43 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
:voroninklouninalfabet:

Editat de către 13voin la 2007-11-13 13:47:43




Mesaj util ?   Da   0 puncte
#41 by Senarium (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 11:49:16 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#36 Arey, N-o sa mearga treaba cu referendumul.Si iti spun si de ce.Da,Franta a fost intotdeauna prietena romanilor.Sa presupunem ca se organizeaza referendumul asta.Noi vom pierde.Vor avea grija sa impedice accesul,organizarea si la urma se poate si falsifica rezultatul.dar cred ca rezultatul n-o sa trebuiasca falsificat.s-ar putea sa pierdem si asa.

E necesara o propaganda ampla,publicitate intensa in rindul populatiei.In general trebuiesc metode mult mai dure,mult mai agresive.Ce-i asta referendum?pai noi ne jucam cu ei prin metode democratice.Literatura si Arta e cu capul in nori


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#42 by jk001jazz (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 11:50:05 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
1 Decembrie - Ziua Nationala a Romaniei. Cade sambata, iesim? inteleg ca fac offtop, scuze, dar cred ca Baronu Rosi e cel mai mare offtop si flood de pe acest pamant Romanesc. Cum am putea sa-i punem ban? :wink:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#43 by Senarium (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 11:53:19 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
trebuie dusa o campanie de informare in rindurile Armatei,Politiei,ce crezi ca asta-i joaca.Voi nu vedeti ca fortele in stat is ale lor.Trebuie ca toate fortele sa devina a noastre:TV,Presa(macar o parte),Biserica,Armata,Primariile,Preturile,Politia, ALTFEL O DAM IN BARA DIN NOU CU ACEST REFERENDUM

Atunci cind vom fi siguri de rezultatul acestui referendum ,atunci sa-l facem.

Macar niste sondaje de opinie sa organizeze cineva in republica

Dar sondaje nu facute de Nezavisimaya Moldova sau de TVM,ca atunci pot sa va spun eu rezultatele dinainte


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#44 by jk001jazz (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 12:02:21 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#43 Senarium, ... trebuie... cine? toti care vor n-au cum, toti care au cum se tem, toti care se tem vor dar ... e cercul vicios in care batem pasul pe loc. Cineva totusi 3 sa rupa aceasta ordine a lucrurilor... Detonatorul...Messia...O minune, ca altfel e jale :(


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#45 by Senarium (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 12:03:32 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#44 jk001jazz, Lasa nu mai dramatiza ca facem noi revolutie

Stii ce ne trebuie noua?

Iti spun .Ne trebuie o greshala mare a lor.Un Imbold. Daca nu vor sa faca aceasta greshala,trebuie sa-i provocam sa o faca.O provocare!

E o metoda murdara ,dar asa se face.voi nu vedeti ca ei is cu coada intre vine.Credeti ca ei nu stiu de starea de spirit din rindul populatiei.Ei trebuie sa fie foarte atenti acum.E destul sa imprastie o manifestatie ca la Tbilisi si atunci,si atunci va apre si un LIDER si o miscare de rezistenta numaidecit.

Eu is sigur ca ei stiu si despre forumurile noastre.Cred ca sunt destui lingai din rindul maldavenilor si rusofonilor care le "dolojesk" regulat


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#46 by jk001jazz (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 12:19:53 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#45 Senarium, ei (EL, cateaua rosie) gresesc aproape in fiecare zi :
-accidentul in care a fost implicat soferul presedintelui, betivan ca si stapanu'sau,
-declaratiile romanofobe,
-atacurile la adresa Primariei si a lui Dorin Chirtoaca in special,
-incercarile de inlaturare de la conducere a persoanelor ce detin si cetatenia altui stat (Romana alias).
-"solutionarea" Diferendului prin "federalizare" care permite nu numai Transnistriei dar si Gagauziei sa iasa chiar a 2-ua zi din componenta RM, absolut LEGAL de data asta..
E.T.C......
au fost si sunt greseli groaznice si nimeni nu s-a impotrivit activ. De aia si ne 3 un Lider. Fara organizare nu facem nimic.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#47 by Senarium (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 12:22:39 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
inseamna ca ne trebuie sa faca o greshala si mai mare,iti spun de genul imprastierii manifestatiilor de la Tbilisi.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#48 by vreid (User) (0 mesaje) at 2007-11-13 12:23:15 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#47 Senarium, un flagrant porno ..hahaha

sa l vada tara cum suge de la putin


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#49 by jk001jazz (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 12:25:25 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#48 vreid, care porno? cu impotentul? ah.. da stai ca ai dreptate... mai are si orificii gata umede pentru Liliputin...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#50 by Senarium (Power User) (0 mesaje) at 2007-11-13 12:26:19 (860 săptămâni în urmă) - [Link]Top
N-ai grija,ca nu pleaca gagauz-ieri(intentionat scriu cu litera mica) nicaieri.ei nu au nici un blestemat de Nistru in fata si nici sustinerea Turciei sau a altcuiva,is niste amariti si ei ca si noi.suntem in aceeasi farfurie cu ei.Si in general gagauzii is baieti de treaba.

Putin si asa-i da muie cite ori vrea :ae:


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Chat > România, ultimul imperiu al Europei!

Această temă este închisă. Nu puteţi posta mesaje noi.


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.