Forum Index > Coș cu teme șterse > Creativ > Emisarul

#0 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-06-19 22:36:37 (846 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Emisarul
Un început magnific
Fragmentul I


Mă uit spre geam și nu îmi vine a crede. Atâta timp am visat la acest geam că și am uitat cum arată. Și încă mă laudă că am memorie bună. Cum să nu? E greu să taci când știi perfect ce a fost. Să recunoști pe cineva în crimă și apoi singur să nimerești în belea? De fapt așa e soarta, dacă ție dat să mori, păi mori până însuși te convingi. Dar asta în trecut, nu-mi place să-mi scormonesc trecutul, căci n-am ce împărtăși. Doar gânduri întrerupte mai apar pe orizontul meu, ce-mi aduc aminte incontinuu de proviniența mea. Sunt un tâlhar, un criminal. Cel puțin așa m-au acuzat, cândva. "Eh, măcar tălhar dar bogat", îmi zicea în glumă vecinul de cameră. Nu, nici asta. Sunt sărac nemaipomenit, am venit cu o torbă, cu dânsa și am să plec. Nu mă plâng, căci asta e ultima ce îmi mai rămâne, dar eu vreau să mai trăiesc, să mai răsuflu aerul ăsta de câmp, să mai aud cucoșii la răsărit. Sunt prizonierul acestor bogății, și nu-mi închipui ce a-și face fără ele. Pușcăria m-a învățat să prețuiesc lucruri pe care cândva nu le observam. Ce fericit trebuie să fie acela care în fiecare zi are parte de aer liber. Aer ce nu e înconjurat de pereți, gratii. În așa fel m-au cumpărat. Nu-mi trebuiesc mie banii lor, avansurile lor, dați-mi al meu, cel mai scump, libertatea. Asta e primul și ultimul lucru că vă cer. M-au luat drept persoană de încredere. Nu știu ce i-a împins la acest pas, căci nu sunt unul public la a mea. Mă ți-n pe deoparte de evenimente, nu-mi place gălăgia vieții cotidiene. Probabil au crezut că în mine se ascund capacități cheie, iar eu sunt piesa reușită a unei mașini. "Naiba să-i i-a ce au vrut, principalul că mi-am obținut ce am vrut eu, mai mult nu mă interesează.".

Stau pe pat, nu culcat, e devreme. Ceasornicul bate ora 21:00. Mama deja doarme, sărmana, Domnul s-o ierte, femeie în vârstă ce a tras multe în viața sa. Moartea soțului, îl ucise, feciorul închis în închisoare pe 7 ani. Oare asta e ceea ce merită femeia asta? Ea e bună la suflet, niciodată nu m-a învinuit de ceva, știa de la bun început că pe nedreptate m-au închis. Dar ce să-i faci? Cum să te pui cu buzunarul mare? El e greu și credibil. Arma perfectă de a convinge pe cineva. În așa fel și judecătorul a căzut pradă unei astfel de ispite.
Am iertat, nu ți-n mult timp ura. Mă doboară să urăsc pe cineva, îmi epuizează optimismul.
În așa fel pot să mă gândesc mult și bine, până nu te scoate din sărite lătratul jigodiei din urma casei. "Ce la dracu vrei și tu?", mă întreb eu nervos, mimica feței îmi trădează gândul. De fapt, poate și eu sunt un câine? Nu mă deosebesc tare. Legat, înghit resturile ce mi se aruncă. Sunt și antrenat, latru când mi se ordonă, tac când mi se strigă. Probabil chiar suntem frați de breaslă, avem aceeași soartă.
Trebuie să mă pregătesc. Așa îmi ziceau așa zișii șefi. Trebuie să fiu antrenat, să suport, să manevrez. Practic pușcăria te antrenează de la sine, să supraviețuiești.  Îți dezvoltă noi capacități, doar să le aplici când trebuie. Și acest "când" e foarte aproape, chiar mâine.

Cum am zis, sunt o piesă, ce mâine va avea de jucat. Un joc dur, murdar, obligatoriu. Sunt obligat să fac asta, de altfel iar mă lipsesc de bogățiile mele. Am chiar și obiective, plan, nu voi juca haotic la îndemâna mea, voi fi urmărit la fiecare pas, răsuflare. "Eh, iar în gălăgia asta", oftez și iar trag o țigară. Odaia e plină de fum de țigară dar eu nu mă opresc. Nervii îmi joacă? Nu, nu sunt eu ăla care să clocotească. Doar acum mi se strecoară pe furiși gândul că de fapt sunt provocat. Vor să mă prindă atunci când voi trăda. Se greșesc amarnic, le știu eu deja jocul, am dat odată în bară.
"Și totuși trebuie să mă culc", arunc țigara și mă pornesc să sting lumina. "Mâine zi grea, trebuie să mă odihnesc", mă gândesc eu deja întorcându-mă spre pat. Într-adevăr, o zi grea mă așteaptă, dar organizată, fapt ce îmi place. Nu iubesc haosul, îl detest ca pe cel mai mare dușman. Mi s-a insuflat că mâine voi lupta contra haosului. Iar eu ce pot să le zic? Tac și dau din cap. Bine simt cuțitul sclaviei.

Stau culcat, iar ochii îmi plutesc încet ca niște lebede. Mâine voi face istorie în țara asta. Mă gândesc, pentru unii e o zi glorioasă, calea spre obținerea unui sfârșit, dar pentru alții? O tristețe, amărnicie pe suflet, durerea de pierdere. Mă vor învinui, toți mă vor ști, și nu îmi pare rău, fiindcă numele meu este Provocator.

Editat de către Kerrigan la 2009-06-20 23:59:53




Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3
<< Precedenta      Următoarea >>

#26 by papushika18 Volei ClubDesignerMuzicianParticipant la concursul Counter-Strike Masters Tournament (meow) (0 mesaje) at 2009-06-22 06:26:27 (846 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#16 slavic911, "... mi s-a trezit ..." - :w00t:



p.s: bravo..kuli :hug:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#27 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-06-24 21:12:00 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#23 gribincea,  :blush:

#24 Aurelian777,
#25 Romucuta, ms )

#26 papushika18, :w00t: пошлячкэ.. ms )


Fragmentul II - 50% Ready


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#28 by SkyCatcher (~) (0 mesaje) at 2009-06-24 21:14:56 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#27 slavic911, cînd continuare ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#29 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-06-24 21:16:38 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#28 SkyCatcher, Sper că nu mai târziu de weekend. Teoretic cantitatea va fi aceeași ca și la Fragmentul I.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#30 by SkyCatcher (~) (0 mesaje) at 2009-06-24 21:25:02 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#29 slavic911, :good1:


calitate, nu cantitate :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#31 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-06-24 21:28:18 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#30 SkyCatcher, Nu, nu ) anume că cantitatea/volumul materialului )) De calitate nu sunt eu responsabil să judec :wink:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#32 by SkyCatcher (~) (0 mesaje) at 2009-06-24 21:29:48 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#31 slavic911, "... De calitate nu sunt eu responsabil să judec ..." - şi asta'i drept ))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#33 by RomucutaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2009-06-24 22:05:15 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#32 SkyCatcher, :D........


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#34 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-06-27 12:40:32 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Anunț! Din cauza intoxicării profunde, F2 se amână :look:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#35 by SkyCatcher (~) (0 mesaje) at 2009-06-27 13:02:01 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#34 slavic911, "... :look: ..." - :look:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#36 by sololina (untouchable ) (0 mesaje) at 2009-06-28 22:43:07 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#34 slavic911, "... intoxicării profund ..." - :scare2:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#37 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-06-28 23:55:55 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Mai puțin cu ~20% comparativ cu prima parte.


Fragmentul II


Vise dulci apar în întunecata mea imaginație. Dorm încordat, și nu din cauza că mă trevojesc de ce mă așteaptă mâine. Deja atâta am avut de suferit că nici nu mai simt frica, într-un fel m-am călit la emoții. Mă scol la mijlocul nopții, des am insomnii. Amintirele greoaie nu mă lasă în pace. Greu să uiți acele batjocuri, acele scene, le visez în fiecare noapte. N-am ce face, nimic nu mă ajută. Mă uit la ceas, e devreme, mai am încă de așteptat. Dar ce să fac? Cum să-mi ucid timpul? A doua oară nu pot adormi. Scot telefonul mobil și încep să-l studiez încă o dată. Tehnica asta, nu am experiență cu ea. Ei m-au învățat să-l mănuiesc, de altfel unul singur nu m-aș isprăvi. Sincer, mă mir câte poate face această cărămidă mică. Oare pot să mă încrendințez ei? Mi-au zis că îmi va fi ca ghid.
Ochii clipesc, timpul trece. Greu trec clipele când ai de așteptat ceva. Și totuși totul e trecător, mă uit la ceas, n-a rămas mult până la timpul stabilit. Mă scol și încep a mă pregăti. Voi fi echipat, pentru orișice situație. Un ghiozdan, mi l-au dat. Îmi face impresia că sunt școlar. Parcă numai ieri îmblam la școală. O rație, o pereche de  ochelari de soare, niște vopsele de culoare albastru, galben și roșu, un ciocan, și niște chei. "Da cheile pentru ce?", nu demult i-am întrebat. Ca de obicei n-am primit un răspuns satisfăcător. Mi-au zis că pe rație mă vor anunța. Câte secrete.

Iată mă sună. Cărămida bâzâie fără încetare. Ba se stinge ba se aprinde. Încearcă să-mi fure atenția.
- "Aleo!", zic eu în receptor. Nu e greu de recunoscut. Același glas, monoton, îmi dă de știre că peste aproximativ o ora va veni mașina după mine. Vai, câtă onoare, de parcă joc rolul unui demnitar. Oricum, n-am mult timp, trebuie repede să-mi fac valiza.
Mama deja e trează. Nici nu știe clar unde plec și pentru ce. Ea crede că totul s-a terminat cu bine, că sunt liber, însfârșit. Nu vreau să-i fac griji, lasă să creadă și mai departe în bine.

Un "lincoln" mă aștepta la intrare. Ar trebui să fiu mândru când îmi fac apariția. Însă nu e asta, nu plec la sărbătoare. În mașină, petreceam cu o viteză fantastă copacii de împrejur. De fapt, nici cincizeci kilometri pe oră nu erau. Mai erau încă doi pasageri, necunoscuți mie. Un lucru era clar, nu erau civili. Mă întrebaseră scurt cum mă numesc și în ce sector voi activa.
La jumătate de drum ne-am oprit în fața unui bloc, locul unde ne aștepta viitorul pasager. Deja eram în oraș. Noul pasager era un tip josuț, de vârstă medie, îmbrăcat ca și mine în haine ușoare, sportive. Tipii din mașină îl numeau Ciubur. Din cele spuse am înțeles că îmi va fi vecinul de grădină. Echiperi într-o măsură oarecare. Numărul meu era cinci, chiar și pe rație era încleiat un indicator, unde cu scris de mână se afișa acel cinci.

Toți eram îngândurați. Era să se întâmple ceva grandios, neobișnuit pentru noi, cu toate că am trecut antrenamente la astfel de evenimente. Îmi aduc aminte cum mă mișcam încrezut spre peretele obstacol. Era viu, precum e viu un lanț de verdeață. Probabil mă voi simți bine azi când mă voi năpusti cu adevărat, căci am multe de revanșat față de ei.

Soarele lumina tot mai tare, dimineața era în amploare. Grădinarii cu încetul se apropiau de grădinele sale. Multe și de toate aveau acești oameni de răbdare. Albe, galbene, verzi, albastre, toate la un loc. Fiecare cu rădăcina sa, cu capriciile sale. E jale când vine timpul să le rupi, să le dai cuiva. Poate și merită, dar nu în cazul dat. Fiind un grădinar, un bou, mă doare inima când trebuie să ascult adierele de vânt, căci doar șoapte viclene aud din împăștiata lui gură.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#38 by mucutza2 (User) (0 mesaje) at 2009-06-29 07:49:36 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#37 slavic911, :( mda..nu shtiu..nu rau insa.. plus la asta mai ai shi multe cuvinte nepotrivite .. "trevojesc" , ''călit'' .."aleo" in general...poate ca-i facut din graba ..sau nu stiu ..primul mi-a placut mai mult!
succes in continuare!


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#39 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-06-29 10:19:19 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#38 mucutza2, Persoana în cauză nu vorbește româna curată, e și normal fiindcă avem un dialect. Ms :wink:

P.S. "Călit" e în română ; )


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#40 by mucutza2 (User) (0 mesaje) at 2009-06-29 12:30:26 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
eu nu am zis ca asa cuvint nu exista in lb.rom ..am zis ca dupa parerea mea cuvintele date in fragmentul de mai sus sunt -nepotrivite-


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#41 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-06-29 13:21:42 (845 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#40 mucutza2, Ok, am înțeles ideea.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#42 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-07-10 23:02:04 (843 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Nice )) Fragmentul II parcă nici nu-i )))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#43 by LLlaXTeP (User) (0 mesaje) at 2009-07-15 00:12:54 (843 săptămâni în urmă) - [Link]Top
that's all your imagination?I think u can more "_"///
P.S.Nice


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#44 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-08-24 18:43:38 (837 săptămâni în urmă) - [Link]Top
F2 dismissed % Așteptăm claritate în situația politică, apoi vedem ; )

#43 LLlaXTeP, "... I think u can more ..." - Me too ))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#45 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-09-04 23:13:13 (835 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Politica i-a niște cotituri frumoase )
Dar să trecem la subiect. Denumirea materialului rămâne neschimbată, adică Emisarul, în schimb primul capitol se va numi "Magnetism", în loc de "Un început magnific". Îl voi prezenta ceva mai târziu. Concomitent lucrez la o istorioară bazată pe Wolfenstein, cu influențe de la Tarantino (Hello Basterds!) ) ^^


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#46 by sololina (untouchable ) (0 mesaje) at 2009-11-02 17:40:51 (827 săptămâni în urmă) - [Link]Top
eyyyyyyyyyy ci se mai aude aici? :shout:

este ceva nou?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#47 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-11-13 22:43:01 (825 săptămâni în urmă) - [Link]Top
heh, mi-am pierdut inspirația :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#48 by sololina (untouchable ) (0 mesaje) at 2009-11-13 22:43:55 (825 săptămâni în urmă) - [Link]Top
sun-o ș spunei să vină înapoi... ș dacă tot suni.. spunei să-i spune să treacă acasă ș a mea :hmm:

ms :hug:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#49 by Kerrigan (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2009-11-13 22:45:05 (825 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#48 gribincea, "... sun-o ș spunei să vină înapoi ..." - n-am minute )

#48 gribincea, "... :hmm: ..." - :lol:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#50 by sololina (untouchable ) (0 mesaje) at 2009-11-13 22:49:21 (825 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#49 slavic911, sună de pe fix.. :pls:

#49 slavic911, :hug:


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Coș cu teme șterse > Creativ > Emisarul

Această temă este închisă. Nu puteţi posta mesaje noi.


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.