Citez din articolul DESPRE HIPNOZA SI ALTE RATACIRI:
Din antichitate până astăzi, hipnoza ţine de artele negre. “Probabil că ghicitorii şi oracolele de odinioară au lucrat mult cu stările hipnotice”, este de părere Dr. Maurice Tinterow. Biblia nu îndepărtează din discuţie practicile oculte ca fiind o superstiţie inofensivă, nici nu neagă autenticitatea sau efectele ajutătoare ale unor asemenea practici. Există în biblie avertizări drastice privind tot ce are legătură cu ocultismul. Dumnezeu ar vrea ca poporul Său să vină la El cu nevoile lui şi nu să se adreseze unor persoane care se ocupă cu practici oculte.
Dimpotrivă, Biblia se pronunţă vehement ca omul să nu intre în relaţii cu persoane care s-au dedicat ocultismului, pentru că are de a face cu puteri, influenţe şi dominări demonice. în timpul lui Moise, popoarele vecine Israelului exercitau practici oculte. De aceea, Dumnezeu Şi-a avertizat în mod categoric poporul cu privire la aceasta:
  “Să nu mâncaţi carne împreună cu sânge. Să nu practicaţi ghicitoria sau vrăjitoria… Să nu apelaţi la cei morţi şi la ghicitori; să nu-i căutaţi, ca să vă faceţi necuraţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” (Numeri 19:26,31).
  “Să nu se găsească între ai tăi nimeni care să-şi lase fiul ori fiica să treacă prin foc, nimeni care să practice ghicitoria, nici un vrăjitor, descântător, magician, făcător de vrăji, nici un necromant, ghicitor sau unul care să întrebe morţii. Căci orice om care face aceste lucruri este o scârbă pentru Domnul. Şi din cauza acestei scârbe îi izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău dinaintea ta” (Deuteronom 18:10-12).
  Pe baza caracterului evident ocult al hipnozei (care se manifestă mai limpede în stadiile mai profunde), şi pentru că hipnoza este practicată de mulţi oameni care sunt implicaţi în alte domenii ale ocultului, creştinii ar trebui să evite hipnoza chiar şi în scopuri medicinale.
  Cuvintele din Vechiul Testament traduse cu descântător sau făcător de vrăji par să se refere la aceleaşi persoane pe care le numim astăzi hipnoterapeuţi. Dave Hunt, autorul cărţii The Cult Explosion (Zei, guru şi forţe misterioase, Ed. Agape), ale cărui cercetări includ domeniul ocultului şi al sectelor, spune în acest sens:
„În ceea ce priveşte Biblia, eu cred că în pasaje ca Deuteronom 18, unde este vorba despre “descântători” şi “făcători de vrăji”, se face referire exact la acele practici obişnuite în antichitate care astăzi au găsit intrare în medicină şi psihiatrie ca hipnoză. Presupunerea mea se bazează atât pe utilizarea de altădată a acestor cuvinte, cât şi pe tradiţiile ocultului”.
    Faptul că hipnoza a apărut tocmai în medicină nu înseamnă încă faptul că ea se deosebeşte de vechile practici ale descântătorilor şi făcătorilor de vrăji, sau de tehnici utilizate mai recent de către vindecători ori hipnotizatori oculţi. Weldon şi Levitt spun că chiar şi “o dezbatere strict ştiinţifică a fenomenelor oculte nu oferă o protecţie suficientă în faţa influenţei demonilor. Judecata lui Dumnezeu nu face nici o deosebire între preocuparea ştiinţifică şi neştiinţifică cu forţe care sunt contra Lui”.
În diferite pasaje ale Scripturii sunt înşiruite una lângă cealaltă practici oculte, deoarece o activitate poate fi diferită de următoarea, totuşi sursa de putere şi cel care dezvăluie “ştiinţa secretă” este unul şi acelaşi: Satan. Descântători, vrăjitori, ghicitori, făcători de vrăji, necromanţi, întrebători de morţi, clarvăzători sau astrologi sunt numiţi dintr-o suflare ca unii care trebuie evitaţi. Vezi Numeri 19:26,31 şi 20:6, 27; Deuteronom 18:9-14; 2.Regi 21:6; 2.Cronici 33:6; Isaia 47:9-13; Ieremia 27:9. Pentru cei care se ocupă cu lucruri oculte, în Noul Testament este folosit un singur cuvânt: vrăjitor.
Toate formele ocultului îl abat pe om de la Dumnezeu spre eu şi spre spirite care sunt în opoziţie cu Dumnezeu. De aceea compară Dumnezeu vrăjitoria cu prostituţia (imoralitatea sexuală, curvia):
“Şi sufletul care se adresează spiritelor morţilor şi ghicitorilor ca să se prostitueze cu ei, împotriva acestui suflet îmi voi îndrepta faţa şi-l voi stârpi din mijlocul poporului lui” (Numeri 20:6).
Dumnezeul atotputernic a privit aceste practici ca un înlocuitor pentru relaţia cu El. El le-a văzut ca nişte religii false cu experienţe religioase false.
Aşa cum am amintit mai sus, mulţi susţinători ai hipnozei afirmă că religia este hipnoză şi că experienţele unui creştin, precum rugăciunea, meditaţia, mărturisirea păcatelor, consacrarea şi închinarea sunt de fapt ale autohipnozei. O cauză pentru care hipnotizatorii văd aceste corelaţii poate fi faptul că hipnoza dă naştere unor falsificări satanice ale unor experienţe religioase autentice. Dacă în hipnoză joacă într-adevăr un rol vreo formă de credinţă şi de închinare, dar al căror ţel nu este Dumnezeul Bibliei, atunci fiecare om care se supune unui tratament cu hipnoză comite poate o prostituţie pe linie spirituală.
În hipnotism, credinţa se îndreaptă asupra hipnotizatorului şi a practicii hipnotismului. în această stare de sugestibilitate crescută, o persoană îşi deschide spiritul pentru sugestii faţă de care în condiţii normale probabil că n-ar fi receptivă. în multe cazuri se poate observa ascultarea faţă de hipnotizator şi chiar o dorinţă de a-l mulţumi. Hipnotizorul preia rolul unui preot, sau chiar rolul lui Dumnezeu şi păstrează această poziţie în timpul întregii transe, până ce ori îl lasă pe clientul său să se trezească din transă, ori acesta încă în timpul transei întâlneşte un “conducător mai înalt în grad”. Unele persoane, din cauza unor sugestii posthipnotice, rămân şi după transă captive în această relaţie.
Dacă se află într-o stare de sugestibilitate crescută, în care apar deformări ale realităţii, o persoană poate deveni predispusă pentru puteri oculte.
Poate că în multe cazuri de hipnoză nu se recunoaşte clar influenţa demonică, totuşi spiritul omului şi capacitatea lui de a recunoaşte adevărul sunt manipulate. Se poate foarte bine ca omul să ajungă la o deschidere pentru alte domenii ale ocultului sau la o influenţare prin acestea, care îl duc la rătăcire. Nu degeaba avertizează Domnul Iisus de faptul că în ultimele zile se va ajunge la o înşelare spirituală. Satan este un înşelător magistral, şi dacă un om şi-a deschis odată spiritul pentru înşelare prin hipnoză, atunci este predispus şi la o înşelare pe tărâm spiritual.
Hipnoza a fost totdeauna o parte componentă esenţială a ocultului. De aceea, un creştin n-ar trebui niciodată, indiferent din ce motiv, să se lase hipnotizat. Promisiunile că va fi ajutat de hipnoză seamănă prea bine cu promisiunile altor vindecători oculţi. Pentru un creştin există un alt ajutor spiritual: însuşi Dumnezeu Domnul!

Iata si comentariul cititoarei Cristina postat la articolul RECLAMA: “Mandy iti condimenteaza postul” …:

Iar “imaginatia este puntea dracilor catre minte si apoi catre suflet”, zice Sf. Serafim de Sarov. Asta o spun sfintii.

“Parintii asceti desemneaza frecvent imaginatia ca fiind “puntea demonilor”, iar pe Diavol il numesc “mare scenograf, “regizor” sau “nascocitor”. Prin intermediul imaginatiei, Diavolul se straduieste sa influenteze decisiv mintea umana. Parintii disting net lucrarea imaginatiei de adevarata lucrare a harului dumnezeiesc. Aceasta lucrare a Duhului Sfant este perceputa in stare de trezvie, in deplina cunostinta, si totdeauna in afara taramului imaginatiei.

Sa consultam insa chiar scrierile patristice. Textul ce urmeaza apartine Sfantului Nicodim Aghioritul, fiind extras din cartea sa Razboiul nevazut. Sfantul Nicodim a studiat riguros vechile scrieri ascetice ale Parintilor crestini si le-a reunit in monumentalele culegeri intitulate “Filocalia” si “Everghetinos”, care au devenit cele mai citite carti in mediile monahale ortodoxe. imbratisand el insusi acelasi mod de viata pe care si-l asumasera Parintii isihasti si rezumand experienta patristica a Bisericii lui Hristos, Sfantul Nicodim scrie:

“Dupa ce am vorbit despre corectarea simturilor noastre, urmeaza a vorbi aici si despre felul cum sa corectam imaginatia si memoria noastra; caci, potrivit aproape tuturor filosofilor, imaginatia si memoria nu sunt altceva decat impresii ale lucrurilor sensibile pe care le-am vazut, auzit, mirosit, gustat si pipait. Am putea asemana intrucatva suma perceptiilor noastre cu o pecete, iar imaginatia cu imprimarea pecetii. [...]

Sa stii ca, dupa cum Dumnezeu este in afara de toate simturile si lucrurile ce se simt, in afara de orice forma, culoare, distanta si loc, ca o fiinta fara forma si neinchipuita, fiind pretutindeni si mai presus de orice, tot astfel este dincolo de orice imaginatie. Prin urmare, sa stii ca imaginatia este o putere sufleteasca incapabila a se uni cu Dumnezeu, din pricina unor astfel de neajunsuri ale ei.

Sa stii ca Lucifer, cel ce fusese intaiul intre ingeri, aflandu-se la inceput mai presus de imaginatie si afara de orice forma, culoare si perceptie, ca minte rationala, imateriala, fara forma si fara trup, mai apoi ravnind in mintea sa sa devina intru totul egal cu Dumnezeu, a cazut in aceasta mult divizata, grosolana si multiforma imaginatie. Astfel, din inger fara forma, nematerial si nepatimas, a devenit diavol, oarecum material, pluriform si patimas.

De aceea este numit de catre dumnezeiestii Parinti pictor a toate, imitator a toate, sarpe cu multe chipuri, mancator al pamantului patimilor, nalucire, si alte nume de acest fel. [...]

Deci, invata din acestea, iubite, ca diferitele forme ale imaginatiei, dupa cum sunt inventii si nascociri ale diavolului, tot asa ii sunt lui si foarte pe plac. Pentru ca, dupa unii sfinti, imaginatia este puntea pe care trec demonii ucigatori si se amesteca in suflet, facandu-i salas al gandurilor rele si al tuturor patimilor necurate, sufletesti si trupesti. [...]

O! Dar diavolul cel ucigator de oameni a facut ca, intocmai precum el a cazut prin imaginatie, tot asa si Adam sa-si inchipuie ca poate deveni egal cu Dumnezeu, si prin aceasta inchipuire sa cada. Astfel, din acea viata cugetatoare, ingereasca, indisolubila si statornica, a fost aruncat de diavol in imaginatia robita simturilor, multiforma si nestatornica, si in starea animalelor irationale. [...]

Omul, o data cazut intr-o astfel de stare, cine poate spune in cate patimi, rautati si greseli n-a fost aruncat prin imaginatie?

A umplut filosofia morala cu felurite amagiri, fizica cu multe opinii neadevarate, iar teologia cu dogme false.

Caci multi dintre cei vechi si dintre cei noi, dorind sa vorbeasca despre Dumnezeu si sa se ocupe indeosebi de adevarurile inalte si neinchipuite ale lui Dumnezeu, chiar inainte de a-si curati mintea de formele patimase si de feluritele inchipuiri ale lucrurilor care cad sub simturi, in locul adevarului au aflat minciuna. Raul cel mare este ca au imbratisat aceasta minciuna drept adevar. In loc de teologi, ei se arata a fi niste amagitori, bizuindu-se pe iscusinta mintii, cum zice Apostolul.

Deci, frate, daca doresti sa te eliberezi degraba de aceste patimi si rautati, daca voiesti sa te feresti de feluritele curse si mestesugiri ale diavolului si daca iubesti a te uni cu Dumnezeu si a dobandi dumnezeiasca luminare, atunci lupta-te din rasputeri a-ti goli mintea de orice forma, culoare si spatialitate. Pe scurt, de orice imaginatie si aducere aminte a lucrurilor bune sau rele, pentru ca toate acestea sunt plagi, umbre si neguri care intuneca puritatea, nobletea si stralucirea mintii. Nici o patima trupeasca sau sufleteasca nu poate patrunde in minte pe alta cale decat prin imaginarea lucrurilor senzoriale. Imaginatia si memoria sunt treptele inselaciunii vrajmasului, dar mai cu seama imaginatia: intr-insa este radacina oricarui pacat.

Sarguieste-te, deci, a-ti pastra mintea curata de orice imaginatie, asa cum a creat-o Dumnezeu.”

  Am postat si acest pasaj legat de imaginatia ce deschide porti largi diavolului spre mintea crestinului, pentru a intelege mai bine ca nu-i de loc de joaca nici cu hipnoza asta.

  „Puterea” hipnotizatorului de la dracul vine. Dar dracul nu poate citi gandurile omului, asa ca foloseste tot soiul de manevre, hipnoza fiind una dintre ele. Daca va duceti pe la tot soiul de „specialisti” in psihopupu, veti auzi ceva de genul: „nu te opune, lasa-ma sa intru” … Dracul care-l invata pe „specialist” nici asa nu va putea citi ceva, insa va putea transmite „ganduri”, imagini spre mintea nefericitului pacient. Ba mai mult, poate astfel sa-l si domine mai mult sau mai putin, intr-un soi de inceput de posedare.

Legata de subiect, ravagii face si regresia hipnotica. Iata ce scrie un parapsiholog in articolul Regresia hipnotică:

Fiecare om se antrenează în viaţă pentru a-şi putea proiecta spiritul cât mai sus în ierarhia spirituală universală, după moarte. Apoi, spiritul revine în alt om pentru o nouă urcare şi tot aşa până ajunge în vârf. Totul se întâmplă ca într-o spirală a timpului. După un ciclu complet de viaţă pământeană, ajungem în acelaşi punct iniţial, dar în altă perioadă, parcurgând o spiră. Cu fiecare ciclu parcurs ne mai înălţăm cu o spiră până când ajungem, în final, să realizăm un arc. Fiecare are arcul său cu un număr propriu de spire numite încarnări.
Cu ajutorul hipnozei se poate realiza o regresie în timp care dă posibilitatea de a afla informaţii din vieţile trecute, deci am putea revedea fiecare spiră a arcului nostru.
Majoritatea oamenilor au o reţinere faţă de hipnoză. Ei se tem că, atunci când trec prin acest fenomen, pot rămâne fără autocontrol, cu sistemul de apărare descoperit, putând fi manipulaţi conform voinţei hipnotizatorului. În stare de hipnoză, însă, orice persoană nu execută nimic din ceea ce i-ar putea face rău sau ar fi contra legilor morale. În momentul în care i se cere vreun asemenea lucru, se rupe legătura cu cel care hipnotizează.

Isola Pissani prezintă într-o carte a sa un alt caz interesant. Un bărbat acuza o durere puternică în corp, dar medical nu se distingea nici o afecţiune. Cercetările vieţilor trecute au scos la iveală că fusese împuşcat în acel loc de cel mai apropiat prieten. Totul se petrecuse însă din vina lui. Realizând că împuşcătura s-a produs din cauza lui, l-a iertat în sinea lui pe ucigaş, iar în momentele următoare durerea i-a dispărut.
Iată că poate multe dintre stările noastre neînţelese în anumite situaţii îşi pot avea cauzele în trecut, în alte vieţi.

Vedeti ce dibaci e dracul? Cica:

„Cu ajutorul hipnozei se poate realiza o regresie în timp care dă posibilitatea de a afla informaţii din vieţile trecute”

Pana la urma asta e unul din scopurile principale, promovarea unei mega rataciri indo tibetane: reincarnarea … Si cum lucrurile intotdeauna se leaga, vine firesc si a doua ratacire:
„Datoria noastră este de a învăţa, de a deveni prin cunoaştere asemenea zeilor.”

Unde am mai auzit noi vorba asta? Pai sa ne amintim ce scrie la Facerea, Capitolul 3:
Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”
Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm;

Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”
Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri!

Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“.

Vedeti deci siretenia balaurului, cum lucreaza prin hipnotizatori si ‚invatatura” indo tibetana?
Regresia asta hipnotica mai este folosita si pentru a „demonstra” reincarnarea. Dracul lucreaza extrem de simplu, dar oamenii indepartandu-se de invatatura crestina devin nauci si nu mai vad nici de aci pana colea. Cica isi aduc aminte de vieti anterioare … Aiurea. Necuratul le trimite de fapt imagini din viata altora din trecut. Si la verificare sa vezi chestie: personajele au existat. Deci „concluzia” este ca  hipnotizatii au fost incarnati in acei oameni din trecut. Super tare.

Si ca sa prinda si la crestini, apar si exemple de genul:
„Mi-a apărut în faţă ochilor imaginea unui om care purta pe cap o coroană de spini, plină de sânge. Este Iisus din Nazaret“. [...] Apoi, în viaţa următoare, a devenit un apostol care, cu multă credinţă, îl propovăduia pe Iisus.”
Si cu asta l-a dat pe spate pe nauc …

Un al mijloc de a promova mega ratacirea este si motivatia:
„Acesta este şi scopul regresiilor hipnotice făcute de specialişti, de a găsi cauzele unor afecţiuni actuale, pentru a le putea anihila.”

        Ca dracul il face pe nauc sa-l doara in piept, apoi dupa regresie afla ca in alta viata fusese impuscat si apoi sa vezi smecherie: nu-l mai doare in piept. „Concluzia”? Exista reincarnare si toate „invataturile” indo tibetane sunt adevarate …

    Si voi, ascultatorilor, care va uitati acum la Domnul cu ochii mintii, ascultati ca va spune si voua aceleasi cuvinte: „Vedeti sa nu va amageasca cineva!“. Aceste cuvinte va îndeamna pe toti sa luati aminte la cele ce vor fi spuse. Ele nu înfatiseaza istoria trecutului, ci sunt o profetie a celor viitoare, care negresit vor veni. Nu suntem noi cei care facem profetiile acestea, caci suntem nevrednici; noi va înfatisam cele scrise si aratam numai semnele. Tu ia aminte la cele care s-au întâmplat pâna acum si vezi care mai lipsesc înca si întareste-te pe tine însuti. „Vedeti sa nu va amageasca cineva, caci vor veni multi în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, si vor amagi pe multi” (Matei 24, 4-5).
Totusi noi cautam un semn al venirii Domnului, propriu noua. Noi, care facem parte din Biserica, cautam un semn bisericesc. Mântuitorul spune: „Atunci multi se vor sminti se vor vinde unii pe altii si se vor urî unii pe altii“ (Matei 24, 10). Sa nu te tulburi daca vei auzi ca merg pâna la varsarea sângelui episcopi împotriva episcopilor, clerici împotriva clericilor si popoare împotriva popoarelor. Lucrul acesta a fost scris mai dinainte. Nu te uita la cele ce se petrec acum, ci la cele scrise! Nu trebuie sa pieri si tu daca pier eu, dascalul tau! Se poate ca ucenicul sa fie mai bun decât dascalul si sa fie întâiul cel ce vine cel din urma (Matei 20, l6), pentru ca Domnul îi primeste si pe cei care au venit în ceasul al unsprezecelea (Matei 20, 6-9). Daca între apostoli a fost vânzare, te mai miri daca între episcopi este ura de frati? Semnul acesta nu priveste numai pe conducatori, ci si popoarele, într-adevar. Domnul zice: „Din pricina înmultirii faradelegii dragostea multora se va raci“ (Matei 24, 12). Se va lauda oare cineva din cei de fata ca are prietenie nefatarnica fata de aproapele? Oare nu adeseori buzele saruta, fata surâde, ochii sunt aparent voiosi, iar inima mestesugeste viclesug si faureste rele în timp ce vorbeste cu pace (Psalmul 27, 4)?

Mai ai si acest semn: „si se va propovadui aceasta Evanghelie a împaratiei în toata lumea, spre marturie la toate neamurile, si atunci va veni sfârsitul” (Matei 24, 14). Si dupa cum vedem, aproape toata lumea s-a umplut de învatatura lui Hristos.
Prin urmare, ura de frati face loc lui Antihrist. Diavolul pregateste mai dinainte dezbinarile dintre popoare, ca sa fie bine primit cel care vine. Sa dea Dumnezeu ca nici unul dintre cei de aici si nici vreun alt rob al lui Hristos din alta parte sa nu alerge la dusman.

Apostolul Pavel scriind despre Antihrist, a dat un semn lamurit prin cuvintele: „Ca va veni întâi lepadarea de credinta si se va arata omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se înalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau sfânt, asa încât sa sada în templul lui Dumnezeu, aratându-se pe sine ca este dumnezeu. Nu va aduceti aminte ca va spuneam acestea înca pe când eram la voi? Si acum stiti ce-l opreste de a se arata la vremea sa. Caci taina faradelegii lucreaza de pe acum; trebuie numai ca acela care o opreste acum sa fie luat din mijloc. Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul îl va nimici cu duhul gurii Lui si-l va pierde cu aratarea venirii Sale. Venirea lui este prin lucrarea Satanei, însotita de tot felul de puteri, de semne si de minuni mincinoase si de toata amagirea nedreptatii pentru cei ce pier” (II Tesaloniceni 2, 3, 10).

Acestea le spune Pavel. Lepadarea de credinta se petrece în timpul nostru; oamenii au lepadat dreapta credinta: unii marturisesc filiopaternitatea, altii îndraznesc sa spuna ca Hristos a fost adus de la neexistenta la existenta. Mai înainte ereticii îsi marturiseau ratacirea lor pe fata; acum însa este plina Biserica de eretici ascunsi. Oamenii s-au lepadat de adevar, si neadevarul le încânta urechile. Se graieste ceva care desfata urechile? Toti oamenii asculta cu placere. Se graieste ceva folositor sufletului? Toti se îndeparteaza. Cei mai multi oameni s-au lepadat de învataturile cele drepte; este ales raul mai mult decât binele. Aceasta este deci „lepadarea de credinta“. Trebuie asteptat dusmanul, în parte a si început de pe acum sa trimita pe înaintemergatorii lui, ca sa vina pregatit la vânatoare. Ai grija de tine, omule, si întareste-ti sufletul! Biserica îti arata acum, înaintea Dumnezeului celui viu (I Timotei 6, 13), si te învata mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu stim daca vine în timpul vietii tale si nici nu stim daca vine dupa trecerea ta din aceasta viata. Este bine însa ca tu sa cunosti semnele venirii lui si sa te întaresti mai dinainte.

Hristos cel adevarat, Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu, nu vine de pe pamânt. Daca va veni cineva din pustie, înselând prin false minuni, sa nu iesi (Matei 24, 26). Daca vor spune: „Iata, aici este Hristos, iata, acolo, sa nu crezi” (Marcu 13, 21). Nu te uita deci în jos si pe pamânt, caci Stapânul Se pogoara din ceruri (Fapte 1, 11). Nu Se va mai pogorî ca la întâia venire, singur, ci înconjurat de zeci de mii de îngeri. Nu va veni în ascuns, ca „ploaia pe lâna” (Psalmul 71, 6), ci Se va arata stralucitor ca fulgerul. El însusi a spus: „Caci dupa cum soarele iese de la rasarit si se arata pâna la apus, tot asa va fi si venirea Fiului Omului” (Matei 24, 27). Si iarasi: „Si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu multa putere si slava, si va trimite pe îngerii Lui cu sunet de trâmbita” (Matei 24, 30-31), si celelalte. Dar dupa cum la prima Lui venire, când avea sa Se întrupeze si se astepta ca Dumnezeu sa Se nasca din Fecioara, diavolul a cautat sa batjocoreasca acest fapt prin aceea ca a nascocit mai dinainte cu viclenie în idolatrie zei falsi care se nasc si care au fost nascuti din femei, cu intentia, dupa cum socotea el, de a nu se mai da crezare adevarului, o data ce a pus minciuna înainte, tot astfel, când are sa vina adevaratul Hristos la a doua Sa venire, potrivnicul, luând ca pricina asteptarea celor fara de rautate, si mai cu seama a celor din taierea împrejur, va aduce un vrajitor foarte iscusit în înselatoarea si reaua arta a fermecatoriei si vrajitoriei; acesta va rapi stapânirea împaratiei romanilor si se va numi în chip mincinos pe sine însusi Hristos; iar prin aceasta numire de Hristos va însela pe iudeii care asteapta pe Mesia, iar pe neamuri le va amagi prin nalucirile sale vrajitoresti.

Acest Antihrist prezis va veni când se vor plini vremurile împaratiei romanilor si se va apropia deci sfârsitul lumii. Se vor scula deodata zece împarati ai romanilor, poate în diferite locuri, si vor domni în acelasi timp. Al unsprezecelea împarat dupa acestia este Antihrist, care va rapi stapânirea romana prin vrajitoriile sale (Daniel 7, 24). Pe trei dintre împaratii care vor domni înaintea lui „îi va umili” (Daniel 7, 24), iar pe ceilalti sapte îi va avea sub stapânirea sa. La începutul domniei lui va lua masca blândetii, a castitatii si a iubirii de oameni, aratându-se om învatat si întelept. Dându-se drept Hristos cel asteptat, va însela pe iudei prin semne, prin minuni si prin minciunile savârsite cu ajutorul înselaciunii vrajitoresti, în urma însa, va înscrie pentru domnia lui tot felul de rautati ale neomeniei, încât va întrece pe toti nedreptii si nelegiuitii care au fost înaintea lui (Daniel 7, 24). Va fi fata de toti ucigas, foarte crud, nemilos, dar se va îndrepta mai ales împotriva noastra, a crestinilor. Numai trei ani si sase luni va îndrazni sa faca aceste nelegiuiri, caci va fi nimicit prin a doua venire slavita din cer a Celui Unuia-Nascut, Fiul lui Dumnezeu, a Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a lui Hristos cel adevarat. El va nimici pe Antihrist cu duhul gurii Lui (II Tesaloniceni 2, 8 ) si-l va da în focul gheenei.

N-am nascocit noi aceste învataturi pe care vi le spunem; ele sunt aflate din dumnezeiestile Scripturi pe care le primeste Biserica si mai cu seama din profetia lui Daniel, de curând citita. Si arhanghelul Gavriil a talmacit-o, si spune asa:

„Fiara a patra va fi a patra împaratie pe pamânt; ea va întrece toate împaratiile” (Daniel 7, 23). Parintii bisericesti ne-au predat ca aceasta este împaratia romanilor. Cea dintâi împaratie mare a fost împaratia asirienilor; a doua, a mezilor si a persilor la un loc; iar dupa acestea, a treia, a macedonenilor; a patra împaratie este cea de acum, a romanilor. Mai departe Gavriil tâlcuieste si zice:

„Cele zece coarne ale ei înseamna ca zece împarati se vor scula; dupa ei se va scula un alt împarat, care va întrece în rautati pe toti cei dinaintea lui” (Daniel 7, 24). Gavriil nu spune ca va întrece în rautati numai pe cei zece, ci pe toti cei dinaintea lui. „Si pe trei împarati va umili” (Daniel 7, 24); adica pe trei dintre cei zece dinaintea lui. Iar daca va umili pe trei dintre cei zece, urmeaza ca el va împarati ca al optulea împarat. „Si cuvinte va grai, spune Gavriil, împotriva Celui Preaînalt” (Daniel 7, 25). Barbatul acesta va fi hulitor si nelegiuit; nu va mosteni împaratia de la parintii sai, ci va rapi domnia prin vrajitorie. Cine-i acesta sau cu a cui putere lucreaza? Talmaceste-ne-o, Pavele! „Venirea lui este prin lucrarea Satanei, ne-o spune Pavel, cu puteri, cu semne si minuni mincinoase” (II Tesaloniceni 2, 9). Aceste cuvinte lasa sa întelegem ca Satana se foloseste de el ca de o unealta si ca el însusi lucreaza prin acesta. Satana stie ca la judecata viitoare nu va mai gasi nici un pic de mila; pentru aceasta nu duce razboiul ca de obicei, prin slugile sale, ci-l poarta el însusi pe fata: „cu toate semnele si minunile mincinoase“, în adevar tatal minciunii (Ioan 8, 44) mestesugeste fapte ale minciunii ca sa creada multimile ca vad înviat din morti pe cel neînviat; ca schiopii merg si orbii vad, cu toate ca nu s-a facut nici o vindecare.

Pavel urmeaza: „Potrivnicul, care se înalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau sfânt” (II Tesaloniceni 2, 4). „De tot ce se numeste Dumnezeu“: Antihrist se va arata în chip fatarnic urâtor al idolatriei, „încât sa sada în templul lui Dumnezeu” (II Tesaloniceni 2, 4). Dar care templu? Templul cel darâmat al iudeilor. Sa nu dea Dumnezeu sa fie acesta, în care suntem noi acum! Pentru ce spunem aceasta?

O spunem ca sa nu se creada ca ne facem noua însine favoare! Caci daca Antihrist vine la iudei ca Hristos cel asteptat de ei si daca voieste sa fie adorat de ei, atunci, spre a-i însela mai mult, se îngrijeste foarte mult de templu, ca sa-i faca sa creada ca el este cel din semintia lui David, care are sa zideasca din nou templul construit de Solomon. Antihrist atunci va veni, când, dupa hotarârea Mântuitorului, nu va ramâne din templul iudeilor piatra pe piatra (Matei 24, 2). Când se vor nimici toate pietrele lui – si prin pietrele lui nu înteleg zidul împrejmuitor din afara, ci zidul interior al templului, acolo unde erau heruvimii -, fie ca se vor surpa din pricina vechimii, fie ca se vor darâma spre a se face noi constructii, fie ca se vor risipi din alte pricini, atunci va veni acela „cu toate semnele si minunile mincinoase“; se va înalta mai presus de toti idolii; la început va lua masca iubirii de oameni, dar în urma se va arata neîndurator, mai cu seama fata de sfintii lui Dumnezeu.

Scriptura, în adevar, spune: „Vazut-am, si cornul acela facea razboi sfintilor” (Daniel 7, 21). Iar în alta parte zice: „si va fi vreme de necaz, cum n-a mai fost de când a fost neam de om pe pamânt si pâna în vremea de acum” (Daniel 12, 1). Cumplita este fiara, balaur mare, nebiruit de oameni, gata sa-i înghita! Cu toate ca putem sa vorbim mai multe despre Antihrist pe temeiul dumnezeiestilor Scripturi, totusi ne multumim cu acestea, ca sa aiba masura cuvântarea noastra.

Pentru ca Domnul a cunoscut cruzimea potrivnicului, a dat credinciosilor Sai unele îngaduinte, si spune: „Atunci cei din Iudeea sa fuga în munti” (Matei 24, 16). Dar daca cineva se stie pe sine ca este foarte puternic sa lupte cu Satana, sa ramâna – eu nu-mi pierd nadejdea în taria Bisericii – si sa spuna: „Cine ne va desparti de dragostea lui Hristos?” (Romani 8, 35), si celelalte. Daca ne temem, sa ne punem în siguranta pe noi însine; daca suntem curajosi, sa ramânem. Caci „va fi atunci necaz cum n-a mai fost de la începutul lumii pâna acum si nici nu va fi“ (Matei 24, 21). Dar sa aducem multumire lui Dumnezeu, Care a marginit marimea necazului la putine zile.

Domnul spune: „Dar din pricina celor alesi se vor scurta zilele acelea” (Matei 24, 2). Antihrist va domni numai trei ani si jumatate. Aceasta o spunem nu pe temeiul scripturilor apocrife, ci pe temeiul lui Daniel, care zice: „si se va da în mâna lui pâna la vreme si vremuri si jumatate de vreme” (Daniel 7, 25). „Vreme” este primul an, în care va creste deocamdata domnia lui Antihrist; „vremi” sunt ceilalti doi ani ai faradelegii, asa ca avem la un loc trei ani; „jumatate de vreme“, sunt sase luni. Iar în alta parte, Daniel spune acelasi lucru: „si s-a jurat pe Cel ce în veac este viu, ca în vreme si în vremuri si în jumatate de vreme…” (Daniel 12, 7). Unii au interpretat în acelasi sens si cuvintele: „O mie doua sute nouazeci de zile” (Daniel 12, 11); si: „Fericit cel care rabda si ajunge la o mie trei sute treizeci si cinci de zile” (Daniel 12, 12). Pentru aceasta trebuie sa ne ascundem si sa fugim. Poate ca nu vom sfârsi cetatile lui Israel pâna ce va veni Fiul Omului (Matei 10, 23)! Cine oare va fi fericitul care va primi atunci cu credinta mucenicia pentru Hristos? Afirm ca mucenicii de atunci sunt mai presus de toti mucenicii. Mucenicii dinainte de venirea lui Antihrist au avut de luptat numai cu oameni, pe când mucenicii din timpul lui Antihrist vor lupta chiar cu Satana fata catre fata. Împaratii prigonitori de dinainte ucideau numai, nu se faceau ca învie morti, nici nu aratau naluciri de semne si minuni. Acum însa Antihrist este pornit sa îngrozeasca si sa însele, „încât sa amageasca de va fi cu putinta si pe cei alesi“ (II Tesaloniceni 2, 11). Sa nu se suie în inima vreunuia de atunci gândul: „Ce minune mai mare a facut Hristos? Cu ce putere savârseste el aceste minuni? Daca n-ar voi-o Dumnezeu, n-ar îngadui-o!“. Apostolul te întareste si spune mai dinainte: „Pentru aceasta Dumnezeu le va trimite lucrarea înslaciunii” – cuvântul „trimite” este pus în locul cuvântului „îngaduie“ -, nu pentru ca sa aiba cuvânt de aparare, ci „ca sa fie judecati“ (II Tesaloniceni 2, 12). Pentru ce? „Pentru ca n-au crezut adevarului, adica adevaratului Hristos, ci le-a placut nedreptatea“ (II Tesaloniceni 2, 13), adica Antihrist. Dumnezeu îngaduie acestea si în prigonirile petrecute în cursul istoriei, cât si la sfârsitul lumii; nu înseamna ca este neputincios în a le împiedica, ci încununeaza ca de obicei prin rabdare pe propriii Sai luptatori, facându-i asemenea profetilor si apostolilor Lui. Pentru scurtul timp de suferinta vor mosteni împaratia vesnica a cerurilor, dupa cum spune Daniel: „si în vremea aceea se va mântui tot poporul Tau, care a fost scris în carte” – evident, în cartea vietii. „si multi din cei care dormeau în tarâna pamântului se vor scula; unii spre viata vesnica, si altii spre ocara si rusine vesnica. Iar cei care au fost întelegatori vor straluci cum straluceste cerul; iar dintre drepti cei multi vor straluci ca stelele în veac, si înca mai mult” (Daniel 12, 1-3)

Intareste-te pe tine insuti, omule! Ti-am dat semnele lui Antihrist. Intipareste-ti-le nu numai in memorie, ci raspandeste-le tuturor fara invidie. Daca ai copil dupa trup, invata-l de pe acum; iar daca ai nascut un fiu prin cateheza, intareste-l si pe acesta mai dinainte, ca sa nu ia ca adevarat Hristos pe cel fals. Caci “taina faradelegii lucreaza de pe acum” (II Tes. 2, 7). Ma inspaimanta razboaiele dintre popoare, ma inspaimanta schismele din Biserici, ma inspaimanta ura dintre frati. Sa fie spuse acestea!

Нужно ли говорить на языках?

Текст из Библии: 1 Коринфянам 13: 8-12; 12: 8-10, 27-30
Центральная истина: Многие сами украли у себя то благословение, которое Бог приготовил для них, поверив, что говорение на языках не для всех, или что это меньший дар.
Исполнение Святым Духом больше, чем говорение на языках, но языки являются неотъемлемой и важной частью принятия Святого Духа. Павел сказал: «Благодарю Бога Моего: я более всех вас говорю языками... » (1 Кор. 14:18).

Разве языки больше не нужны?

Есть такие, кто говорит: «Языки больше не нужны, потому что языки прекратились. » Давайте посмотрим на тот отрывок из Писания, который привлекается для этого аргумента

1КОРИНФЯНАМ 13: 8-12
8 Любовь никогда не перестаёт, хотя и пророчества прекратятся, и языки умолкнут, и знание упразднится.
9  . Ибо мы отчасти знаем и отчасти пророчествуем;
10.  Когда же настанет совершенное, то тогда то, что отчасти, прекратится.
11. Когда я был младенцем, то по-младенчески говорил, по-младенчески мыслил, по-
младенчески рассуждал; а как стал мужем, то оставил младенческое.
12 Теперь мы видим как бы сквозь тусклое стекло, гадательное, тогда же лицем к лицу; теперь знаю я отчасти, а тогда познаю, подобно как я познан.
Те, кто верят, что языки больше не нужны, говорят, что Библия — это «совершенное» — и по той причине, что у нас сейчас есть Библия во всей её полноте, нам больше не нужны сверхъестественные дары. Конечно, Библия совершенна, но наше понимание Слова Божия несовершенно. Поэтому, мы всё ещё «видим как бы сквозь тусклое стекло, гадательно. » В этом отрывке говорится, что когда наступит совершенное, мы увидим лицом к лицу, а не сквозь тусклое стекло, не гадательно. Так как совершенно ясно, что мы всё ещё видим сквозь тусклое стекло, то ясно и то, что совершенное ещё не наступило.
Некоторые говорят, что языки прекратились, но они ничего не говорят о прекращении знания. Знание не прекратилось. Пророчества не перестали. И языки не прекратились.
Когда-то языки, конечно, перестанут. На небе языки не будут нужны. Павел сказал:
«Ибо, кто говорит на незнакомом языке, тот говорит не людям, а Богу, потому что никто не понимает его, он тайны говорит духом»
(1Кор. 14: 2). В переводе Джеймза Моффатта, он говорит, что говорящий на языках говорит «божественные секреты» в Духе. Когда мы попадём на небо, там больше не будет секретов, поэтому не нужно будет говорить на языках. Но поскольку мы всё ещё «по эту сторону неба», то языки не прекращаются.



Нужно ли всем говорить на языках?

Есть и те, кто исповедуют, что верят в говорение на языках, но не верят, что языки нужны всем Христианам. Они используют довод из 1-го Коринфянам 12: 30: «... все ли говорят языками?» Однако, можно взять часть стиха или даже весь стих из Писания, вырвать его из контекста и доказать всё что угодно. Для того, чтобы понять истинный смысл, мы должны прочитать весь отрывок.

1 КОРИНФЯНАМ 12:27-30
27 И вы — тело Христово, а порознь — члены.
28 И иных Бог поставил в Церкви, во-первых, Апостолами, во-вторых, пророками, в третьих учителями; далее, иным дал силы чудодейственные, также дары исцелений, вспоможения, управления, разные языки.
29 Все ли Апостолы? все ли пророки? все ли учители? все ли чудотворцы?
30 Все ли имеют дары исцелений? все ли говорят языками? все ли истолкователи?
В стихе 28 Павел говорит о служебных дарах, которые Бог дал Церкви. «Апостолы» — это не духовный дар, но служение, или дар служения. «Пророки» — не духовный дар, но дар служения. Точно также, «учителя» — не духовный дар, но дар служения, чтобы служить Телу Христову.
В первой части этой главы Павел перечисляет духовные дары.

1 КОРИНФЯНАМ 12: 8-10
8 Одному даётся Духом слово мудрости, другому слово знания, тем же ДУХОМ;
9 Иному вера, тем же Духом; иному дары исцелений, тем же Духом;
10 Иному чудотворения, иному пророчество, иному различение духов, ином}' разные языки, иному истолкование языков.
Конечно ясно, что дары Духа могут проявиться через рядовых членов, потому что Павел сказал: «... но КАЖДОМУ даётся проявление Духа на пользу» (1 Кор. 12: 7). Есть и те, кто поставлен на служение, и кто оснащен дарами Духа. Мы не называем таких людей «духовными дарами. » Как здесь говорит Павел, Бог установил в Церкви служения - пять даров служения.
Обращаясь к Церкви в Ефесе, Павел перечисляет эти дары. Он сказал, что, когда Иисус взошёл на небо: «И Он поставил одних Апостолами, других пророками, иных Евангелистами, иных пастырями и учителями» (Ефес. 4: 11).
Когда Павел писал Коринфянам об этих дарах Служения, то мы замечаем, что там не упомянуто служение ни пастора, ни евангелиста (1 Кор. 12: 28). Так как пастор — глава церкви, его дар служения включён в служение управления. Чудотворения и дары исцеление входят в служение евангелиста.
Филипп является типичным Новозаветним евангелистом. Вот что мы о нём читаем: « Гак Филипп пришёл в город Самарийский и проповедывал им Христа; народ единодушно внимал тому, что говорил Филипп, слыша и видя, какие он творил чудеса; ибо нечистые духи из многих, одержимых ими, выходили с великим воплем, а многие рас¬слабленные и хромые исцелялись» (Деян. 8: 5-7). Позже Филипп назван евангелистом. Если кто-то является Новозаветним евангелистом, он оснащён такими сверхъестественными дарами, как чудотворения или дары исцелений. Для исполнения этого служения эти дары необходимы. Часто мы называем евангелистами тех, кого следует назвать увещателями. (Павел говорит об увещателях в послании к Римлянам. ) Те, кто только увещают грешников ко спасению, но не имеют в своей жизни действия даров исцеления или чудотворения или сверхъестественного — они не евангелисты, они увещатели.
Как мы подчеркнули, Павел говорит о служебном даре разных языков в 1-ом Коринфянам 12: 29, 30. Он не говорит об исполнении Святым Духом и говорении на языках. Он спрашивает: «Все ли Апостолы? (нет) все ли пророки? (нет) все ли учители? (нет) все ли чудотворцы? (нет) Все ли имеют дары исцелений? (нет).
Затем он спрашивает: «все ли говорят языками? все ли истолкователи?» Согласно тому, о чём он здесь говорит, ответ: нет. Он не говорит об исполнении людей Святым Духом и говорении на языках. Он говорит о служении языками в публичном собрании с истолкованием. Это делает не каждый!
Действительно ли языки так важны?

Многих верующих лишили предназначенных для них благословений, потому что они поверили, что говорение на языках не для каждого, или что говорение на языках — один из меньших даров.
В начале моей Христианской биографии, до того, как я понял, что у меня совсем нет духовных даров, помню, как я говорил: «У нас есть мудрость и знание, и это большие дары!»
Я не знал того, что Павел имел в виду не интеллектуальную мудрость и знание. Писание говорит: « Одному даётся Духом слово мудрости, другому слово знания... » (1 Кор. 12: 8). Здесь речь идёт о духовных дарах: слове мудрости и слове знания.
Но в своём невежестве я говорил: «У нас есть мудрость и знание. Эти немногочисленные пятидесятники могут добавить этот старый незначительный дар в конце списка — языки — но это так несущественно. Нам это не нужно? К моему совершенному изумлению, Дух Божий начал показывать мне из Своего Слова, что мне нужно исполниться Святым Духом, и что, когда я исполнюсь, я заговорю на языках!




Для чего нужны языки?

Тексты из Библии: 14: 2, 4, 13; к Галатам 5: 22, 23
Центральная истина: Говорение на языках — это сверхъестественное средство нашего духовного назидания посредством общения с Богом.
Обращаясь к Церкви в Коринфе, Павел настоятельно советует верующим говорить на языках в их личной молитвенной жизни, и он приводит несколько причин для этого

1 КОРИНФЯНАМ 14: 2, 4, 13
2. Ибо, кто говорит на незнакомом языке, тот говорит не людям, а Богу, потому что никто не понимает его, он тайны говорит духом...
4 Кто говорит на незнакомом языке, тот назидает себя; а кто пророчествует, то, назидает церковь.
13. А потому говорящий на незнакомом языке молись о даре истолкования.
Слово «незнакомый» отсутствует в оригинале. Его добавили переводчики, чтобы читатели знали, что этот язык незнаком говорящему. Он никогда не учил его, язык даётся сверхъестественно. Это, однако, не означает, что он незнаком всем, и уж, конечно, он знаком Богу.
Например, я говорил на ряде незнакомых мне языков, которые я никогда не изучал, как, например, иврит и китайский. Те из присутствовавших, кто понимали языки, понимали, что я сказал. Однако если вы сейчас попросите меня заговорить на этих языках, я не смогу сказать и слово!
Фактически, твоё говорение на незнакомом языке (незнакомом тебе, но известном другим), может даже привести кого-то ко спасению, как это случилось один раз в моей жизни.
На моё служение попал один Еврей, который не верил ни во Христа, ни в Новый Завет. В конце служения, я высказался на языках и истолковал. После, он подошёл ко мне и сказал: «Я слышал, как сегодня вы говорили на арамейском наречии и переводили. » Когда я сказал ему, что я не знал этого языка, он удивился и спросил, как это может быть. Я объяснил, что я говорил на иных языках и истолковывал языки, как это сказано в 1-ом Коринфянам 14: 13: «потому говорящий на незнакомом языке молись о даре истолкования».
Когда он ответил, что он не признаёт Новый Завет, я сказал: «Вы же знаете Ветхий Завет. В Ветхом Завете, пророки Божий были помазаны Святым Духом. Мы видим, как одному давалось слово мудрости, а другому слово знания. Мы видим действие дара различения духов и особой веры. Также мы видим дары исцелений, чудотворений, пророчеств. Это было проявление Того же Самого Святого Духа, хотя во время той диаспоры никто не имел дара языков и истолкования. Языки и истолкование характерны для нынешней диаспоры».
Этот Еврей захотел сам увидеть эти Ветхозаветние дары, перечисленные в Новом Завете, так что я открыл свою Библию и прочитал для него. Он был под таким впечатлением проявления дара языков и истолкования и видя его упомянутым в Библии, что он пообещал вернуться на служение. Он хотел узнать больше о Новом Завете и Иисусе Мессии.
Некоторые люди верят, что всё говорение на иных языках — это только молитва, и те, кто говорят на языках, всегда только молятся. Они верят, что истолкование на самом деле пророчество. Но тогда проявился дар языков и истолкования. Если бы я только молился, то тот Еврей знал бы, что я только молился, потому что ему был знаком язык. Однако я не молился. Я обращался к собранию проявлением дара языков с истолкованием.

Языки для назидания

Итак, мы видим, что не всегда языки — это молитва. Но, когда исполненный духом верующий говорит на языках в своей личной молитвенной жизни, эти языки даются ему для поклонения Богу:
«Тот, кто говорит на незнакомом языке, назидает себя... » Слово «назидает» означает «укрепляет. » Знатоки греческого языка утверждают, что в современном языке есть слово, которое гораздо точнее передаёт значение оригинала, и это «заряжать. » Мы используем слово «заряжать» в связи с подзаряживанием батареи. Более дословным был бы следующий перевод: «Тот, кто говорит на незнакомом языке, назидает, заряжает, укрепляет самого себя, как батарею».
Это чудесное, сверхъестественное средство духовного назидания предназначено не для нескольких избранных детей Божиих: оно для всех. Также обратите внимание, что «зарядка» или «укрепление» самого себя — это не умственное и не физическое созидание. Павел сказал: «Ибо, когда я молюсь на незнакомом языке, то... дух мой молится... » (1 Кор. 14: 14). В Расширенном переводе сказано: «... мой дух (Духом Святым внутри меня) молится, но ум мой бесплоден... » Так, говорение на иных языках — это не умственное созидание; это духовное созидание.
«Ибо, кто говорит на незнакомом языке, тот говорит не людям, а Богу, потому что никто не понимает его... » (1 Кор. 14: 2). Здесь Павел говорит не о разных языках, или служении на языках в публичном собрании; он говорит об отдельном исполненном. Духом верующем, который пользуется языками в своей молитвенной жизни, «... он тайны говорит духом. »
Когда Корнилий и его домашние начали говорить на языках, в Библии сказано: «... слышали их говорящих языками и ВЕЛИЧАЮЩИХ БОГА» (Деян. 10: 46). Говорение на языках является сверхъестественным способом возвеличивания Бога!

Плод Духа в верующем
ГАЛАТАМ 5: 22, 23
22 Плод же духа: любовь, радость, мир, долготерпение, благость, милосердие, вера,
23 Кротость, воздержание. На таковых нет закона.
Некоторые спорят: «Но у многих из тех, кто говорят на языках, нет плода Духа в их жизни, такого, как бы следовало. » Однако, тот плод, о котором говорит Павел к Галатам 5: 22, 23, это вовсе не плод крещения Святым Духом; это плод, который должен быть в жизни каждого Христианина в результате рождения свыше и переживания перерождения человеческого духа. Возрождённый человеческий дух приносит плод, ибо Иисус сказал: «Я есмь Лоза, а вы ветви... » (Иоан. 15: 5). Плод растёт на ветке, точно также, как плод растёт в жизни возрождённого дитя Божия благодаря наличию внутри него жизни Христа. Первым плодом, упомянутым к Галатам 5: 22, является любовь. То, что люди приняли крещение Святым Духом, вовсе не означает, что у них больше любви, чем у других Христиан, по той простой причине, что Иисус сказал: «Потому узнают все, что вы Мои ученики, если будете иметь любовь между собой» (Иоан. 13: 35). Иоанн сказал: «Мы знаем, что мы перешли из смерти в жизнь, потому что любим братьев» (1 Иоан. 3: 14). Так, любовь является плодом возрождённого человеческого духа; но не плодом крещения Святым Духом.
Другим плодом, перечисленным к Галатам 5, является мир. У меня не стало больше мира после того, как я принял крещение Святым Духом, чем его было до того. «Итак, оправдавшись верою, мы имеем мир... » — сказано к Римлянам 5: 1. У новорожденных Христиан ещё нет плода. В конце концов, мы не ожидаем плода от нового дерева. На то, чтобы вырос плод, нужно время. Тем не менее, Христианин младенец может исполниться Святым Духом и иметь в своей жизни силу. Коринфяне были младенцами. Павел сказал: «Я не мог говорить с вами, братия, как с духовными, но как с плотскими, как с младенцами во Христе» (1 Кор. 3: 1). Тем не менее, он сказал: «так что вы не имеете недостатка ни в каком даровании» (1 Кор. 1: 7).
Также обратите внимание, что плод духа — для СВЯТОСТИ — в то время, как крещение Святым Духом — для СИЛЫ.
Можно быть святым без силы, и можно иметь силу, и не быть очень святым. Но лучше всего сочетание обоих. Мне встречались люди, которые были прекрасными Христианами и имели чудесный плод духа, но в их жизни не было силы. Знал я также и тех, кто были Божиими силовыми станциями, но ясно, что им нужно больше плода в их жизни. Чудесно, что Господь делает в эти дни. Бог дал нам средство сверхъестественного общения с Ним. Он дал нам сверхъестественное средство нашего назидания; нашего духовного укрепления. Пользуемся ли мы этим? Я совершенно убеждён, что если бы мы отреагировали на Святой Дух, Он бы показал нам будущее, потому что Он знает, что будет, и Он снарядит нас для того, что впереди.
Молитва и говорение на языках — это один из способов, которым мы можем назидать себя духовно, чтобы быть готовыми для всего, что может случиться в будущем.