Când grecilor li s-a tăiat al 14-lea salariu, au făcut mare scandal şi au incendiat băncile. Când românilor li s-a spus că urmează să se reducă salariile bugetarilor şi pensiile cu 25 la sută, au ieşit în stradă, iar pensionarii au luat cu asalt Palatul Preşedintelui. Când moldovenilor li s-a scumpit gazul cu 13 la sută, aceştia au înghiţit găluşca, şi-au sunat rudele de peste graniţă şi le-au cerut o sută de euro în plus - să plătească gazul şi produsele care se vor scumpi odată cu acesta.

Noi, moldovenii, suntem de o cuminţenie sfântă, de o supuşenie legendară. În fiecare dintre noi îl avem pe ciobănaşul din Mioriţa. Ne scumpesc gazele, ne sparg drumurile, noi aşteptăm să murim sub un cer senin, iar la cap să avem fluieraş de fag… Nu mă înţelegeţi greşit, nu vreau moldoveni în stradă. Am văzut deja un Parlament fumegând şi nu-mi doresc un deja vu plătit din bani publici. Îmi doresc, în schimb, o societate mai dinamică, una mai responsabilă, care să vibreze atunci când i se face o nedreptate. De unde? Fiecare stă în găoacea lui fără să-l intereseze că vecinul se îneacă.

Nu avem nicio sămânţă de comuniune civică. Nici atunci când suntem strânşi cu uşa recesiunii, nu crâcnim. Noi ducem în spate. Noi putem. Un fel de “Yes, We can!” al lui Obama, doar că tradus şi adaptat într-un stil neaoş realităţii din Moldova. La o adică, da, noi putem să îndurăm preţuri mari, minciuni gogonate şi fâsuri politicianiste. Ce să facem mă întrebaţi? Bombardaţi cu emailuri ANRE-ul, faceţi solicitări la Moldova Gaz, trimiteţi plângeri Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului. Când se vor aduna mii şi mii de scrisori, emailuri în care îi veţi ameninţa pe politicieni că nu-i votaţi la alegeri - să vedeţi cum se vor trezi la realitate. Până atunci tşşşş, să nu faceţi valuri.

Altfel, plătiţi ca robii gazul consumat aiurea în Transnistria, plătiţi gazul pierdut prin ţevile din Ucraina, plătiţi calculul absurd făcut după un schimb valutar uitat de soartă. Plătiţi, că aveţi de unde. Yes, we can… să plătim gazul ruşilor.