Un ruter este un dispozitiv hardware sau software care conectează două sau mai multe reţele de calculatoare bazate pe "comutarea de pachete" (packet switching). Funcţia îndeplinită de rutere se numeşte rutare.
  Ruterele operează la nivelul 3 al modelului OSI. Ele folosesc deci adresele IP (de reţea) ale pachetelor aflate în tranzit pentru a decide către care anume interfaţă de ieşire trebuie să trimită pachetul respectiv. Decizia este luată comparând adresa calculatorului destinaţie cu înregistrările (câmpurile) din tabela de rutare. Aceasta poate conţine atât înregistrări statice (configurate/definite de către administratorul reţelei), cât şi dinamice, aflate de la ruterele vecine prin intermediul unor protocoale de rutare.

Rutere individuale
Pentru conectarea reşedinţelor individuale şi a firmelor mici la serviciile de internet prin cablu, DSL sau la reţele de cartier se folosesc rutere de mici dimensiuni şi nu foarte puternice. Majoritatea au inclus şi un switch, iar unele dintre aceste rutere suportă şi conexiuni wireless, în special prin reţele Wi-Fi, dar şi GPRS, UMTS sau WiMAX.
Deşi ruterele individuale prezente în acest moment pe piaţă asigură conectivitatea la reţeaua locală la viteze de 100/1000 Mbps, multe dintre ele nu sunt capabile să ruteze un asemenea volum de trafic[16]. Acest compromis a fost făcut deoarece majoritatea conexiunilor rezidenţiale la Internet sunt limitate ca viteză de către provider.
Deşi funcţionalitatea ruterelor pentru acasă este similară cu a celorlalte rutere, acestea mai au o funcţie suplimentară, şi anume transformarea adreselor IP a tuturor calculatoarelor din reţea într-o singură adreă IP publică, prin NAT. Acest lucru face ca, din Internet, întreaga reţea locală să arate ca un singur calculator, însă limitează numărul conexiunilor simultane (şi implicit al utilizatorilor) pe care le poate suporta ruterul.

Rutere pentru companii
Companiile folosesc rutere de toate dimensiunile. Cele mai puternice se află de obicei în cadrul companiilor de telecomunicaţii şi al centrelor de cercetare, dar multe companii mari au la rândul lor nevoie de rutere puternice.
Multe companii, în special cele cu o răspândire geografică mare, folosesc un model de achiziţie a ruterelor cu trei nivele: acces, distribuţie şi nucleu (core).

Nivelul acces
Nivelul acces este punctul în care utilizatorii accesează reţeaua. El oferă lăţime de bandă divizată între utilizatori şi filtrare la nivelul 2 al stivei OSI, precum şi agregarea rutelor expuse de acest nivel către nivelurile suplimentare.
Ruterele de la acest nivel sunt asemănătoare ca performanţe cu ruterele pentru acasă şi sunt plasate la locaţii de la marginea reţelei, care nu au nevoie de reguli complicate de rutare.

Nivelul distribuţie
Nivelul distribuţie asigură separaţia între nivelul acces şi nivelul nucleu. Ruterele de nivel distribuţie agregă traficul de la mai multe rutere de acces, fie din aceeaşi locaţie, fie din locaţii diferite, către nodul central al reţelei companiei. Ele asigură şi comutarea pachetelor între diferitele VLANuri ale companiei.
Ruterele de nivel distribuţie sunt deseori responsabile de asigurarea calităţii serviciilor într-o reţea cu arie geografică mare (WAN), astfel încât pot avea mai multe interfeţe WAN, multă memorie şi putere de procesare. Acest tip de rutere poate oferi acces şi la anumite grupuri de servere sau chiar la unele reţele externe. Dacă acest lucru se întâmplă, ruterele trebuie incluse în politica de securitate a companiei. De aceea, sunt folosite firewalluri sau alte dispozitive de securitate.
Când firma este concentrată într-un singur campus, este posibil ca acest nivel să lipsească. În acest caz, ruterele de acces, conectate la diferitele reţele locale, sunt interconectate prin rutere de nucleu.

Nivelul nucleu
În cadrul companiei, un ruter de nucleu trebuie să asigure rutarea cu cea mai mare viteză a pachetelor, fără să le manipuleze în niciun fel, fiind deci optimizate pentru viteză. Un asemenea ruter interconectează ruterele de nivel distribuţie din diferitele locaţii ale companiei.
Când compania nu are un sediu central unic, acest nivel poate lipsi, rolul său fiind preluat de reţeaua de telecomunicaţii care asigură interconectarea diferitelor sedii. În acest caz, nivelul distribuţie devine nivelul superior al arhitecturii.

Rutere pentru reţele de telecomunicaţii
În principiu, companiile de telecomunicaţii vor folosi în cadrul propriilor reţele o arhitectură asemănătoare cu cea descrisă în secţiunea de mai sus. Diferenţele vor consta în numărul ruterelor şi în felul cum se face interconexiunea cu alte reţele.
Majoritatea companiilor au un număr mic de reţele cu care se conectează (în principiu cele ale ISPurilor care furnizază internet companiei), pe când companiile de telecomunicaţii au interesul să aibă legături directe cu cât mai multe reţele similare, pentru a micşora latenţa (întârzierea) pachetelor către orice locaţie de pe glob.
Ruterele folosite pentru interconectarea între providerii de Internet (mai exact între două sisteme autonome) şi alte reţele mari vor folosi aproape întotdeauna protocolul BGP pentru a schimba informaţii. RFC 4098 defineşte mai multe tipuri de rutere care folosesc BGP:

• Ruter PE (Provider Edge Router): Plasat la marginea unei reţele de ISP, foloseşte eBGP pentru a discuta cu un ruter dintr-un alt sistem autonom (AS).
  

• Ruter SE (Subscriber Edge Router): Plasat la marginea reţelei unui client, foloseşte eBGP pentru a discuta cu un ruter al providerului. De obicei, acest ruter aparţine clientului.
  

• Ruter de graniţă între provideri: Interconectează ISPuri, păstrând conexiuni BGP cu alte rutere din ASul celuilalt provider.
  

• Ruter de nucleu: Ruter plasat în interiorul reţelei, nu la periferia sa, care discută prin iBGP cu alte rutere de nucleu sau de la marginea reţelei. Aceste rutere pot avea şi alte funcţii în cadrul unor reţele private virtuale bazate pe o combinaţie de BGP şi MPLS.