Analiza a ultimelor prestatii ale lui Leo Messi la FC Barcelona, realizata de Sid Lowe pentru The Guardian.

Talismanul Barcelonei este atat de senzational in aceste zile, incat comparatii cu gigantii fotbalului sunt pe deplin justificate.

Pur si simplu prestatia lui Leo de aseara (Zaragoza – Barcelona 2-4) a lasat pe toata lumea fara cuvinte si parca nicio descriere nu putea cuprinde clasa in stare pura la care am fost martori. Cautai cuvinte, dar nu le gaseai, chiar si Pep insista ca nu are cum sa descrie evolutia lui Messi. Presa spaniola era in lipsa de superlative. Ziarul catalan ‘Sport’ a invitat cititorii sa trimita titluri in legatura cu meciul de ieri si a fost bombardat cu: super, sensational, magic, magnific, WOW, dar probabil un simplu, dar mai putin ortodox ‘holy shit’ ar descrie cel mai bine situatia!

Ce am vazut aseara a fost una dintre cele mai frumoase prestatii fotbalistice imaginabile, dar un lucru este sigur: nimeni nu si-o imagina inainte de meci. De altfel putini se asteptau ca Leo sa fie titular, dupa ce de vreo doua zile avea probleme cu un absces dentar. A fost INCREDIBIL!

A fost genul acela de performanta care incepe bine, se imbunatateste pe parcurs si ajunge la acel nivel unde nu mai stii daca e adevarat sau visezi. O performanta care te epuizeaza doar privind, plina de actiuni excelente. A devenit din ce in ce mai buna, si cand credeai ca aici se termina tocmai devenise si mai buna. Toti ne intrebam oare ce face baiatul asta? Rapunsul e simplu: ceea ce stie mai bine, joaca (sau se joaca) fotbal! Intr-un fel in care nimeni nu a mai facut-o, poate cel mai bine din istorie!

“Nu sunt sigur ca este uman”, declara mijlocasul Zaragozei Ander Herrera. “In seara asta l-am vazut pe Diego Maradona”, spunea antrenorul celor de la Zaragoza, “doar ca la o viteza superioara, la mai multe frame-uri pe secunda. Nu sunt cuvinte pentru a-l descrie: este stratosferic. Puteam sa batem pe Barcelona in seara asta, dar niciodata nu l-am fi putut bate pe Leo. Daca am fi marcat 4 goluri, el ar fi marcat 12″.

Ei bine nu a marcat 12, doar 3. La primul moment de magie Messi a trimis cu capul pe Barcelona la conducere. Un gol rapid, prin care parca ne transmitea ca seria de goluri nu se opreste. Si evident nu s-a oprit! La al doilea a recuperat mingea undeva in apropiere de mijlocul terenului, s-a descototrosit de adversar, a inceput sa accelereze cu mingea parca lipita de piciorul sau, a evitat un tackling, apoi l-a intors pe Contini ca pe o placinta si a tras necrutator la coltul lung. Pentru a-si desavarsi hat-trick-ul a trimis si un sut superb cu efect din marginea careului la care portarul Roberto nu a avut replica. Apoi cand scorul devenea periculos a decis sa ia totul asupra sa, a saltat mingea peste un fundas, i-a intors pe alti doi pentru a fi trantit in cele din urma pentru un penalty. Ar fi fost al 4-lea sau gol, pe deplin meritat, dar a facut un gest care il caracterizeaza stiind ca Ibra are nevoie de un gol ca de aer!

Suedezul chiar avea nevoie de acel gol! Daca Messi marca la liber, din faze imposibile, Ibra parea blocat, nefiind in stare sa o bage in ate din pozitii elementare pentru un varf. Nu e de mirare ca tuturor ni s-au inmuiat genunchii: este genial si totusi atat de generos! A facut imposibilul, a marcat 3 si l-a facut si pe Ibra sa inscrie.

Carles Ruiperez insista in La Vanguardia: “Este incredibil, fara rival, irepetabil, specatculos, superb, genial. “Messi este zeul fotbalului”, declara ‘Sport’. “Stratosferic, magic, divin, generos, extraordinar” sau “Brutal”, curgeau titlurile in presa spaniola! Multi comparau golul doi al lui Leo si isi aminteau de golul marcat de Ronaldo cu Compostela in ’96 dupa o actiune asemanatoare. Un gol atat de frumos incat regretatul Bobby Robson, antrenorul nostru de atunci, cu capul in maine exclama: “Nu pot sa cred! Nu pot sa cred!”. Maradona+Ronaldo tocmai devenea Messi. Ziarul El Pais l-a numit “infinitul”, iar El Mundo i-a rezervat deja “un loc intre cei mai buni”.

Vorbind despre cel mai bun, chiar si Marca, ziarul care a decis sa ignore prestatia lui Messi de miercuri cu Stuttgart, a gasit un loc pentru el pe prima pagina cu titlul “Super Messi”. “Maradona, este fiul tau”, scria la interior. Celalalt ziar din capitala, AS, a scris: “Messi este de pe alta lume!”

Titluri care probabil sunt putin exagerate in urma unui hat-trick impotriva unei echipe care a incasat un “set” de la ambele pretendente la titlu si care se afla la doar 3 puncte de locurile retrogrdante. Unii realizatori de emisiuni au inceput sa spuna sa incetam cu atatea laude, pentru ca pana la urma este o prestatie extraordinara impotriva Zaragozei.

Doar ca nu este chiar asa. Nu este doar aceasta evolutie impotriva Zaragozei. Sunt toate prestatiile lui Messi in general. Unul dintre lucrurile incredibile in legatura cu Messi este cat de rar ne dezamageste. Imi vin in minte meciurile din toamna cand rata cu seninatate singur cu portarul, dar totusi reusea sa inscrie aproape meci de meci! Sau sa dea o pasa decisiva. De asemenea a fost meciul cu Tenerife, cand Messi a marcat unul dintre cele 3 hat-trick-uri din acest sezon si noi spuneam ca nu a jucat tocmai bine. Dumnezeule, a marcat 3 goluri! Problema este ca Messi a transformat aceste prestatii foarte bune in rutina. Nu a fost doar meciul cu Zaragoza, este faptul ca Messi a marcat doua hat-trick-uri consecutive in La Liga. Este faptul ca pana sa-i predea mingea lui Ibra a marcat ultimele 9 goluri ale Barcelonei. A fost evolutia cu Stuttgart, care l-a determinat pe Christian Gross, antrenorul svabilor, sa declare: “A-l compara acum cu Maradona este perfect valabil!”. A fost al 8-lea gol in decurs de 7 zile si al 11-lea in 5 meciuri. Sa ne amintim si acea lovitura libera impotriva Almeriei: atat de subtila, atat de lejera incat stai sa te intrebi daca nu cumva era cu papuci de casa in picioare. 25 de goluri in La Liga, 34 in toate competitiile.

Insa nu sunt doar golurile. Cand apare inevitabila comparatie cu Cristiano Ronaldo, unul dintre lucrurile care se spune despre Messi este ca nu este atat de complet precum portughezul. La inceputul sezonului ziarul apropiat lui Real Madrid, Marca, a cerut omului care tocmai a publicat o biografie a lui Cristiano Ronaldo sa faca o comparatie intre cei doi. Evident Cristiano a iesit in fata. A punctat mai mult decat Messi la lovitura de cap, viteza, suture, calitati de conducator, fizic superior si lovituri libere. Au fost egali la tehnica si pase!

Nu era o concluzie noua. In Anglia invariabil Cristiano Ronaldo era descris  ca un jucator mai complet decat Messi: mai puternic, mai rapid, mai atletic. Dar nu sunt toate aceste atribute o parte din obsesia pentru forta fizica? Nu este aceasta comparatie o incompleta intelegere a cuvantului complet oare? Sezonul trecut Messi a inscris de doua ori mai multe goluri din de doua ori mai putine suturi. In acest sezon Messi este liderul Pichichi cu 10 goluri peste Cristiano Ronaldo, are mai multe assist-uri decat orice alt jucator si are un procentaj mai mare de pase reusite decat orice alt atacant. Si nici macar nu a batut penalty-uri!

Si ajungem la ce a realizat Leo de-a lungul carierei sale. 79 de goluri in 129 de meciuri in campionat. Doua titluri Champions League si 3 titluri de campion al Spaniei. Nu era cel mai bun jucator din lume dupa primele 3 sezoane doar din cauza accidentarilor, chiar si asa insa a marcat 30 de goluri in 60 de partide. In fiecare sezon rata cel putin 10 jocuri fiind accidentat. Dar cand evolua isi punea amprenta pe joc ca nimeni altul. Hat-trick cu Real (asta pentru cei care spun ca nu marcheaza in meciurile mari), golul cu Getafe, dezmembrarea celor de la Atletico in doua partide. Apoi este naturaletea cu care a preluat conducerea de la Ronaldinho. Se spunea ca nu va reusi sa se impuna cum a facut-o brazilianul, ei bine este peste el!

Mereu simteai ca ii trebuie un sezon fara accidentari pentru a demonstra ca este cel mai bun. Ei bine a reusit sezonul trecut. 38 de goluri si primul in topul marcatorilor in CL. Golul (cu capul) in finala cu Manchester United, gol in finala Cupei Regelui, gol in finala Campionatului Mondial al Cluburilor si cele doua goluri din  ‘finala’ campionatului pe Bernabeu la acel istoric 2-6! Atunci a fost descris ca si combinatia perfecta intre Maradona, Cruyff si George Best. A mai fost si acel hat-trick de pe Vicente Calderon cand publicul rival nu a mai avut ce face decat ovatii indelungi la schimbare.

Nu este doar meciul cu Zaragoza, este tot ce a facut Leo in acesti ani si felul in care a facut-o. Totul parca a fost concentrat in prestatia de ieri seara. Este talentul sau pur, acel “OMG” care nu poate fi descris. Faptul ca este lovit mereu, dar nu cade, impotriva aparentelor isi mentine echilibrul si merge mai departe. Faptul ca mingea literlamente pare lipita de piciorul sau. Pare ca nici macar nu o atinge, ci ea, ca un caine fidel doar alearga odata cu el. Faptul ca inca este acel pusti de la scoala care lua mingea si ii dribla pe toti pentru a marca in cele din urma. Faptul ca poate accelera de la 0 la 60 instantaneu, dar se opreste la fel de repede cum bine am observat la meciul cu Valencia. Expresia lui Dealbert spunea totul… acea dezolare stiind ca nu are cum sa-l opreasca.

Ieri seara, dupa meci, presedintele Joan Laporta anunta ca Leo Messi este cel mai bun jucator din istoria Barcelonei si nu a sunat deloc ridicol. Prematur poate, evident chiar, dar nu ridicol! Leo nu este inca cel mai bun jucator din istoria clubului si din istorie in general, dar are toate sansele sa devina in cativa ani. Mai are multe de castigat, desi are deja o pleiada de trofee in vitrina. Trebuie sa confirme pentru Argentina, iar prima ocazie este in aceasta vara in Africa de Sud. Dar o va face, nu ma indoiesc de asta.

Insa peste toate, peste goluri, peste atingerile de geniu, peste pasele decisive, peste caracterul si modestia sa sta un lucru care imi da increderea ca va fi cel mai bun din istorie: are doar 22 de ani!

Ramzi Tanani face o comparatie intre filozofia Barcelonei si cea a lui Real Madrid si arata unde a esuat in acest sezon modelul madrilen

Urmatorul articol a fost scris de Ramzi Tanani pentru site-ul FootballMood.com inaintea meciului retur dintre Barcelona si Stuttugart din Liga Campionilor, incheiat cu scorul de 4-0. Traducerea a fost realizata de martin.

Eliminarea Madridului a fost evenimentul saptamanii. Unii au sarbatorit, altii au plans iar situatia va mai dura ceva vreme. Ceea ce e important pentru Barcelona este sa ia aminte si sa invete ceva din asta. Ar fi destule lectii si intotdeauna e mai bine sa inveti din greselile altora decat sa astepti sa le resimti tu insuti.

Scriu acest articol inaintea returului cu Stuttgart. Evident nu incerc sa rad pe seama Realului sau sa-i lovesc la pamant. Posibil (daca lui Stuttgart ii iese “pasenta”) sa trebuiasca maine sa scriu un articol similar despre Barcelona. [n.tr - numai bine ca nu a trebuit - e mult de tradus!]

S-ar putea spune: pai de ce sa ne pese ceea ce se intampla cu Realul? Bineinteles, daca esti fan al Barcelonei iti pasa. Personal nu imi pasa de banii investiti de ei peste vara. Atata vreme cat nu investesc banii mei nu imi pasa – mai ales ca o analiza a rentabilitatii si amortizarii trebuie urmarita in cursul catorva ani pentru a avea o idee obiectiva. Au o echipa destul de tanara, un antrenor bun (daca va supravietui) si destule resurse sa isi revina in urmatorii ani. De fapt performantele lor prezente depasesc propriile mele asteptari pentru primul sezon sub noua conducere. Totusi, putem si ar trebui sa analizam putin ce s-a intamplat la ei. Poate ne ajuta sa ne imbunatatim propria echipa.

Antrenorul trebuie sa aiba ultimul cuvant la strategia de transfer! (Sau Kaká-ii vor avea de suferit)

Acum ca Barcelona se gandeste deja la alegerile din iunie e foarte important sa consideram acest aspect o cerinta pentru viitoarea conducere. Partea buna e ca acestea sunt primele alegeri in care candidatii se intrec a reafirma increderea in cantera, mai degraba decat a da nume de staruri pe care sa le aducem. Dar cu totii stim ca un candidat spune ceea ce alegatorii vor sa auda. Dupa ce devine presedinte acesta va face ceea ce crede EL de cuviinta. De aceea repet: antrenorul trebuie sa aiba drept de decizie asupra transferurilor.

Campania Realului de achizitii a fost evenimentul verii trecute. S-a intors insa sa-i bantuiasca mai repede decat ma asteptam. Pellegrini – care aproape a fost ultima achizitie – a trebuit sa asculte tot felul de reprosuri despre managementul jucatorilor dupa meciul cu Lyon. Dar de fapt tipul nu voia de la inceput sa-i vanda pe Robben sau Sneijder! si daca-i avea pe cei doi in echipa probabil era mai aproape de calificarea in sferturi.

Xabi nu a jucat meciul asta. Asa s-a ascuns existenta unei rani: Pellegrini nu ar cumpara niciodata un Xabi si un Kaká pentru Real Madrid. Cu siguranta ar cumpara unul din ei dar nu amandoi. Niciun antrenor nu ar fi facut ceea ce a facut Valdano (si te-ai fi asteptat sa realizeze asta). Vara trecuta scriam despre cum Real a cumparat omul gresit de la Liverpool.

In mijlocul elanului de a aduce mai multi spanioli in echipa a fost imposibil a-i convinge pe sefi de o realitate simpla: Mascherano-Lass-Kaká/ Xabi pot face orice poate trioul Xabi-Lass-Kaká, dar Xabi-Lass-Kaká nici nu se poate apropia de ceea ce poate oferi Mascherano-Lass-Kaká/ Xabi.
Asta daca-l consideram pe Kaká jucatorul responsabil de constructia ofensiva. Daca vrem sa-l vedem ca un al doilea atacant, atunci Higuain nu este jucatrul potrivit in fata. Totusi echipa a decis sa-l cumpere pe Benzema care e si el omul nepotrivit pentru a fi in fata lui Kaká. Negredo? Poate inca nu a confirmat calitativ, dar e genul potrivit de om.

Antrenorul trebuie sa decida pe cine cumpara atata vreme cat el e cel responsabil pentru performante. Chiar daca asta inseamna cumpararea unui Chigrinskyi pentru 25 de milioane. Un transfer pe care nici nu-l sustin nici nu-l inteleg, de altfel.

Imporanta gandirii strategice in Liga Campionilor:

Una dintre ingrijorarile mele legate de Liga e ca echipele spaniole nu iau de obicei acest factor in consideratie. Echipele britanice au mai multa experienta si asta e UNUL dintre motivele succesului asa mare in Liga. In Spania nu se fac de asemenea calcule strategice pentru mansele eliminatorii si fara ele rareori castigi.

Imi place modul in care Claude Puel (antrenorul lyonez) a abordat meciul retur. Pentru prima repriza planul era (1) absoarbe entuziasmul jucatorilor madrileni si (2) ai grija sa nu iei doua boabe. Apoi in repriza secunda obiectivul era de a inscrie un gol – “de aur”.

A cedat deliberat dominarea mijlocului in prima repriza. Trebuie sa aplaudam si jucatorii Lyonului pentru ca nu au cedat dupa primirea golului – ceea ce ne arata ca erau constienti de planul acesta de joc. Madridul a avut o buna oportunitate de a inscrie al doilea gol. Aceasta abordare nu garanteaza nimic pentru Lyon, dar era cel mai bun pariu al lor. A deschide jocul insemna a invita Realul sa marcheze de doua ori pana la pauza si ar fi putut lejer apoi sa inscrie si un al treilea pana la final.

Jucatorii Realului au intrat la pauza la cabine oarecum linistiti. Scenariul reprizei secunde era previzibil: Lyon parcheaza autobaza si va incerca sa vaneze un gol. Fundasii Realului trebuiau doar sa ii tina pe atacantii adversi, iar mijlocasii vor pune presiune.

Fals. Aceea ar fi fost povestea daca in tur ar fi fost 0-0. Un 1-0 pentru Real la pauza insemna ca cei de la Lyon nu-si permiteau sa mai incaseze un gol, pentru ca le-ar fi fost greu sa egaleze la 2 in 45 de minute. Dar cum meciul incepuse de la 1-0 pentru Lyon, un alt gol al Madridului in repriza a doua nu influenta mult sansele Lyonului de a se califica. Asa ca de ce sa stai pe spate asteptand acel gol?…

Puel a calculat ca lucrul cel mai bun era ca Lyon sa inainteze putin si sa incerce a marca – chiar daca mai incasa un gol, la 2-1 tot ei calificandu-se – decat sa caute a evita primirea altui gol. Pariul lui a fost pe inabilitatea madrilena de a inscrie de doua ori in repriza a doua. A efectuat inlocuirile in concordanta cu asta si si-a indeplinit obiectivul.

Antrenorii nu trebuie sa cedeze presiunii publice:

Cand antrenorii iau decizii in care cred, nu intotdeauna le iese. Dar cand iau alegeri in care nu cred din cauza presiunii iNTOTDEAUNA gresesc.

Pep trebuie apreciat. incapatanarea lui ma ucide uneori, dar in adancul sufletului imi place. Antrenorii trebuie sa fie incapatanati, si poate si putin aroganti. Ne place sau nu.

Aia l-a ucis pe Pellegrini. A fost criticat pentru folosirea a doi pivoti in tur. Cred ca daca nu facea asta Lyon si-ar fi asigurat calificarea inca din tur. Dar nu putem dovedi ca asa ar fi mers lucrurile, la fel cum nu putem dovedi nici contrariul, ca a juca cu un pivot ar fi calificat Realul.

Pentru retur a cedat presiunilor. A facut ceea ce unii antrenori fac in momente cruciale: “voi incepe cu jucatorii doriti de public sa nu fiu crucificat in cazul unui esec”. Xabi a jucat in spatele lui Lass in aproape fiecare meci important sezonul asta. Datorita suspendarii lui era de asteptat sa fie folosit Diarra ca mijlocas defensiv ajutat de Lass, care ar fi avut mai multa libertate a avansa si a ajuta atacul. E o predictie rezonabila. Dar as paria bani ca nu asta e viziunea majoritatii fanilor. Antrenorul stia asta. Dupa infrangere nu l-a invinovatit nimeni pentru selectie.

Exista o preconceptie, ca cu cat mai multi jucatori de profil ofensiv folosesti, cu atat mai periculos esti. Dar istoria ne arata ca daca nu controlezi mijlocul nu vei pune deloc in pericol poarta adversa desi folosesti 6 atacanti, iar apararea e fragila chiar daca folosesti 6 aparatori.

Se poate spune orice despre Ibra vs. Eto’o, Busquets vs. Yaya, Iniesta vs. Keita, Iniesta/Pedro vs. Henry, dar lui Pep nu-i pasa iar asta imi place. Exceptand transferul Chigrinskyi (unde nu asculta nici de parerea mea – si il apreciez pentru asta), il sustin in fiecare decizie.
Ajungem la urmatoarea idee…

Importanta unui mijloc bine structurat:

Chiar si sezonul trecut (cand echipa matura orice-i bloca drumul catre vreun trofeu) am vorbit despre credinta mea ca tridentul Yaya-Iniesta-Xavi nu e combinatia perfecta pentru varietatea de jocuri pe care ehipa le sustine. Combinatia perfecta include un caraus, un cal si un maestru. Poate nu-i cel mai sexy mijloc dar e modul in care se injecteaza cele mai multe cerinte in acel mijloc: putere, rezistenta, eficienta, ritm, tehnica, potential de a marca. Si cand mijlocul tau are tot inseamna nu doar ca esti greu de continut dar si imprevizibil.

O privire la mijlocul madrilen cu Lyon e o demonstratie buna. Niste jucatori cu calitate, dar nu a existat niciun mijloc. Cine era carausul? Lass are o pozitionare destul de slaba, motivul pentru care nu poate juca in spatele lui Xabi, ci doar in fata lui. Cu toate calcaiele, lui Guti ii lipseste rata de munca necesara pentru a juca titular (o lectie pe care Spania a invatat-o dupa decenii de dezamagiri la nivel de nationala). “Mijloc” inseamna mai mult decat niste pase smecheroase. Granero visa. Cine incetineste atacurile franceze? Cine are ritmul, rata de munca si pozitionarea necesara sa acopere latul terenului acum, apoi sa acopere in diagonala centrul, apoi pressing, retragere, marcaj, schimbare de directie…?

Dar e cumva problema mijlocului?

Cea mai buna tactica: 1-10

Cea mai previzibila intrebare a oamenilor catre mine ca antrenor este “care este tactica ta preferata?” intotdeuna repet acelasi raspuns pe care il ofer echipei mele: 1-10.

Fiecare jucator selectionat trebuie sa fie apt sa joace in aparare, la constructie si in atac sau echipa nu-si va atinge potentialul. Nu e vorba de un stil al “fotbalului total”, ci un stil care trateaza fotbalul ca un intreg, in loc de a-l imparti pe compartimente independente. Urmarind Real-Lyon a fost clar ca linia din spate avea destula calitate defensiva, insa doar Ramos a contribuit la constructie si ofensiva. Albiol si Garay desi au calitatile necesare nu au aratat nicio initiativa spre a face altceva decat deposedare si pasatul mingii in grija mijlocului. Iar Albiol e slabut ofensiv.

Ronaldo a fost singurul jucator din atac care a impresionat defensiv. Higuain si Kaká nu au fost prezenti. Granero a jucat destul de slabut iar Guti a fost expus – nu e deloc rau la interceptii unu-la-unu, dar nu reuseste sa acopere consistent spatiile de la mijloc, asa cum ar trebui. Nu a surprins ca Madrid a pierdut mijlocul in repriza a doua, desi Lyon nu au fost impresionanti, nereusind sa lege nici 3 pase la mijloc.

Ideea de aparare care se apara si atac care ataca e rasuflata. Ajungem iar la Barcelona. Unul din principalele motive pentru care am castigat atat a fost agresivitatea si pressingul sus care a tinut adversarii la distanta. De fiecare data cand ofensiva neglijeaza aceste atributii echipa se chinuie. In Liga Campionilor rezultatul se bazeaza taman pe asemenea mici diferente. Daca as putea sa-i scriu un mail lui Pep i-as cere o structura mai echilibrata care sa balanseze pozitionarea si pressingul. Dar din moment ce echipa nu merge exact pe strategia asta trebuie sa implementam stilul ales in cel mai eficient mod. Chiar si in campionat ne-am chinuit in unele meciuri deoarece Piqué – de exemplu – a ezitat sa se achite de datoriile ofensive la constructie (meciul cu Villarreal, de exemplu).

Importanta liderilor:

Unul din principalele defecte ale Madridului astazi este lipsa conducatorilor in joc. Am remarcat vara trecuta ca defensiva va avea de suferit datorita absentei lui Cannavaro ca lider – cum au facut-o si dupa Hierro. Nu exista un lider care sa se faca auzit de mijloc. Ramos e un jucator dedicat, dar nu e lider. Casillas nu e nici el lider innascut. De fapt lipsa lui de comunicare in organizarea apararii imi pare principala lui slabiciune. Garay si Albiol sunt noi. Impotriva lui Lyon a fost o lipsa de conducere generala. Xabi ar fi cel mai nimerit sa conduca echipa, iar absenta lui a fost resimtita mai ales in repriza a doua.

E important a avea un plan de lunga durata in ceea ce priveste calitatea liderilor din teren la club. Barcelona e in maini sigure cu Puyol conducand apararea iar Xavi mijlocul si jocul in general. Doua pozitii ideale pe care sa ai asemenea jucatori. Cand Iniesta a fost selectionat ca unul din cei 4 lideri ai clubului nu am fost deloc multumit. Iniesta e jucatorul meu preferat, dar parea ca asa un baietel timid nu are calitatile potrivite pentru rol, desi a fost unul dintre cei mai curajosi si comunicativi atunci cand echipa nu mergea. Recent ma cucereste. Si-a luat mai multe responsabilitati pe teren si si-a asumat rolul. Cred ca totodata trebuie ca incet sa-l pregatim pe Piqué sa mosteneasca rolul lui Puyol. Messi, pe de alta parte e jucatorul care a evoluat cel mai mult intr-un lider. Nu vorbesc doar de calitatile lui fotbalistice, ci si de personalitate.

Rezistand tentatiei “caii usoare”:

Dupa un dezastru acum doi ani, Pep si-a asumat responsabilitatea antrenarii echipei. Un an mai tarziu am reusit sa cucerim tot, la nivel colectiv si individual. Real a avut propriul ei dezastru vara trecuta si a decis a aborda o cale radical diferita. Nu a prea mers. Secretul consta in faptul ca Pep a deschis bine ochii catre propria ograda la primele antrenamente. Canteranii impartasesc intre ei un stil similar. El trebuia doar sa acordeze pe ici-colo acest stil si echipa s-a miscat.

In fotbal exista cicluri. Nimeni nu poate castiga constant. Dar echipele cu o filozofie clara intotdeauna isi revin mai repede si mai ieftin atunci cand lucrurile nu mai merg. Sa nu va inchipuiti ca in istoria clubului nu am incercat ambele cai! Intotdeauna e mai tentant sa aduci un nume mare care sa acopere un deficit imediat sau sa intareasca o pozitie. Jucatorii tineri din propria cantera au nevoie de timp si rabdare pana sa joace bine, dar vor asigura continuitatea clubului pe termen lung deoarece au fost crescuti sa-l serveasca. Jucatorii cumparati vin cu propria lor conceptie de joc, asa cum au fost ei invatati si va trebui sa faci compromisuri si modelari pentru a aduna echipa. Cu cat mai multi jucatori importi, cu atat va fi nevoie de mai multe ajustari. Peste ani aceste ajustari acopera stilul original de joc. Iar atunci bulgarele de zapada ameninta intregul club.

Nu vreau sa spun ca a cumpara jucatori e un pacat. Dar e important sa aduci jucatori care sa nu blocheze calea tinerilor pe care ii ai. Cumpara jucatori cu caracteristici diferite de care ai nevoie dar nu poti sa produci singur pe termen scurt sau mediu. Tine-ti cantera dinamica si in viata aratandu-le pustilor ca “DA, AI O sANSa DE A AJUNGE LA ECHIPA MARE”. E asta o strategie care garanteaza titluri? Nu. Dar nici cealalta nu e.