Unul din primele puncte ale disputei dintre evoluţionism şi creaţionism este cel referitor la originea vieţii. Creaţioniştii susţin că viaţa a fost creată de Dumnezeu, în timp ce evoluţioniştii susţin că materia ne-vie s-ar fi organizat în mod spontan şi ar fi dat naştere vieţii (teorie care a primit numele de generaţie spontanee). (...)

În mod evident, în condiţiile actuale, materia ne-vie nu se organizează spontan pentru a da naştere la organisme vii. Evoluţioniştii susţin, însă, că atmosfera primitivă şi oceanul primordial ar fi avut o altă compoziţie chimică, mai favorabilă apariţiei vieţii. Aceasta este o simplă ipoteză care nu poate fi demonstrată, dar să presupunem că ar fi adevărată. Ca urmare a acestui fapt s-ar fi format prin sinteză chimică, mai întâi o "supă organică" în ocean, după care, substanţele din această "supă" s-ar fi autoorganizat treptat pentru a da naştere vieţii, mai întâi în forme acelulare (virusuri), iar apoi în formele celulare.

În unele experienţe de laborator, în condiţii total diferite de cele pe care le întâlnim astăzi în natură, dar despre care se afirmă că ar fi identice cu cele din atmosfera primară, cercetătorii au reuşit să sintetizeze unele substanţe organice, printre care cel mai cunoscut exemplu îl constituie aminoacizii. Evoluţioniştii consideră acest fapt ca pe o dovadă a posibilităţii generaţiei spontanee. Ei "uită" însă să precizeze câteva "mici detalii". Le vom preciza noi: aminoacizii sunt totuşi molecule relativ simple, care reprezintă doar cărămizi de construcţie pentru alte molecule mai complexe (proteinele), iar într-un mediu acvatic (cum se presupune că era şi oceanul primordial), reacţia de polimerizare a aminoacizilor este defavorizată, astfel încât nu numai că aceştia nu au tendinţa de a se autoasambla ci, dimpotrivă, proteinele au tendinţa naturală de a se descompune. Rezultă că nu putem explica astfel originea moleculelor proteice complexe şi nici apariţia ipoteticei "supe organice". (...)

În ceea ce priveşte virusurile, denumirea de "forme de viaţă acelulare" este improprie întrucât acestea nu posedă metabolism propriu şi nu se autoreproduc. În plus, ele nu puteau să apară înaintea celorlalte vieţuitoare, deoarece multiplicarea lor nu poate avea loc decât într-o celulă-gazdă, nu şi într-un mediu abiotic.

Chiar şi cele mai simple organisme vii (bacteriile) sunt totuşi extrem de complexe, posedând, printre altele, un genom complex şi un set de cel puţin câteva mii de enzime, fiecare dintre ele fiind implicată într-o anumită reacţie biochimică, iar aceste reacţii sunt dependente unele de altele, astfel încât lipsa uneia din ele poate afecta grav organismul, putând provoca chiar moartea acestuia. Rezultă, deci, că aceste sisteme nu puteau să apară pe rând, ci trebuia să apară direct o celulă gata formată. (...)

Întrucât calculele de fizică statistică sunt complexe şi, dacă le-aş expune în detaliu, aş risca să nu pot fi înţeles, voi recurge la o analogie: un ceas are o structură cu mult mai simplă decât o celulă vie şi, totuşi, nimeni nu a văzut vreodată o bucată de metal care să se transforme de la sine într-un ceas, indiferent cât de mult timp ar trece, deci nici materia ne-vie nu poate de la sine să dea naştere vieţii.

Din exemplul cu ceasul mai vedem un lucru: metalul nu se transformă singur în ceas dar, dacă intervine un ceasornicar, acest lucru devine posibil. Deci, şi în cazul apariţiei vieţii avem nevoie de un "Ceasornicar" numai că, dată fiind complexitatea organismelor vii, Acesta trebuie să fie cu mult mai inteligent decât omul şi, în acelaşi timp, să fie capabil să intervină la nivel molecular pentru a organiza sistemele biochimice celulare. (...)

Alţii, văzând că nu reuşesc să explice apariţia vieţii pe pământ prin teoria expusă mai sus, caută să rezolve problema afirmând că viaţa a fost adusă pe Pământ (într-un fel sau altul) de pe o altă planetă. Acest lucru nu a fost, însă, demonstrat şi, în plus, nu rezolvă problema deoarece, ori aici, ori pe altă planetă, tot nu pot explica în ce mod materia ne-vie ar fi putut da naştere vieţii. (...)

In faţa constatării că în zilele noastre nu vedem specii de plante sau de animale care să se transforme din unele în altele, evoluţioniştii aduc argumentul că evoluţia are loc treptat, într-un număr mare de generaţii şi de aceea nu poate fi percepută în mod normal. Numai că acest argument nu poate fi invocat în cazul microorganismelor, deoarece acestea au o durată foarte mică a ciclului de reproducţie (în unele cazuri chiar 20 de minute) şi, de aceea, un număr mare de generaţii poate fi obţinut într-un timp relativ scurt. Astfel, într-o zi putem obţine 72 de generaţii, într-o lună 2160 de generaţii, într-un an 26 000 de generaţii, iar în 100 de ani 2, 6 milioane de generaţii.

In cei peste 100 de ani de când se fac studii sistematice în domeniul microbiologiei, deşi numărul generaţiilor care s-au succedat este astronomic, speciile s-au "încăpăţânat" să rămână aceleaşi şi chiar s-a observat că tulpinile cu caractere mai deosebite (cum ar fi tulpinile înalt producătoare ale unui anumit metabolit), obţinute prin selecţie artificială, după un număr de generaţii "se sălbăticesc", adică revin la tipul iniţial.

Mai mult, tratatele de medicină scrise cu mii de ani în urmă descriu aceleaşi boli infecţioase ca şi în zilele noastre, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că şi atunci existau aceleaşi specii de microbi.

În ciuda teoriilor evoluţioniste, speciile de microorganisme sunt deosebit de stabile. (...)

Întrebare: - cum se poate dovedi ştiinţific că în urma unei explozii (fie ea şi Big-bang) a rezultat atâta ordine, atâtea legi şi principii uluitoare după care funcţionează Universul?
Răspuns: - ămmm, chiar și simulările produc acest rezultat. E doar logic și evident.

Întrebare: - cum se poate dovedi ştiinţific faptul că materia moartă a dat naştere la viaţă exprimată într-o uimitoare diversitate de forme?
Răspuns: - evoluția e fapt demonstrat. Bîdlocreaționiștii până acum n-au dat normal definiție care-i granița între ceva viu și ceva mort.

Întrebare: - fiecare celulă oricât de simplă are o structură atât de complexă că niciodată cercetătorii nu au reuşit să creeze vreuna din materia anorganică şi nici nu vor putea vreodată. Cum se poate demonstra ştiinţific (nu ipotetic) că evoluţia este responsabilă de apariţia primei celule capabilă să se reproducă (asta presupune prezenţa moleculelor ADN şi ARN) şi desigur a tuturor tipurilor de celule reprezentând fundamentul materiei vii?
Răspuns: - greșit. Nu ai de unde ști ce vor putea. Și ei au obținut ceva ce s-ar putea încadra destul de bine în termenul "protocelulă".
Răspuns: - greșit. Spui niște prostii fără a le demonstra. Nu ai nici un indiciu că pentru reproducere cu ereditate e nevoie de ADN și ARN.

Întrebare: - cum se poate demonstra ştiinţific faptul că evoluţia întâmplătoare a reuşit să depăşească amprenta genetică conţinută de ADN?
Răspuns: - păi evoluția nu e responsabilă pentru asta. Evoluția n-are nik cu asta. Evoluția a început odată ce a apărut o entitate capabilă la reproducere cu ereditate.

Întrebare: - de ce în ultimii 5000 de ani de observaţii empirice şi ulterior ştiinţifice, nu a putut fi identificată nici o mutaţie care să constituie o şansă evoluţionistă pentru depăşirea barierelor speciei? De ce evoluţioniştii nu reuşesc să producă în laborator vreuna?
Răspuns: - greșit. Greșit atât întrebarea, cât și mesajul. "Specia" e o taxonomie în biologie. Oamenii definesc limita între specii. Și apariția speciilor noi a fost observată și în ultimii 100 ani, nemaivorbind de ultimii 5000 ani. Informează-te înainte de a scrie așa prostii (iarăși scriu, sperând că vei depăși cândva starea ta de moron și chiar te vei informa).

Întrebare: - După atâtea ”milioane” de ani ar trebui să surprindem evoluţia în diferite faze ale ei. Adică, în ultimii 6000 de ani măcar o specie din câte cunoaştem să fi înregistrat schimbări evolutive notabile ca rezultat al miilor de ani de evoluţie. Schimbările la care mă refer vizează desigur pe cele care depăşesc barierele speciei, nu la variaţiile din interiorul unei specii. Nu este interesant că toate speciile cunoscute au apărut în urmă cu mii de ani? S-au poate s-a oprit evoluţia acum mii de ani?
Răspuns: - specia este înregistrată atunci când e găsită, documentată. Marea majoritate a speciilor a fost descrisă în ultimii ani cu caracteristicile care sunt acum, la curent. Evoluția are loc constant, organismele se modifică constant. Orice "fază" a evoluției propusă de bîdlocreaționiști e identică cu oricare alta. Te uiți la organisme care trăiesc, nimic deosebit. Nu există așa ceva ca "fază" de fapt, deoarece nu au sens. Ca să înregistrăm o modificare trebuie să cunoaștem cum a fost, și cum este. Surpriză! Asta a fost înregistrat de 100500 ori.
Răspuns: - o mai mare prostie nu există. Asta ar contrazice sute de mii de dovezi materiale.
Răspuns: - nu s-a oprit deoarece încă se petrece. Sunt înregistrate modificări în genomul uman în anumite regiuni, în doar câteva zeci de ani.

Întrebare: - cum poate fi dovedit ştiinţific faptul că intelectul uman, conştiinţa, psihicul, afectivitatea pe care o vedem chiar şi la animale, sunt rezultatul evoluţiei oarbe?
Răspuns: - evoluția nu-i întâmplătoare. Am zis-o doar de câteva zeci de ori aici pe forum, și poți afla în orice materiale științifice despre evoluție. Cine ești tu acum dacă IARĂȘI invoci această prostie?
Răspuns: - evoluția nu-i "oarbă". Iar aceste calități definesc un individ mai puternic, ceea ce joacă rol în selecția naturală.

Întrebare: - toţi cercetătorii ştiu că prezenţa oxigenului în atmosferă reprezintă o “barieră oxidantă” în calea sintezei organice.
Răspuns: - nu e suficient că nu ai adus nici o dovadă că e imposibil ca pământul să nu fi avut oxigen înainte de viață, ci încă folosești ipoteza asta absolut greșită pentru a baza o altă prostie pe ea.

Tocmai de aceea evoluţioniştii s-au văzut nevoiţi să postuleze ipoteza unei atmosfere iniţiale lipsite de oxigen. Însă toate încercările de a găsi o soluţie raţională care să susţină o astfel de ipoteză au fost sortite eşecului până astăzi. Este imposibil cel puţin potrivit datelor de care dispunem până acum, să se demonstreze că oxigenul nu a fost prezent de la început pe planeta noastră acoperită de oceane. În aceste condiţii, sinteza biochimică nu a putut avea loc şi nici naşterea vieţii prin întâmplarea oarbă. Cei care cred în apariţia vieţii prin sinteaza biochimică ar trebui să ofere un răspuns ştiinţific la această dilemă! Deocamdată răspunsurile sunt ipotetice, ancorate într-un mod de gândire prestabilită. Asta înseamnă acceptare prin credinţă a scenariului oferit de evoluţionişti!

Răspuns: - oxigenul e volatil. Interacționează aproape cu orice. Dacă ne conformăm legilor celea a termodinamicii la care te referi atât de des, oxigenul n-are cum exista în forma liberă. Deci e și NORMAL că pământul inițial era fără oxigen. Oxigenul nicăieri nu există în formă liberă decât unde e separat de către forme de viață. Oxigenul a fost eliberat de către primele organisme cu cloroplase capabile de fotosinteză.
Răspuns: - greșit. Toate încercările bîdlocreaționiștilor de a zice ceva ce pare a fi științific corect au fost sortite eșecului până astăzi.
Răspuns:- eu numai ce am demonstrat.
Răspuns: - dilema e că ești dunduc.

Întrebările noastre (am putea continua) sunt legitime, considerăm că avem dreptul la răspunsurile pe care le cerem. Şi nu dorim scenarii ipotetice, ci concluzii demonstrabile şi susţinute de rezultatele cercetării ştiinţifice.

Răspuns: - prostești, deoarece sunteți proști, nu v-ați informat.
Răspuns: - ați primit de sute de ori dar sunteți proști și le dați din nou și din nou. Deoarece sunteți proști, incapabili să învățați ceva nou, deoarece, cum singur ai zis, refuzați orice nou. E paradoxal să dai întrebări în așa condiții. Declarând inițial că vei fi veșnic prost și vei refuza să înveți orice, să dai încă întrebări. Provocări prostești. Iaka 100% următorul mesaj nu va lua în considerație nici o reacție la răspunsurile la așa-zisele întrebări. Vor fi ignorate. Demonstrând astfel că ești o bîdlă ignorantă.

Ca concluzie: Iar de gândire prestabilită. Singur ai zis că bîdlocreaționiștii au o gândire prestabilită care nu a suferit niciodată schimbări. Ce mai f*ți capul despre alții?

apariția sistemului solar - cunoscută cu certitudine. Evoluție - fapt. Vârsta universului - cunoscută cu înaltă precizie, și încă o mai măresc pe zi ce trece prin noi experimente care dau aceleași rezultate. Abiogeneza - singura teorie care deși are foarte multe dovezi, simulări și experimente cu rezultate pozitive, nu e suficient de dezvoltată pentru a explica cu certitudine fiecare fază. Să o înlocuiești însă pe ea cu creaționismul ar însemna: să ignori toate acele dovezi și simulări și experimente în favoarea unei povești cu ZERO dovezi, să ignori ceea ce se cunoaște cu certitudine deja - apariția sistemului solar, vârsta universului, evoluția. Și tot în favoarea unei povești. Pentru a fi creaționist, ar trebui să am o operație la creier să-mi amputeze în lob întreg, pentru a putea ignora acest munte de dovezi.

In cei peste 100 de ani de când se fac studii sistematice în domeniul microbiologiei, deşi numărul generaţiilor care s-au succedat este astronomic, speciile s-au "încăpăţânat" să rămână aceleaşi şi chiar s-a observat că tulpinile cu caractere mai deosebite (cum ar fi tulpinile înalt producătoare ale unui anumit metabolit), obţinute prin selecţie artificială, după un număr de generaţii "se sălbăticesc", adică revin la tipul iniţial.

Tocmai de aceea evoluţioniştii s-au văzut nevoiţi să postuleze ipoteza unei atmosfere iniţiale lipsite de oxigen. Însă toate încercările de a găsi o soluţie raţională care să susţină o astfel de ipoteză au fost sortite eşecului până astăzi. Este imposibil cel puţin potrivit datelor de care dispunem până acum, să se demonstreze că oxigenul nu a fost prezent de la început pe planeta noastră acoperită de oceane. În aceste condiţii, sinteza biochimică nu a putut avea loc şi nici naşterea vieţii prin întâmplarea oarbă. Cei care cred în apariţia vieţii prin sinteaza biochimică ar trebui să ofere un răspuns ştiinţific la această dilemă! Deocamdată răspunsurile sunt ipotetice, ancorate într-un mod de gândire prestabilită. Asta înseamnă acceptare prin credinţă a scenariului oferit de evoluţionişti!

Evoluția reclamă mutații care augmentează informația și funcția, iar acestea sunt foarte, foarte rare. De fapt, unii se întreabă dacă a fost vreodată observată vreuna. Biofizicianul Dr. Lee Spetner, fost membru în consiliul profesoral de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, Maryland, SUA, care a predat teoria comunicării și informației și s-a specializat în informație în ADN, studiind teoria evoluției timp de peste 30 de ani, a concluzionat că, '… dintre toate mutațiile studiate de când genetica a devenit știință, nici măcar una nu a fost găsită care să adauge un dram de informație. Aici, Dr. Spetner se referă la faptul că toate mutațiile pe care le-a studiat au condus la gene care au devenit mai puțin specifice în funcția lor. Degenerarea continuă a specificității genice ar duce la moartea organismelor, nu la îmbunătățirea lor evolutivă. Un alt mod prin care se definește informația genetică nouă este prin capacitatea de a produce noi organe sau structuri – cărămizile schimbării macro-evoluționiste. Din nou, geneticianul Dr. John Sanford de la Universitatea Cornell (Ithaca, New York, SUA) este la fel de categoric în afirmația sa: 'Trebuie înțeles faptul că oamenii de știință au o rețea foarte sensibilă și extinsă pentru detectarea mutațiilor ce creează informație – majoritatea oamenilor de știință sunt în permanență foarte atenți la astfel de mutații... Totuși, eu încă nu sunt convins că există măcar un exemplu clar de mutație cunoscută care să fi creat informație în mod indubitabil.

Pentru ca noi trăsături să evolueze, adesea trebuie ca mai multe mutații favorabile să aibă loc deodată. De exemplu, pe baza studiilor pe musculițele de oțet, profesorul E. J. Ambrose, biolog celular de la Universitatea din Londra, Anglia, susținea că este improbabil ca mai puțin de cinci gene să fie vreodată implicate în formarea chiar și a celei mai simple structuri noi. Șansa ca cinci mutații favorabile să aibă loc la genele potrivite, concluziona el, este 'efectiv zero'. Mai mult, la nivelul organismului, evoluția de noi funcții, precum abilitatea de a zbura, ar necesita apariția concomitentă a multor structuri noi și specifice.

Dacă evoluția ar fi adevărată, mutațiile care măresc informația trebuie să fi avut loc adesea în trecut, pentru a genera enormele cantități de informație genetică care există acum în natură – în toate plantele, animalele și în alte organisme vii. De fapt, mult, mult mai multă informație ar fi trebuit să fie generată față de ce este conținut în toate aceste genomuri. Și aceasta din cauză că, pentru a contribui la modificarea evolutivă, o mutație nu trebuie doar să augmenteze informația, ci trebuie să fie, de asemenea, și benefică, astfel ca selecția naturală să o determine să fie încorporată în populație. Dintre toate mutațiile posibile, doar o mică fracțiune va duce la creșterea informației – însă majoritatea dintre acestea nu va conferi niciun beneficiu organismului. De exemplu, poate apărea o mutație ce produce o creștere adițională de păr atunci când climatul devine mai cald. O mutație poate determina un animal să-și dezvolte un gât mai lung atunci când sursa de hrană este aproape de pământ. Dacă evoluția ar fi adevărată, ne-am aștepta să vedem mutațiile ce augmentează informația apărând în mod regulat. Faptul că ele sunt atât de rare este o dovadă puternică împotriva teoriei neo-darwiniste.