Forum Index > Chat > Inima lui Grigore Vieru a încetat să bată ...

#0 by Pradagirl (You can think I'm wrong, but that's no reason to stop thinking.) (0 mesaje) at 2009-01-16 20:11:26 (865 săptămâni în urmă) - [Link]Top
[color=grey]Grigore Vieru nu mai este printre noi...



Iartă-ne , Grigore
(de Adrian Păunescu)

Se-ntunecă pământul şi lăcrimează cerul
Se-ndoliază fraţii şi mamei îi e rău
Trec lumânări aprinse spre Rai la Chişinău
Bat clopotele-n Ţară la moartea lui VIERU

Defapt pe cine pierdem? Noi nici nu ştim prea bine.
În vălmăşagul lumii isteric şi corupt
Adevărata Ţară se află de desubt
Cu marii morţi pe care-i uităm fără ruşine.

Mai că ieri Vieru venea la noi acasă
Şi ne purta de grijă cu sufletul lui bun
Şi în zadar cuvinte în cinstea lui se spun
Cel prigonit în viaţă, de viaţa lui se lasă.

Îngheaţă parcă focul pe toate-aceste vetre
Pe unde El, Divinul, a suferit nedrept
Cînd Iudele zdrobindu-i şi cap, şi scris, şi piept,
Pe străzi şi în ziare au dat în el cu pietre.

Cinstit şi vulnerabil, dar neîncercat de teamă
Siberia sfidând-o c-un pâlpâit plăpând
El ţara lui întreagă purtânduşi-o în gând
Când era suprem întrânsa ca-n propria lui mamă

Şi totuşi n-are nimeni o simplă remuşcare
Pentru calvarul zilnic al marelui Poet?
Şi totuşi n-are nimeni o urmă de regret
Că prea urâtă-i viaţa şi prea absurd se moare?

Drogaţi de bătălia puterii şi a pâinii
Bolnavi de egoismul abject şi diavolesc
În ură şi-n trădare copii noştri cresc
Mai oameni decât omul or să ajungă câinii!

În cel ce pleacă astăzi din strâmba noastră lume
A lăcrimat o ţară şi s-a ascuns un neam
Şi eminesciana pereche rîu şi ram
Îl ştie după nume şi-nvaţă să-l rezume

Se află în morminte o Românie-ntreagă
Şi am rămas deasupra nevrednici noi cei vii
Şi ne e dat blestemul să nu-i putem găsi
Decât în nişte lacrimi care de ei ne leagă

S-a întunecat pământul şi lăcrimează cerul
Românii plâng plecarea poetului divin
Şi semne dinspre casă, şi din morminte vin,
Acum spre Eminescu a şi pornit Vieru.

Nefericită vremea noroaielor majore
Din nou se-aşează vamă şi graniţă-ntre fraţi
Aşa că pentru drumul pe care-ai să-l străbaţi
Îţi murmurăm adio şi iartă-ne , Grigore...[/color]






:rip:

Editat de către Pradagirl la 2009-01-23 14:20:00




Mesaj util ?   Da   1 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45
<< Precedenta      Următoarea >>

#1101 by MDD (Rupe sârma de la Prut !!!) (0 mesaje) at 2009-01-23 13:11:52 (864 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Grigore Vieru. Testament / Limba Română, oastea noastră naţională

Pe 30 august, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, în ajunul Sărbătorii Limba noastră cea Română, Grigore Vieru a rostit un discurs intitulat simbolic – Testament, cu ocazia încununării sale cu titlul Doctor Honoris Causa de către aceeaşi Academie.


Stimate domnule preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei!
Onorat Consiliu suprem pentru ştiinţă!
Stimate domnule preşedinte al Academiei Române Eugen Simion!
Stimaţi colegi academicieni!
Iubiţi fraţi!

O tulburătoare parabolă biblică, pe care o desprindem din comoara înţelepciunii regelui Solomon, sună astfel: "…atunci au venit două femei desfrânate la rege şi au stat înaintea lui. Şi a zis una dintre femei: "Rogu-mă, domnul meu, noi trăim într-o casă; şi eu am născut la ea, în casa aceea. A treia zi după ce am născut eu, a născut şi această femeie şi eram împreună şi nu era nimeni străin cu noi în casă, afară de amândouă. Însă noaptea a murit fiul acestei femei, căci a adormit peste el. Şi s-a sculat ea pe la miezul nopţii şi mi-a luat pe fiul meu de lângă mine, când eu, roaba ta, dormeam, şi l-a pus pe-al ei la pieptul meu. Dimineaţa când m-am sculat ca să-mi alăptez fiul, iată, el era mort; iar când m-am uitat la el mai bine dimineaţa, acesta nu era fiul meu, pe care-l născusem”. Iar cealaltă femeie a zis: "Ba nu, fiul meu e viu, iar fiul tău e mort!”. Iar aceasta îi zicea: "Ba nu, fiul tău este mort şi al meu este viu!”.
(…) Apoi a zis Solomon: "daţi-mi o sabie”, şi i s-a adus regelui o sabie. Şi a zis regele: "Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte!”.
Şi a răspuns femeia al cărui fiu era viu regelui – căci i se rupea inima de milă pentru fiul ei: "Rogu-mă, domnul meu, daţi-i ei acest prunc viu şi nu-l omorâţi!”. Iar cealaltă a zis: "Ca să nu fie nici al meu, nici al ei, tăiaţi-l!”. Şi regele a zis: "Daţi-i acesteia copilul cel viu, căci aceasta este mama lui!”.

Conotaţia acestei geniale metafore biblice pare să izvorască din tragismul Limbii Române de pe teritoriul Republicii Moldova. Ca şi în Sfânta Scriptură, la noi, în Basarabia, copilul viu, care este Limba Română, fusese furat tot pe întuneric. Şi tot el, care este aceeaşi Limbă Română, murise nu pentru că Basarabia adormise peste el, ci pentru că peste fiinţa lui se lăsase giganticul trup ţarist. Singura neasemănare între pilda biblică şi dramaticele noastre realităţi lingvistice este aceea că şi România, şi Basarabia n-au născut în desfrânare cei doi copii, care, de fapt, era şi este unul singur şi se numeşte Limba Română. "Tot ce este frumos poartă ponos!”, zicea Anton Pann. Cu alte cuvinte, tot ce este frumos poartă în sine sămânţa suferinţei şi a jertfei. Exemplul cel mai potrivit în această privinţă îl reprezintă Brâncoveanu, Eminescu, Iorga…

Din păcate, în strivito-rul întuneric ţarist ce acoperise Basarabia lipsea un Solomon al nostru. ţarul nu putea fi Solomon. De altfel, el însuşi tăiase în două miraculoasa fiinţă, care, din vrerea şi mila Lui Dumnezeu, se numeşte Limba Română. Tot ţarul a dat istoricei noastre limbi un alt nume: "limba moldovenească”. Cred că nu este cazul să explicăm de ce s-a recurs la acest criminal procedeu. Motivul este arhicunoscut.

Noul nume al Limbii Ro-mâne în Basarabia de sub ocupaţia ţaristă, apoi de sub cea sovietică, jigneşte un popor ce a trudit la zidirea Limbii noastre istorice, dar şi memoria celor care, prin har şi jertfă, au remodelat-o, dându-i o desăvârşire deplină, aşezând-o în rândul celor mai civilizate limbi ale lumii. Să pomenim numele doar a câtorva ctitori: Varlaam, Dosoftei, Neculce, Miron Costin, Cantemir, Eminescu, Alecsandri, Creangă, B.P. Hasdeu, Alecu Russo, Sadoveanu, Coşbuc, Arghezi, Blaga, Bacovia, Goga, Rebreanu, Călinescu, Perpessicius, Preda, Eugen Barbu, Labiş, Stănescu, Sorescu, Ioan Alexandru, ca să ne referim numai la clasicii plecaţi la strămoşi.

Aceeaşi jignire apărătorii falsului glotonim o aduc şi savanţilor străini, care, prin competenţa şi cinstea lor, ştiu mai bine decât căţeluşii noştri lingvistici cum se numeşte corect Limba lăsată nouă moştenire.

Se pune fireasca şi logica întrebare: cum şi de unde s-a iscat în Basarabia o altă Limbă decât cea Română?! A declarat oare cândva Stamati, Donici, Stere, Mateevici că scrisul lor este altfel decât românesc?! Aţi găsit undeva nişte mărturisiri în care Eminescu, Alecsandri, Creangă, B.P. Hasdeu, Alecu Russo, Sadoveanu, Bacovia vorbesc de limba moldovenească?
Este adevărat că exis-tă un grai moldove-nesc, care mi-e atât de drag, aşa cum există unul muntenesc, bănăţean sau oltenesc. Dar Limba este una singură şi ea se numeşte Română. Să lăsăm mai bine să vorbească cititorii Limbii Române care sunt marii cărturari, scriitori clasici şi moderni, lingviştii notorii: "Dragoş a adus în ţara Moldovei româneasca limbă” (Dosoftei, 1642-1693); "…măcară că ne răspundem acum moldoveni; iar nu întrebăm: ştii moldoveneşte? Ce: ştii româneşte?” (Miron Costin, 1633-1691); "…moldovenii, ardelenii şi muntenii alcătuiesc un popor întreg şi aceeaşi limbă” (Alecu Russo, 1819-1859); "…simplu fapt că noi, românii câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, "una singură”, ca nealte popoare şi aceasta în oceane de popoare străine ce ne înconjoară, e dovadă destulă că aşa voim să fim şi nu altfel” (Eminescu, 1850-1889); "Cugetarea românească / Are portul românesc. / Nu lăsaţi dar s-o ciuntească / Cei ce limba ne-o pocesc” (Bogdan-Petriceicu Hasdeu, 1838-1907); "N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi ca cea de peste Prut” (Mateevici, 1888-1917); "Pe vremea aceea, în şcolile din Basarabia, nu numai că dispăruse predarea limbii româneşti, dar nu era iertată elevilor întrebuinţarea limbii materne nici chiar între ei” (Constantin Stere, 1865-1936); "Teza existenţei unei limbi moldoveneşti diferite de limba română este, atunci când e de bună credinţă, o iluzie şi o greşeală, cel puţin extrem de naivă; iar când e de rea credinţă, e o fraudă ştiinţifică” (Eugeniu Coşeriu, 1921-2002); "Adevărul e că nu sunt două limbi identice cu numiri diferite, ci o singură limbă de cultură şi că ea are o singură denumire – LIMBA ROMÂNă” (Silviu Berejan, 1927). Să cităm şi afirmaţiile unui clasic în viaţă care este Ion Druţă (1928) inserate în eseul Domniei sale Răscrucea celor proşti: "Cum o numim până la urmă? Fireşte, limba română. După ce am călătorit prin mai multe imperii, ne folosim de limba fiartă şi cizelată de fraţii de peste Prut în cazanele naţionale”. Iată ce zice un alt scriitor, academician, Mihai Cimpoi, atins şi el, ca şi Druţă, de aripa geniului: "Limba română este rostirea esenţială a fiinţei poporului nostru, din care putem deduce modul său de a gândi, de a simţi şi de a exista în şi întru istorie” (Mihai Cimpoi, 1942); "Limba fiecărei etnii este creaţia sa cea mai profundă, cea mai semnificativă, cea mai bogată şi cea mai dăruită de harul frumuseţii şi al binelui (Valeriu Rusu, 1935); "Există o singură limbă vorbită de la Nistru până la Tisa şi până hăt peste Nistru – Limba cea Maternă care e Româna” (Ion Dumeniuc); "Fără îndoială, nu e absolut nimic condamnabil în faptul că cineva foloseşte expresiile "vorbire moldovenească”, "a vorbi moldoveneşte”, căci ele corespund unei realităţi incontestabile. Ba din contra, avem tot temeiul să ne mândrim că suntem moldoveni, că avem un fel al nostru de a fi şi de a vorbi. Dar când e vorba de denumirea oficială (...) trebuie folosit doar termenul de limbă română” (Ion Eţcu, 1935; Alexandru Dârul, 1929); "Se fac referiri la argumente, dar argumentele se iau din diferite sfere, şi ele, formal, parcă permit să tragem concluzii de diferită natură. Însă, până la urmă, formula şi concluzia definitivă trebuie să fie una - cea care se bazează pe tradiţia istorică, cea care se sprijină pe argumentul ştiinţific. De aceea, denumirea limbii literare, a limbii în care au scris toţi clasicii noştri, toţi oamenii de cultură a fost şi rămâne una: limba română” (Haralambie Corbu, 1930).

Vor rămâne în istoria naţională şi cuvintele primului preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur: "Este lesne de înţeles că noţiunea de "limbă maternă” din art. 13 al Constituţiei ţine nu atât de un termen ştiinţific, cât de unul politic… Limba Română este numele corect al limbii noastre istorice, literare, de cultură şi scriere”.

Am vizionat spectacolul Oltea montat la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu” şi la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri” din Bălţi după piesa lui Andrei Strâmbeanu cu acelaşi nume, piesă care, după mine, va intra în Fondul de aur al dramaturgiei româneşti. Mă întreb în ce limbă vorbea mama lui Ştefan cel Mare, Oltea, care olteancă era, cu tatăl lui, moldovean, trăgându-se din viţă ardelenească: olteneşte, moldoveneşte, ardeleneşte?! Mi-e jenă să mai discut acest subiect (al limbii moldoveneşti), clar şi pentru un copil din clasele primare. Ştiu că harul pe care mi l-a dăruit Dumnezeu este atât cât îl am. Dar limba şi literatura română, şi nu cea "moldovenească”, mi-au dat totul. Am răsărit ca poet din frumuseţea, bogăţia şi tainele Limbii Române, căreia îi voi rămâne îndatorat până la capătul vieţii.

Prima victimă în şirul de jertfe în lupta pentru Limba Română a fost poetul Nicolai Costenco. Numai pentru faptul că, în 1940, a declarat că nu există nici o diferenţă între limba moldovenească şi cea română fusese condamnat la 25 de ani de surghiun siberian. Dându-şi duhul Stalin, poetul îndurase urgiile infernului numai 15 ani din cei 25.

De mare curaj bărbătesc a fost gestul generaţiei Andrei Lupan de a readuce în spaţiul basarabean, în 1956, o parte din clasicii literaturii române - Eminescu, Alecsandri, Creangă, B.P. Hasdeu, Cantemir, Alecu Russo, Negruzzi, Stamati, pe care generaţia din care fac parte i-a cunoscut abia la facultate. Prin acest gest naţional, generaţia Lupan îşi spală păcatele ideologice. Mai tinerii scriitori de azi, dar şi unii mai vârstnici, se tot împiedică de Lupan. Or, dacă activau şi ei în aceleaşi condiţii draconice, cu siguranţă că se alegeau cu aceleaşi păcate.

Un coleg de generaţie afirmă că eu am "secerat” pe Lupan la Adunarea Generală a Scriitorilor din 1987 în luarea mea de cuvânt. Chiar aşa?! Iată adevărul, iată ce am spus la acea adunare: "Andrei Pavlovici, mi-a întunecat adolescenţa piesa dumitale Lumina. Acum întunecă şi adolescenţa copiilor mei. Scoate-ţi, vă rog, din manuale această lucrare, scoate-ţi şi versificările dogmatice şi puneţi în locul lor poemele dumitale frumoase şi curate, că aveţi de unde alege”. Să se cheme oare asta "secerare”?!

Un pamflet plin de vervă satirică publicase Vasile Coroban pe la sfârşitul anilor ’50 sec. trecut în săptămânalul Cultura (redactor-şef Petrea Cruceniuc). Distinsul critic ironiza pe pseudosavantul lingvist care se numea Borşci. Pamfletul era semnat Zamă.

O minunată şcoală de Limbă Română au fost superbele traduceri din literatura universală semnate de Igor Creţu, Alexandru Cosmescu şi Aureliu Busuioc.

De o covârşitoare importanţă nu numai artistică, ci şi documentară, au fost romanele scrise pe teme istorice Biserica Albă (1975-1981, 1986-1981) de Ion Druţă şi Sânge pe zăpadă (1985) de Vladimir Beşleagă, primul roman din trilogia despre Miron Costin. În acelaşi plan istoric se înscriu şi piesele Doina (1968) şi Horia (1973) semnate de acelaşi Ion Druţă, apoi Ioan Vodă cel Cumplit aparţinând lui Dumitru Matcovschi.

O satiră vehementă este piesa lui Aureliu Busuioc Radu Ştefan Întâiul şi Ultimul adresată falsificatorilor istoriei noastre, piesă care fusese montată la Teatrul pentru Tineret Luceafărul în regia eminentului regizor Ion Ungureanu. Se jucase o singură dată, pentru că fusese interzisă de autorităţi din start. Vorbesc şi de istorie deoarece ea este strâns legată de Limba Română. Lumea la Chişinău descoperea arta dramatică prin Teatrul Luceafărul, aflat atunci sub oblăduirea lui Ion Ungureanu. Frecventam Luceafărul şi de dragul Limbii Române, pe care o cultiva în mijlocul actorilor tineri acelaşi Ungureanu.

În 1988, când încă nu se prăbuşise imperiul sovietic, apăruseră trei studii care sunt istorice şi ele: Veşmântul fiinţei noastre de Valentin Mândâcanu, publicat în revista Nistru (redactor-şef Dumitru Matcovschi), O limbă maternă – un alfabet de doctorul habilitat în istorie Ion Buga, studiul inserat în săptămânalul Învăţământul public (redactor-şef regretatul Anton Grăjdieru) şi Devaluări parţiale în istoria limbii de Constantin Tănase şi Vasile Bahnaru, publicat în aceeaşi revistă Nistru. O pagină de aur în istoria marii bătălii este Frontul Po***r. Copiii aunoroc de o fundamentală şi atractivă carte - În căutarea identităţii noastre -, gândită şi simţită de Nicolae Dabija.

Jertfă stau la temelia lup-tei noastre pentru Limba Română şi grafia latină Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, care scriseseră cu vocea lor pe faţa cerului numele Limbii Materne şi al grafiei latine. Murise, în mod misterios, Gheorghe Ghimpu, un om de o frumuseţe sufletească rară, inimos luptător pentru eliberarea naţională, care făcuse ani grei de puşcărie alături de Alexandru Usatiuc, Valeriu Graur, Alexandru Şoltoianu.

Din cauza aceleiaşi dragoste pentru Limbă şi pentru istoria neamului fuseseră aruncaţi în temniţa bolşevică transnistreană Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Tudor-Petrov Popa, Alexandru Leşco.

Toate aceste victime şi suferinţe se uniseră într-un singur şuvoi spiritual care începuse să rupă zăgazul antinaţional.
Pe la sfârşitul anilor 1980, apare în ilegalitate la Riga primul nostru ziar cu caractere latine Glasul, fondat de Ion Druţă, redactor-şef Leonida Lari. Săptămânalul Literatura şi Arta (redactor-şef Nicolae Dabija) publică primele texte cu litere latine. Poţi oare să uiţi aşa ceva?!

E un noroc că în elucidarea problemelor de limbă şi istorie alături de scriitori s-au aflat şi se află mereu cei mai destinşi istorici. Un noroc avusese Parlamentul Moldovei şi cel unional de personalităţi scriitoriceşti ca Ion Druţă, Mihai Cimpoi, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Andrei Strâmbeanu, Constantin Tănase.
Paznici de nădejde la curăţenia Limbii noastre sunt scriitorii Valentin Mândâcanu, Ion Ciocanu, Ion Melniciuc.
Iată un document al zilelor noastre, poate cel mai important, pentru că este semnat de supremul şi întregul for al ştiinţei intitulat "Declaraţia Adunării Generale Anuale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei”. Cităm: "Adunarea Generală Anuală (din 28.02.96 – n. n.) a Academiei de Ştiinţe a Moldovei confirmă opinia ştiinţifică argumentată a specialiştilor filologi din Republică şi de peste hotare (aprobată prin Hotărârea Prezidiului AŞM din 9.09.94), potrivit căreia denumirea corectă a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este Limba Română”. Sărut mâna tuturor academicienilor şi specialiştilor filologi care au semnat o asemenea declaraţie. Ea îmi adâncise mândria că fac parte şi eu din cei care vorbesc şi scriu româneşte.

Greul cel mare căzuse însă pe umerii Institutului de Lingvistică al cărei director era unul dintre cei mai de seamă savanţi lingvişti, Silviu Berejan, care a împlinit recent 80 de ani. Primiţi, vă rog, floarea inimii tuturor intelectualilor noştri, maestre. Alăturăm aceste cuvinte pe care le meritaţi din plin venite din partea doctorului şi profesorului universitar Dan Mănucă, director al Institutului de Filologie "Al. Philippide” din Iaşi: "Model de demnitate naţională care de-a lungul întregii vieţi "şi-a urmărit mereu obiectivul ştiinţific în ciuda numeroaselor obstacole materiale şi politice, încadrând cercetările sale în contextul socio-cultural al ţării sale frământate…, Silviu Berejan avându-i alături pe colegii de Institut Ion Eţcu, Alexandru Dârul, Vasile Pavel, Anatol Eremia, Nicolae Raievschi, Maria Cosniceanu ş.a., pe academiceinii-filologi Nicolae Corlăteanu, Mihai Cimpoi, Haralambie Corbu, Anatol Ciobanu, Anatol Bileţchi, pe titularii AŞM, reprezentând alte domenii, între care Andrei Andrieş, preşedintele AŞM, Vasile Anestiade, Dumitru Ghiţiu, Gheorghe Ghidirim, Mihai Lupaşcu, Vsevolod Moscalenco, Sergiu Rădăuţanu, Ilie Untilă, Gheorghe Şişcanu, a reuşit să dea expresie argumentată unui concept ştiinţific ce înnobilează imaginea Academiei noastre. "Post-factum, va concluziona academicianul, parlamentul a găsit de cuviinţă să solicite şi părerea Academiei în această privinţă. Drept răspuns, a urmat declaraţia Institutului de Lingvistică, apoi cea a Prezidiului AŞM, prin care s-a pus punctul pe "i”. Sub aspect legal, lucrurile au rămas în continuare neschimbate, deşi, în fapt, întoarcerea înapoi a devenit imposibilă”.

Un rol important în rezolvarea unor probleme naţionale avusese în parlament domnul profesor doctor Ion Borşevici, şeful Cancelariei prezidenţiale, deşi, cu modestie, dânsul declara că, pur şi simplu, este acolo un om de porăială. Cu toate greşelile forului parlamentar, fără îndoială că avusesem atunci cel mai serios şi cel mai inteligent parlament. Dar şi cel mai operativ şi luminat guvern, avându-l ca premier pe Mircea Druc, ca ministru al Învăţământului pe Nicolae Matcaş, ca ministru al Culturii şi Cultelor pe Ion Ungureanu, ca ministru al Apărării pe Ion Costaş. Totodată, aduc adânci mulţumiri Academiei Române, în special ex-preşedintelui Academiei, Eugen Simion, care împreună cu savanţii lingvistici de dincolo de Prut ne-au dat o mână de ajutor în limpezirea unor dificile şi controversate probleme legate de numele autentic al limbii noastre. Aceleaşi mulţumiri trebuie să le aducem şi savanţilor ruşi, a căror opinie despre numele corect al Limbii noastre era greu de respins şi sub aspect ştiinţific, şi în plan politic. Ne face plăcere să cităm numele şi textele câtorva dintre ei, în dezacord cu poziţia unor falşi lingvişti şi istorici de la noi: "Numai pentru faptul că I. V. Stalin aminteşte de "limba moldovenească”, a apărut problema limbii moldoveneşti de sine stătătoare, deşi majoritatea lingviştilor consideraseră până acum că românii şi moldovenii vorbesc aceeaşi limbă”. Aceste afirmaţii le făcea reputatul lingvist rus Ruben Budagov (1910-2001) încă în 1957. Răspicate, clare, întemeiate pe studiul ştiinţific sunt şi afirmaţiile unuia dintre cei mai autoritari lingvişti din Federaţia Rusă, Rajmund Piotrowski (n. 1922): "…Ocrotirea şi susţinerea limbii române în Basarabia presupune aplicarea, utilizarea ei intensă în toate domeniile de activitate, dar mai întâi la nivel statal şi administrativ”. Iată şi opinia unui alt celebru savant din Rusia, Serghei Kapiţa, născut în 1930: "…Academicianul Piotrowski, un mare romanist şi un foarte bun prieten al familiei noastre, a tot vorbit despre situaţia lingvistică din Basarabia, inclusiv despre felul acesta al multor intelectuali, iscat din raţiuni de circumspecţie politică, desigur, de a ocoli numele ei cel adevărat. Dar ea este limba română şi n-ai ce-i face ş…ţ. Eu, fiind departe de locurile de baştină a străbunicilor mei, ţin la această limbă tocmai din acest sentiment de demnitate care include pentru un intelectual şi datoria de a cunoaşte şi de a vorbi limba mamei care i-a dat viaţă şi l-a crescut”. Profunda noastră recunoştinţă pentru aceşti mari savanţi de viţă nobilă.

Nu am confundat niciodată politica imperială ţaristă şi sovietică cu marea cultură rusă: cu Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Puşkin, Lermontov, Ceaikovski, Esenin, Pasternak, Ahmatova, ţvetaeva, Bulgakov, Soljeniţin…, cu nobilimea rusă în general…

Am citit de curând o zguduitoare carte documentară intitulată Cât costă un om, apărută sub îngrijirea doctorului în ştiinţe istorice şi academicianului Valeriu Pasat, în care o rusoaică basarabeană de viţă nobilă, Eufrosinia Kersnovskaia, îşi povesteşte viaţa tragică trăită în GULAG, fiind urmărită şi umilită şi după ieşirea din infern, dar continuând să-şi trăiască restul vieţii cu aceeaşi demnitate umană. Mărturisesc că, după lectura unor lucrări semnate de Soljeniţin, nimic mai tulburător nu am citit despre crimele din GULAG. Iată că au avut de suferi şi ruşii în cea mai "fericită” ţară din perioada stalinistă, ţară care era împânzită de închisori, de GULAG-uri, de spitale de psihiatrie în care erau aruncaţi oameni nevinovaţi şi oameni sănătoşi. Suferinţelor noastre însă li se adaugă cele ale Limbii, ale istoriei propriului neam şi ale credinţei strămoşeşti – comori falsificate ori şterse în general de pe faţa pământului.

Trei distinse publicaţii de cultură şi istorie – Literatura şi Arta, Basarabia (redactor-şef Dumitru Matcovschi), Limba Română (redactor-şef Alexandru Bantoş) şi revista de istorie Cugetul (redactor-şef Ion Negrei) au ţinut mereu vie prin articole şi studii flacăra Limbii Române şi a istoriei noastre.

Cu totul neaşteptat este şi faptul că jalnicii "patrioţi” şi argaţi ai inventatei limbi moldoveneşti au cenzurat şi falsificat nu numai pe cronicarii, pe clasicii literaturii române, pe marii lingvişti şi istorici, dar şi pe "dumnezeul” religiei comuniste, Karl Marx. Or, iată ce zice creatorul ideologiei comuniste, care, teoretic, pare creştinească, dar, aplicată în viaţa de toate zilele, a devenit contrariul ei şi şi-a dat duhul odată cu imperiul sovietic: "Limba română, zice Marx, e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi”.

Slujitorii falsului glotonim limba moldovenească ne pot replica: "Să vedem ce zice poporul”. După ce i s-a băgat în cap, amar de vreme, ideea că vorbim o altă limbă decât cea română, e clar ce poate zice poporul, mai exact o parte a poporului. Savanţii ihtiologi ruşi au făcut un experiment interesant. Cităm dintr-o publicaţie datele experimentului: "…studiind, vreme de câţiva ani, comportamentul crapilor din bazinele crescătoriilor şi făcând diverse experienţe de laborator, ei au remarcat că peştii – în principal crapii – crescuţi în captivitate sunt mult mai uşor de prins decât cei crescuţi în libertate. Spre deosebire de aceştia din urmă, crapii de crescătorie înoată mai aproape de suprafaţă, se deplasează în cârduri, se împotrivesc curenţilor de apă şi constituie astfel o pradă uşoară chiar şi pentru pescarii mai puţin experimentaţi”.

Crescuţi în nelibertate, o bună parte a oamenilor noştri, mai ales cei vârstnici, plutesc în cârduri la suprafaţa Limbii Române şi a istoriei neamului, prinzând grabnic şi orbeşte momeala.

Suntem învinuiţi de către aceiaşi "patrioţi” ai "limbii moldoveneşti” că, pentru opinia noastră,opusă fanteziei lor, primim de la străini, în special, de peste Prut, premii şi granturi. Să fi primit oare nişte granturi şi Marx, Budagov, Piotrowski, Kapiţa, Mateevici, Coşeriu, Druţă pentru aceleaşi convingeri ştiinţifice şi creştineşti în respectivul domeniu?! Să primească oare granturi şi Nicolae Corlăteanu acolo,în ceruri, pentru istoricul său testament?!

Am citit, nu demult, în ziarul bucureştean 7 plus, din 28 iulie a.c., despre un caz real, cu totul neobişnuit din Canada. În urma unei neînţelegeri cu regina, un roi de albine a evadat din stup, luându-şi zborul într-o direcţie necunoscută.
Prisăcarul a anunţat poliţia despre dispariţia roiului, iar slujitorii ordinii publice au purces în căutarea fugarelor aurii. Fericiţi oamenii care trăiesc într-o ţară în care poliţia caută nu criminali, ci un roi de albine! Mă întreb cine şi cum va întoarce înapoi roiul de moldoveni împrăştiaţi prin Canada, Italia, Franţa, Spania, Grecia, Portugalia, America?! Am vizitat în ultimii ani majoritatea acestor ţări. Am stat de vorbă cu moldovenii de acolo, mulţi câştigând bine, este adevărat, dar muncind pe rupte, despărţiţi de familie, de copii, de baştină. Mulţi dintre ei, mai ales cei tineri, nu mai vor să revină acasă. Iată că azi nu mai suntem deportaţi în Siberii de gheaţă - suntem aruncaţi în ţări bogate de unde mulţi nu se vor maiîntoarce acasă.
Mă puteţi întreba ce legătură are Limba Română cu moldovenii pierduţi în furnicarul global. Are, şi încă una foarte strânsă!
Dacă vom fi nevoiţi să părăsim pământul natal cu acelaşi ritm, peste vreo 50 de ani s-ar putea să nu se mai vorbească româneşte pe la noi. Or, tocmai Limba şi religia au ţinut vie fiinţa noastră naţională de-a lungul veacurilor. Gândindu-mă la asta, am uneori clipe de prăbuşire sufletească. Mă ridic însă. Altfel, n-aş mai putea scrie. Ştiu că Limba Română la noi nu este altceva decât o candelă plăpândă. Dar marele Shakespeare zicea: "Nu este destul întuneric în tot universul ca să stingă lumina unei plăpânde candele”.

Am spus-o de nenumărate ori: sârma ghimpată din fundul grădinii noastre mi-a zgâriat şi îmi zgârie inima. O suport, însă, cu îngăduinţă ştiind că, aidoma Zidului Berlinului, va cădea şi ea atunci când vor dori organismele internaţionale, marile puteri şi, bineînţeles, atunci când va vroi poporul să o dărâme. Zidul, însă, dintre noi şi Limba Română trebuie să cadă azi. Nu am nicio îndoială că va cădea în curând. Lacrimi aşteaptă la rând, aşteaptă la coadă să strălucească de bucurie în ochii noştri în acea măreaţă zi, când vom fi şi noi în rând cu lumea, cu alte cuvinte, în Europa. Nu poţi intra în Europa cu graniţa în spate.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

7 SEPTEMBRIE 2007, NR.703, ziarul Timpul

Grigore Vieru la mormintul lui Mihai Eminescu.




Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1102 by Ghita1992 (User) (0 mesaje) at 2009-01-23 14:07:54 (864 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, оn satul Pererita de pe malul stвng al Prutului, fostul judeţ Hotin, se naşte Grigore Vieru оn familia de plugari romвni a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic.

Grigore Vieru – autobiografie – poetul se marturiseste (format .ram)

1950 Absolveşte şcoala de 7 clase din satul natal.

1953 Termină şcoala medie nr. 2 din orăşelul Lipcani. Ani desculţi şi flămвnzi.

1957 Debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, “Alarma”, care este apreciată de critica literară drept un оnceput de bun augur.

1958 Absolveşte Institutul Pedagogic „Ion Creangă“ din Chişinău, Facultatea Filologie şi Istorie.

Din cauza lipsurilor materiale este nevoit să abandoneze periodic cursurile.

Apare a doua culegere de versuri pentru copii, Muzicuţe. Se angajează ca redactor la revista pentru copii “Scвnteia Leninistă”, actualmente “Noi”.

1960 8 iunie. Se căsătoreşte cu Raisa, profesoară de romвnă şi latină, născută Nacu.

Redactor la revista “Nistru”, actualmente “Basarabia”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova.

16 iunie. Se naşte primul copil al familiei Vieru - Teodor.

1960-1963 Redactor la editura “Cartea Moldovenească”.

1961 La editura “Cartea Moldovenească” оi apar două plachete de versuri pentru copii:

“Făt-Frumos curcubeul” şi “Bună ziua, fulgilor!”.

1963 Apar două cărţi pentru copii: Mulţumim pentru pace (versuri) şi Făguraşi (versuri, povestiri şi cвntece).

1964 Revista Nistru publică poemul Legămвnt, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu.

1965 Prefaţat de Ion Druţă, apare volumul Versuri pentru cititorii de toate vвrstele, volum pentru care i se acordă Premiul Republican al Comso­mo­lului оn domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967).

La 29 iunie. Se naşte al doilea fiu, Călin


1967 La editura Lumina i se tipăreşte culegerea pentru copii “Poezii de seama voastră”.

Revista Nistru publică poemul “Bărbaţii Moldovei” cu o dedi­caţie pentru „naţionalistul“ Nicolae Testimiţeanu. Оntregul tiraj este oprit, dedicaţia scoasă.


1968 Se produce o cotitură logică оn destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice “Numele tău”, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Оn chiar anul apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brвncuşi, iar alte două sunt оnchinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară оn lirica basarabeană post-belică.

1969 Tipăreşte “Duminica cuvintelor” la editura Lumina cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult оndrăgită de preşcolari, care a devenit „obligatorie“ оn orice grădiniţă de copii.

1970 Editura Lumina scoate de sub tipar Abecedarul, ai cărui autori sunt Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de cвţiva ani pentru apariţia lui, luptă оn care s-a an­­gajat şi оnvăţătorimea basarabeană, lucrarea fiind con­siderată naţionalistă de către autorităţi.

Apare volumul selectiv de versuri pentru copii “Trei iezi”. La numai cвteva zile după apariţie, оn urma unui denunţ, este retras din librării pentru poemul “Curcubeul” оn care s-a găsit „ascuns“ - Tricolorul Romвnesc.

1971 La editura Cartea Moldovenească, оn colecţia Mioriţa, apare placheta Versuri, cu o prefaţă de George Meniuc.

1973 Grigore Vieru trece Prutul оn cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la оntвlnirea cu redactorii revistei “Secolul XX”: Dan Hăulică, Şte­fan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nico­lescu.

Vi­zitează, la rugămintea sa, mănăs­tirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dra­gomirna, Văratec.

Se оntoarce la Chişinău cu un sac de cărţi. Mai tвrziu poetul face următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă оn Cosmos, eu viaţa оntreagă am visat să trec Prutul“.

1974 Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Romвnia, оi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul оi dă curs. Vizitează Transilvania, оnsoţit de poetul Radu Cвrneci.

Apare volumul de versuri lirice “Aproape” cu ilustraţii color de Isai Cвrmu.

1975 La editura “Lumina” apare cartea pentru cei mici “Mama” ilustrată de Igor Vieru.

1976 Editura “Lumina” lansează volumul “Un verde ne vede!”, pentru care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).

1977 La invitaţia Uniunii Scriitorilor din Romвnia vizitează, оmpreună cu soţia, mai multe oraşe din Romвnia: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi.

1978 Prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a volumului “Steaua de vineri”, cu o binecuvвntare de Nichita Stănescu, este ruptă gheaţa tăcerii оntre scriitorii romвni de pe ambele maluri ale Prutului.

Apar “Clopoţeii” - o culegere de cвntece pentru copii de Iulia |ibulschi pe versuri de Grigore Vieru.

1980 Copiii de la grădiniţe se bucură de o nouă apariţie — “Abecedarul pentru preşcolari”

Albinuţa -, ingenios ilustrat de tвnărul pictor Lică Sainciuc.

“Fiindcă iubesc”! - o nouă culegere de versuri lirice, bine primită de cititori şi de critica

literară.

“Să creşti mari!” - culegere de cвntece pentru copii.

1981 La editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sвntim­breanu), оn colecţia “Cele mai frumoase poezii”, apare o selecţie din lirica poetului sub numele “Izvorul şi clipa”, cu o prefaţă de Marin Sorescu.

1982 Este lansat filmul muzical pentru copii “Maria Mirabela” al eminentului regizor Ion Popescu

Gopo. Autorul muzicii - Eugen Doga, autorul textelor pentru cвntece - Grigore Vieru.

Moare mama poetului, Eudochia. Оnmor­mвn­tarea se face cu preot — lucru aproape condamnabil оn acele timpuri.

1983 La editura “Literatura Artistică” din Chişinău apare cartea “Taina care mă apără”. Primele accente profund sociale оn creaţia poetului se fac simţite оn poe­mele “Un secol grăbit”, “Imn globului pămвntesc”, “Poetul”.


1984 Poetul оşi adună cele mai frumoase poezii şi cвntece, medalioane, secvenţe publicistice оn volumul “Scrieri alese”, prefaţat de cel mai de seamă critic şi istoric literar al Basarabiei, Mihai Cimpoi.

Versurile noi pe care poetul le-a inclus оn “Scrieri alese” (Ascultaţi, măi copii, Floarea soarelui, Despre fericire) au оn majoritatea lor un caracter social.

De aici оncolo, artistul, obligat de condiţiile social-politice, devine un poet tribun. Оntr-un interviu el mărtu­riseşte: „Eu sunt un poet liric, chiar tragic, prăpăstios. Abia aştept ca lucrurile să se reaşeze оn matca lor, pentru a reveni, la chemarea mea firească, la poezia lirică“.

Apare un studiu semnat de Mihail Dolgan, “Creaţia lui Grigore Vieru оn şcoală”.


1985 Poetul оmplineşte 50 de ani. Doreşte cu această ocazie să facă un spectacol literar-muzical la Palatul Octombrie (azi “Palatul Naţional”). Spectacolul este interzis la cel mai оnalt nivel.

1987 “Poftim de intraţi” - o altă culegere de cвntece pentru copii, realizată de aproape toţi compozitorii basarabeni care scriu pentru copii. Pentru prima oară Grigore Vieru se lansează şi ca autor de melodii pentru copii.

La editura Literatura Artistică apare cartea de versuri, creionări, inter­viuri, note, intitulată “Cel care sunt”.

1988 Оn săptămвnalul “Literatura şi Arta” apare primul text poetic post-belic tipărit оn Basarabia cu

litere latine semnat de Grigore Vieru.

I se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională оn domeniul lite­raturii pentru copii: Diploma de Onoare Ander­sen. Оn acelaşi an apare cartea de versuri “Rădăcina de foc” la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu). Culegerea Ramule-neamule cu muzica Iuliei |ibulschi pe versuri de Gri­gore Vieru apare la editura Literatura Artistică.

1989 Este ales deputat al poporului. Adunвnd оn jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul оntre­prinde un turneu оn Moldova de peste Prut. Artiştii sunt primiţi cu lacrimi оn ochi.

Iese de sub tipar “Culegerea de versuri, cвntece, aforisme şi publicistică” - Cine crede

1990 Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Romвne. La editura Hyperion apare cartea pentru cei mici “Frumoasă-i limba noastră”.

1991 Membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii. La editura Orient-Occident din

Bucureşti apare volumul “Hristos nu are nici o vină!”, cu o prefaţă de Carolina Ilica şi o

postfaţă de Dumitru M. Ion.

1992 Academia Romвnă оl propune pentru Premiul Nobel pentru Pace.

La Electrecord, Bucureşti, apare discul de cвntece “Răsai”, realizat оmpreună cu marii dispăruţi: Doina şi Ion Aldea-Teodorovici.

Casa de discuri din Moscova scoate “Cвntece” de Anatol Chiriac pe versuri de Grigore Vieru.

La Electrecord apare discul “Versuri” in lectura autorului. I se conferă titlul onorific “Scriitor al poporului din Republica Moldova”.

1993 Este ales membru corespondent al Academiei Romвne. La editura Porto-Franco, Galaţi, apare cartea de versuri “Curăţirea fвntвnii”. (Selecţie şi aprecieri critice de V. Pвslaru, postfaţă de V. Crăciun).

1994 La editura “Scrisul Romвnesc” din Craiova apare volumul “Rugă­ciune pentru mama”, prefaţată de Tudor Nedelcea.

Apare “Doinatoriu” de Tudor Chiriac - o tulburătoare creaţie muzicală, una dintre compoziţiile fundamentale ale muzicii basarabene, in care compozitorul reuşeşte să ridice doina la nivel de oratoriu. Majoritatea versurilor aparţin lui Grigore Vieru.

Aprilie - Venirea la putere a Partidului Agrarian care renunţă la Imnul de Stat “Deşteaptă-te, romвne”.

Este anunţat un concurs pentru un nou imn. Poetul publică оn revista “Literatura şi Arta”, in cвteva numere la rвnd, urmă­toarele: „Dreptatea istorică va blestema poeţii şi compozitorii care vor indrăzni să ridice mвna asupra Imnului Naţional “Deşteaptă-te, romвne!”, cocoţвn­­du-se ei оn locul strălucirii şi necesităţii lui istorice“.

1995 Cu ocazia implinirii vвrstei de 60 de ani este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la “Uniunea Scriitorilor din Chişinău”.

Оn acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de admi­nistraţie pentru Societatea Romвnă de Radio-difuziune.

Apar două studii dedicate poetului: “Poet pe Golgota Basarabiei”, semnat de Stelian Gruia, tipărit la editura Eminescu, şi “Grigore Vieru omul şi poetul” de Fănuş Băileşteanu, la editura Iriana, Bucureşti.

Culegeri din lirica şi poezia sa pentru copii au apărut de-a lungul anilor оn Franţa, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Macedonia, Bulgaria, Bielarus, Tadji­kistan, Azerbaidjan, Kвrgвzstan şi оn alte ţări.


1996 Este decorat cu Ordinul Republicii. Laureat al multor publi­caţii din Romвnia.

1996 Оn Ziua Duminicii Mari (Rusaliile), poetul pune o piatră funerară comună (pentru mama şi pentru el) pe mormвntul mamei cu următoarele epitafuri dăltuite de sculptorul Tudor Cataraga оntr-o piatră simplă de Cosăuţi: „Pierzвnd pe mama, оţi rămвne Patria, dar nu mai eşti copil“, iar pentru sine: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi“. Sensul epitafului său poetul l-a explicat оn felul următor rudelor, elevilor şi consătenilor adunaţi оn ci­mitir: „A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu оnseamnă să mori cвte puţin оn fiecare zi, оn numele celor mulţi, pвnă cвnd te preschimbi оn iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?!“

Se turnează un film documentar (scenariu Dumitru Olărescu, regizor Mircea Chistrugă, operator Andrei Calaşnicov) despre “Viaţa şi activitatea lui Grigore Vieru”.

Editura Minerva din Bucureşti scoate de sub tipar in una din cele mai prestigioase colecţii “Biblioteca pentru toţi!” volumul selectiv de versuri, aforisme şi confesiuni cu titlul “Văd şi mărturisesc”.

1997 Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic “Acum şi in veac” (Colecţia: Biblioteca şcolarului).

1999 La aceeaşi editură apare “Strigat-am către tine” (Colecţia Biblioteca de aur).

La editura Edit Press din Galaţi apare volumul de versuri “Izbăvirea”.

Tot in acest an apare un CD, Chişinău—Bucureşti, cu “Zece cвntece pentru co­pii” de Gr. Vieru. Muzica: Nicolae Caragia, interpretă: Emy Cibotăraş.

La Grupul Editorial “Litera” apare ediţia a II-a a cărţii “Acum şi in veac” (Colecţia Biblioteca şcolarului).
2000 Este decorat cu Medalia guvernamentală a Romвniei “Eminescu” - 150 de ani de la naştere.

La Grupul Editorial “Litera” apare ediţia a III-a revăzută şi adăugită a cărţii “Acum şi in veac” (Colecţia Biblioteca şcolarului).
2001 La editura Litera Internaţional şi Grupul Editorial Litera apare ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită a cărţii “Acum şi in veac” (Colecţia Biblioteca şcolarului, serie nouă) şi ediţia a II-a revăzută şi adăugită a cărţii “Strigat-am către tine” (Colecţia Biblioteca de aur, serie nouă).
2002

Pagini
Speciale (I) La editura Litera Internaţional – Volum Ontologic de autor 550 pagini – “Cartea Vietii Mele” (Colecţia Biblioteca de aur, serie nouă). Cartea va apare оn viitor şi pe Internet.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1103 by Pradagirl (You can think I'm wrong, but that's no reason to stop thinking.) (0 mesaje) at 2009-01-23 16:04:04 (864 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1101 MDD, "... Nu am confundat niciodată politica imperială ţaristă şi sovietică cu marea cultură rusă: cu Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Puşkin ..." -  oare ce hotarire vor lua autoritatile locale in privinta strazii care va fi redenumita?:thinking:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1104 by Ninutza (Gândeşte Liber™) (0 mesaje) at 2009-01-23 20:33:42 (864 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1103 Pradagirl, cred ca va fi tot ok... :yes:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1105 by Walker Donor Fotbalist (Eligible Dead Voter) (0 mesaje) at 2009-01-23 20:40:40 (864 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Dumnezeu să-l odihnească în pace ..


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Chat > Inima lui Grigore Vieru a încetat să bată ...

Această temă este închisă. Nu puteţi posta mesaje noi.


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.