"Eu sunt pentru bunatate si dreptate. Imi plac oameni buni la inima, animale, si, bineinteles, muzica. Pentru mine nu sunt importante nationalitate si rasa, pot sa iubesc indeferent de culoare sau nationalitate. Mi se schimba dese ori dispozitia, ba e mai buna, ba e mai rea. Imi pot schimba starea de spirit in citeva minute. Exista momente cand sunt foarte timid si rusinos, uneori, dimpotriva, sunt emancipat, curajos si indraznet. Simt întotdeauna un sentiment de singurătate, nu stiu de ce. Sunt adesea foarte serios, dar uneori imi vine sa fac glume salbatice incat cei din jur incep sa creada ca nu sunt tocmai sanatos. Sunt imprevizibil, dar imprevizibilitatea mea nu cauzează prejudicii nimanui. Sunt chiar o persoană timida prin natura mea, dar când sunt subestimat, incep să ma apar la o astfel de măsura în care poate părea că eu sunt extrem de narcisist si sufar de megalomanie. Simt o mare dorinta sa le plac celor din jur si sa-mi gasesc o multime de prieteni care sa ma iubeasca la fel. Extind adesea mâna mea de prietenie într-un mod ciudat din frica ca pot sa nu fiu acceptat. Dar majoritatea oamenilor nu inteleg. Sunt amoros, sensibil, vulnerabil şi, mulţi spun, naiv. Am avut multe dezamăgiri. Totul imi trece prin suflet, nu pot sa rămân indiferent. Cu toate acestea am o mare dorinţă de a trăi şi să ma bucur de viaţă şi credinta că toate visele mele vor devini realitate. Simt o mare bucurie şi fericire atunci când oameni buni sunt fericiţi, fac bine si cerul e mereu senin pentru ei."

Cum poate Bognibov să fie atât de introspectiv și realist când vine vorba de dânsul, încât să nu vrea să se normalizeze? Ar trebui să se lase de muzică și să se ducă la universitate, sau să coboare cu picioarele pe pământ pentru început.