Interpretarea unei benzi desenate implică un număr de convenții, într-o oarecare măsură variabile ca expresie grafică în funcție de preferințele autorului (sau a colectivului de autori, a sistemului de convenții grafice stabilite pentru o publicație de benzi desenate etc.); astfel, un cititor obișnuit cu ilustrarea de benzi desenate într-o manieră anume nu va întâlni dificultăți în descifrarea unei abordări diferite. Între cele mai cunoscute modele sunt:
adăugarea replicilor sau a indicațiilor de loc și timp sub fiecare ilustrație în parte, folosind normele limbii scrise (punctuație, linii de dialog);
folosirea bulelor de dialog, îndreptate spre gura ori silueta personajului (când nu i se vede fața sau când ilustrația e foarte densă). În acest caz, indicațiile temporale și de loc vor fi, de regulă, marcate prin casete dreptunghiulare situate în partea de sus a ilustrației.


Efecte grafice ale dinamismului. Direcţia de parcurgere a imaginii este stânga-dreapta; se observă zip ribbons, norişori de praf, stroboscopie (Mickey pare să aibă trei capete și trei mâini).
O ilustrație de bandă desenată nu va avea aspectul unui instantaneu ori stop-cadru, ci va sugera mai multe momente de timp. După gradul de complexitate, aplicațiile în acest sens pornesc de la notarea în dreptul ilustrației a mai multe replici (cu toate că ele corespund unor momente succesive în timp) și merg până la imitarea fotografiei stroboscopice (apariția siluetei unui personaj, a unei părți a corpului sau a unui obiect de mai multe ori pe o aceeași imagine, cu scopul de a sugera o mișcare rapidă). Sunt folosite, mai simplu, așa-numitele zip ribbons (linii frânte sau curbe desenate în apropierea unui obiect pentru a sugera traiectoria sa până în acel punct) și norișori de praf (indică o mișcare demarată cu un impuls mare – pornirea unei mașini, dar și pasul grăbit al unui personaj – sau, dimpotrivă, oprirea bruscă din viteză).
Reprezentarea unei succesiuni de acțiuni se va face în majoritatea cazurilor de la dreapta la stânga ori, mai puțin frecvent, de sus în jos. Excepțional, se pot folosi și alte sensuri de citire (de la stânga la dreapta, în sensul acelor de ceasornic), care vor provoca, însă, dificultăți în a fi urmărite. O situație arhicunoscută este schimbul de replici: indiferent dacă vor fi folosite bule de dialog sau nu, personajul care dă prima replică va fi așezat în partea stângă a imaginii sau deasupra celuilalt.
În cazul unor ilustrații complexe, se pot întâlni și acțiuni de fundal, cu efect comic sau probe ale unei narațiuni pe mai multe straturi (rezultatul unei acțiuni pornite cu câteva ilustrații mai devreme, în vreme ce atenția cititorului a fost mutată în altă drecție); ele sugerează simultaneitatea sau o acțiune ciclică (de exemplu, păsărele cântând într-un crâng) și vor ocupa un spațiu redus în cadrul ilustrației (întărind „depărtarea” fundalului de ceea ce se întâmplă în prim-plan).

Comics have been presented within a wide number of publishing and typographical formats, from the very short panel cartoon to the more lengthy graphic novel. The cartoon, traditionally containing satirical or humorous content in the manner of those seen in The New Yorker or Private Eye, originate from the mid nineteenth century. This form of comics is still popular, though the last few years has seen a reduction in the number of editorial cartoonists employed in the US media.There is dispute as to whether the cartoon is a form of comics, a precursor, or a related form—but some argue that since the cartoon combines words with image and constructs a narrative, it is a form of comic.
The comic strip is simply a sequence of cartoons that unite to tell a story. Originally, the term comic strip applied to any sequence of cartoons, no matter the venue of publication or length of the sequence, but now, mainly in the United States, the term refers to the strips published in newspapers as Sunday or daily strips. These strips are now typically humorous or satirical strips, such as Hägar the Horrible and Doonesbury, but have often been action themed, educational or even biographical. In the United States the term "comics" is sometimes used to describe the page of a newspaper upon which comic strips are found, with the term "comic" quickly adopting through popular usage to refer to the form rather than the content. Said pages are also referred to as the "funny pages", and comics are hence sometimes called "the funnies". In the United Kingdom, the term comic strip still applies to longer stories that appear in comics, such as 2000 AD or The Beano.

As noted above, two distinct definitions have been used to define comics as an art form: the combination of both word and image; and the placement of images in sequential order. Both definitions are lacking, in that the first excludes any sequence of wordless images; and the second excludes single panel cartoons such as editorial cartoons. The purpose of comics is certainly that of narration, and so that must be an important factor in defining the art form.
Comics, as sequential art, emphasise the pictorial representation of a narrative. This means comics are not an illustrated version of standard literature, and while some critics argue that they are a hybrid form of art and literature, others contend comics are a new and separate art; an integrated whole, of words and images both, where the pictures do not just depict the story, but are part of the telling. In comics, creators transmit expression through arrangement and juxtaposition of either pictures alone, or word(s) and picture(s), to build a narrative.
The narration of a comic is set out through the layout of the images, and while, as in films, there may be many people who work on one work, one vision of the narrative guides the work. Artists can use the layout of images on a page to convey passage of time, build suspense or highlight action.
For a fuller exploration of the language, see Comics vocabulary.

1.HaPpY_SmIiLe