]După ce Franţa a renunţat la închinarea faţă de viul Dumnezeu, la "Cel Preaînalt care umple veşnicia", n-a trecut decât puţină vreme până când ea a decăzut într-o idolatrie înjositoare prin închinarea la Zeiţa Raţiunii, în persoana unei femei desfrânate. Şi aceasta în adunarea reprezentativă a naţiunii cu ajutorul celei mai înalte autorităţi civile şi legislative! Un istoric spunea: "Una dintre ceremoniile acestui timp nesănătos rămâne fără egal pentru absurditatea ei unită cu lipsa de respect. Porţile Convenţiei au fost deschise pentru a face loc trecerii unei grupe de cântăreţi, în urma căreia au intrat într-o procesiune solemnă membrii consiliului municipal, cântând un imn în cinstea libertăţii şi însoţind, ca obiect al cultului lor viitor, o femeie acoperită cu un voal, pe care au numit-o Zeiţa Raţiunii. După ce a fost adusă înăuntru, a fost descoperită cu mare pompă şi aşezată la dreapta preşedintelui, când a fost recunoscută de toţi ca fiind o dansatoare de la Operă... Acestei femei, considerată ca cea mai bună reprezentare a raţiunii căreia se închinau, Convenţia Naţională a Franţei i-a adus adorare publică.
267:3 Această mascaradă ridicolă şi nelegiuită a avut un puternic ecou, iar instalarea Zeiţei Raţiunii a fost repetată şi imitată în toată Franţa, în provincii în care locuitorii doreau să fie la acelaşi nivel cu mai marii Revoluţiei." (Scott, vol.1, cap.17)
267:4 "Oratorul care a introdus cultul Raţiunii a spus: 'Legislatori! Fanatismul a făcut loc Raţiunii. Ochii lui înceţoşaţi n-au putut suporta strălucirea luminii. Astăzi, o mulţime imensă s-a adunat sub aceste arcade gotice care, pentru prima oară, s-au făcut ecoul adevărului. Acolo francezii au sărbătorit singurul cult adevărat - acela al Libertăţii, al Raţiunii. Acolo am dat chip dorinţelor pentru prosperitatea puterii Republicii. Acolo am părăsit idolii neînsufleţiţi în favoarea Raţiunii, a acestui chip însufleţit, capodopera naturii'" (M.A. Thiers, History of the French Revolution, vol.2, pp. 370, 371).
268:2 Când zeiţa a fost adusă înaintea Convenţiei, preşedintele a luat-o de mână şi, îndreptându-se către adunare, a spus: "Muritori, încetaţi să mai tremuraţi înaintea tunetelor neputincioase ale unui Dumnezeu pe care temerile voastre L-au creat. De azi înainte să nu mai recunoaşteţi nici o divinitate în afară de Raţiune. Vă prezint aici icoana cea mai nobilă şi cea mai curată a ei; dacă trebuie să aveţi idoli, jertfiţi numai unora ca aceasta... Cazi înaintea augustului Senat al Libertăţii, o, voal al Raţiunii!
268:3 După ce a fost îmbrăţişată de preşedinte, zeiţa a fost urcată pe un car măreţ şi condusă în mijlocul unei mulţimi la catedrala Notre Dame, pentru a lua locul Dumnezeirii. Acolo a fost aşezată pe un altar înalt şi a primit adorarea tuturor celor prezenţi." (Alison, vol.1, cap.10)
268:4 Această ceremonie a fost urmată, nu peste multă vreme, de arderea în public a Bibliei. Într-o împrejurare, "Societatea Populară a Muzeului" a intrat în sala primăriei, strigând: "Trăiască Raţiunea!" şi ducând într-un vârf de băţ resturile încă fumegânde ale câtorva cărţi, printre altele breviare, misse, Vechi şi Noi Testamente, care "au ispăşit într-un foc mare", a spus preşedintele, "toate nebuniile la care ele i-au condus vreodată pe oameni ca să le comită." (Journal of Paris, 1793, nr.318. Citat în Buchez-Roux, Collection of Parliamentary History, vol.30, pp.200, 201.)