Dacă nu există liberă alegere și dacă totul e strict ghidat de cauză-efect, oare e posibil să fii responsabil? Ce e responsabilitatea, atunci când ești doar o jucărie în mâinile sorții? Dar cât de paradoxal nu ar părea, din așa punct de vedere tot putem vorbi despre responsabilitate.
V-ați gândit vreodată că sunteți mulțumiți de viața pe care o aveți? Tradițional asta se numește ceva de genul ”mulțumesc mamă că m-ai născut”. Or not. Mai degrabă mulțumesc realitate. Și tuturor celor care ne-au făcut să fim așa cum suntem.
În optica Hegeliană, pentru ca realitatea să se poată manifesta în modul în care o face, e necesar ca să existe și durerea, și suferința, și plăcerea, etc.
Ideile pozitivismului lui Comte și a darwinismului social din perioada Naturalismului, combinate cu liberalismul lui Smith vedeau evoluția societății și a rasei umane în general ca un proces asemănător evoluției naturale, unde cel mai puternic câștiga, cel mai slab era învins, totul era așa cum trebuie. Responsabilitatea o avea natura.
Și dacă nu? Procesul cunoașterii la om e inevitabil legat de experiență, și nu necesar experiența proprie. Atunci când vezi cum altcineva se bucură de viață sau suferă, cum e trist pentru că a pierdut pe cineva apropiat, sau cum e fericit pentru că a găsit pe cineva apropiat... Cunoști. Direct și indirect. Cunoști compasiunea, cunoști tristețea, cunoști mânia, ura. Nu doar cunoști. Te schimbi. Viziunile se schimbă, se schimbă modul de a fi.

Într-un univers strict legat de cauză-efect e doar natural ca procesul dat să pună pe umerii noștri o responsabilitate enormă. Responsabilitatea pentru cei ce există pentru ca noi să putem cunoaște. Pentru cei care suferă, ca noi să înțelegem. Pentru cei care au vărsat sânge pentru conștiința noastră istorică și pentru prezentul nostru.
Suntem responsabili de tot ce știm, de tot ce s-a petrecut vreodată și se va petrece. Pragmatic: când vezi un copil care suferă, moare de foame sau frig, îți dai seama că unele lucruri nu trebuiesc făcute, că nu o să-ți lași proprii copii să moară de foame sau frig. În termini ontologici, a existenței, pentru ca tu să înțelegi asta, copilul a trebuit să sufere.

În așa mod toți suntem responsabili de tot. Determinismul nu-i greșit, e doar o opinie, un punct de vedere a realității. Poate că cei care nu se simt responsabili nu sunt vinovați, nu greșesc cu nimic. Poate că faptul că există cineva care să le demonstreze că ei sunt responsabili de tot ce se întâmplă în jurul lor, că realitatea e așa cum e pentru ca ei să poată fi ceea ce sunt, tot nu-i cazual, tot face parte din jocul cauză-efect. În așa mod însăși observația dată schimbă realitatea altuia, în același timp făcând parte din realitatea dată; există în afara determinismului și în același timp doar în interiorul lui (miroase a fizică cuantică).

Iată așa niște observații simple a rațiunii, chiar dacă normal ar fi clasificate în câmpul metafizicii. Deseori abstractizarea realizată prin intermediul unei meditații simple în raport cu un determinat subiect poate duce la concluzii stranii, care uneori explică multe concepții nu doar filosofice, dar și ezoterice, etc.

Food.