Forum Index > Coș cu teme șterse > Startup Weekend

#0 by DreicN (Power User) (0 mesaje) at 2011-10-17 14:49:26 (724 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Startup Weekend vine în Moldova să susțină tinerii antreprenori

Existența unui ecosistem pentru dezvoltarea antreprenoriatului și inovaţiilor are un impact major asupra creşterii competitivităţii companiilor din sectorul Tehnologiilor Informaționale și stimulează dezvoltarea economică generală, prin crearea locurilor de muncă în domenii cu valoare adăugată sporită și potențial de export important.

Implicarea cât mai activă a actorilor din piață și asimilarea experienței pozitive din străinătate joacă un rol decisiv în crearea acestui ecosistem. În acest context, organizarea evenimentelor antreprenoriale, în cadrul cărora participanților li se propune în termeni restrânși de timp să dezvolte un proiect online sau mobil, formând echipe și experimentând întreg procesul de lansare a unei afaceri de la generarea ideii pana la dezvoltarea unui prototip, fiind ghidați de mentori cu experiență, pot inspira mai mulți tineri talentați din Moldova să creeze istorii de succes.

Pe 11-13 noiembrie 2011 la Chișinău va fi organizat primul Startup Weekend Moldova, cu susținerea Orange Moldova, proiectului USAID Creșterea Competitivității și Dezvoltarea Întreprinderilor (CEED II), Incubatorului Simpals Garage, Asociației Companiilor Private din domeniul TIC (ATIC), Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), Agenției Pentru Inovații și Transfer Tehnologic (AITT) și altor parteneri. Fiind lansat in Statele Unite ale Americii, Startup Weekend a fost găzduit deja în peste 200 orașe, motivând crearea a peste 300 de startup-uri și inspirând peste 9000 de antreprenori din întreaga lume.

Startup Weekend este un eveniment de 54 ore, care creează condiții și furnizează resurse și motivații pentru tineri entuziaști și echipe să-și lanseze proiectele online și să-și transforme ideile în afaceri. Participanții evenimentului posedă diverse competențe: programare, design grafic, project management, marketing și administrarea afacerii, prin combinarea cărora se pot genera proiecte viabile.

Startup Weekend Moldova va fi organizat în cadrul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului, la initiativa Fundatiei Kaufman din SUA, în cadrul căreia evenimente antreprenoriale vor avea loc în SUA, India, China, Mexic, Marea Britanie, Franța, Norvegia, Noua Zealandă, Mongolia, Islanda, Nigeria, Cambodia, Rusia și România. Echipa câștigătoare din Moldova va fi premiată de către sponsori și va putea participa, alături de câștigătorii din alte țări, la Bătălia Globală a Startup-urilor.

Mai multe detalii pe site-ul http:/moldova.startupweekend.org/


Mesaj util ?   Da   0 puncte


<< Precedenta      Următoarea >>


<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Coș cu teme șterse > Startup Weekend

Această temă este închisă. Nu puteţi posta mesaje noi.


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.