Sistemele de transmisiuni cu mai mult de 12 căi au început să fie introduse în reţea mai ales după cel de-al doilea război mondial, mai întâi pe cablu simetric şi apoi pe cablu coaxial. Inventarea tranzistorului şi avântul electronicii determinat de aceasta au condus la miniaturizarea echipamentelor şi mărirea capacităţii s.c.p. până la 10800 căi în anii '70. Apariţia sistemelor de transmisiuni numerice în 1965 şi dezvoltarea acestora au sistat activitatea de concepţie a unor s.c.p. cu capacităţi mai mari. În prezent în reţeaua naţională şi mondială o parte însemnată a traficului interurban încă se realizează cu ajutorul sistemelor de transmisiuni analogice, sisteme ce se vor mai afla în exploatare cât timp uzura lor fizică va face acest lucru posibil.

Figura
10.800 semnale telefonice în banda de bază, dintre cele N ce pot proveni prin intermediul CTI din diferite direcţii, sunt grupate pe un s.c.p. cu 10.800 căi.
Astfel, în repartitorul de joasă frecvenţă RJF cele 10.800 linii ce poartă semnale telefonice în banda de bază BB sunt grupate câte 12 şi dirijate către echipamentul multiplexor de căi MxC. În repartitorul grupelor primare, RGP, vor intra 900 linii cu semnal multiplex în banda 60÷108kHz. Acestea vor fi grupate câte 5 şi trimise celor 180 de multiplexoare de GP, MxGP. Cele 180 GS de bază devin 36 GT de bază cu ajutorul multiplexoarelor de GS, MxGS, ş.a.m.d., până când cele 12
linii pe care avem GQ de bază, la ieşirea multiplexorului de grupe terţiare MxGT, prin intermrdiul repartitorului de grupe cuaternare RGQ, sunt duse la intrarea multiplexorului de GQ, MxGQ. Aici, cu ajutorul a 11 purtători, se face translaţia necesară obţinerii spectrului de linie 4.332÷59.684 kHz (un grup cuaternar din cele 12 rămâne în banda sa de bază). Pe linia de la ieşirea MxGQ vom avea astfel semnalul multiplex corespunzător s.c.p. cu 10.800 de căi. În repartitorul de linie RL se face conectarea ieşirii MxGQ pe una din liniile interurbane disponibile pe direcţia dorită, prin intermediul echipamentului de linie.