„Problema care apare in momentul in care spui ca Dumnezeu este Creatorul, este aceea ca Dumnezeu nu poate fi explicat. In felul acesta, facem trimitere catre un Creator inexplicabil si asta nu demonstreaza nimic. Dar sa spui ca legile fizicii au permis aparitia vietii inteligente asa cum o cunoastem astazi, ei bine, nici asta nu este o explicatie” - Paul Davies

Teoriile despre aparitia vietii pe Pamant au evoluat odata cu omul care le-a creat. De la vechile mitologii pana la curentele si experimentele moderne, omul a incercat sa afle de unde vine, cu atat mai mult cu cat acum stie cu siguranta incotro se indreapta. Stanley Miller, celebrul biolog si chimist american, a facut in 1953 un experiment in laborator, in urma caruia a conchis ca aparitia vietii pe Pamant este o pura intamplare. Experimentul, ramas in istorie sub numele de Miller-Urey, a urmarit sa demonstreze ca materia organica poate fi obtinuta din materie anorganica. Insa acesta a fost contrazis de majoritatea oamenilor de stiinta moderni, cei care au sustinut ca un lucru atat de complex nu poate fi doar o simpla vointa a sortii.

Aminoacizii – cheia vietii

Teoria lui Miller s-a bazat pe faptul ca aminoacizii (o componenta esentiala a vietii) au aparut din intamplare. Insa se pare ca simpla lor prezenta nu este suficienta pentru a produce viata. Aminoacizii sunt o parte esentiala a procesului formarii vietii, insa o conditie necesara este ca acestia sa se uneasca intr-o anume secventa pentru a forma molecule de proteine. Daca nu se afla in secventa corecta, moleculele de proteine nu vor functiona. Nu s-a putut demonstra niciodata faptul ca aminoacizii variati se pot uni intr-o secventa din intamplare, pentru a forma molecule de proteine. Chiar si cea mai simpla celula este alcatuita din milioane de molecule de proteine variate.

Cei care nu au fost de acord cu teoria lui Miller au invocat si faptul ca experimentele sale s-au desfasurat in conditii de laborator, prin urmare, aminoacizii se aflau intr-un mediu protejat. In spatiu deschis, acestia se pot dezintegra rapid si pot fi distrusi in conditii exterioare neprielnice. Singurul motiv pentru care aminoacizii se unesc intr-o anumita secventa a unei celule este pentru ca ei sunt programati sa faca asta de catre o secventa deja existenta, aflata in codul nostru genetic.

De stanga sau de dreapta?

In natura, exista doua feluri de aminoacizi: de stanga si de dreapta. Cu toate acestea, ca viata sa apara este nevoie numai de un singur gen: cel de stanga. Prin urmare, nu numai ca acestia trebuie sa se uneasca in secventa corecta, dar trebuie sa fie exclusiv de stanga. Este suficient ca un singur aminoacid de dreapta sa intervina in acest amestec, pentru ca formula sa fie compromisa. Viata nu ar putea aparea nicicum in astfel de conditii.

Daca o celula evolueaza, acest lucru trebuie sa se intample cat mai repede cu putinta. O celula partial evoluata nu poate astepta milioane de ani pentru a deveni completa, deoarece va fi instabila si se va dezintegra intr-un mediu deschis, mai ales daca nu se bucura de protectia unei membrane celulare. De asemenea, formarea completa a unei celule nu este o garantie ca aceasta este apta sa sustina viata. O data ce o celula este formata si gata sa sustina viata, codul genetic si alte mecanisme biologice intervin pentru a directiona formarea altor celule. Intrebarea multor savanti este cum este posibil ca viata sa apara din intamplare, de vreme ce in natura nu exista un astfel de mecanism coordonator?

Evolutionismul, incotro?

Marele savant britanic, Sir Frederick Hoyle a spus ca probabilitatea ca o secventa moleculara aflata intr-o celula simpla sa genereze viata este echivalenta cu posibilitatea ca o tornada sa aiba loc intr-un atelier cu piese de avion, iar ca urmare a acesteia, un avion 747 Jumbo Jet sa se asambleze singur.

“Ca urmare a teoriilor emise de cunoscutul evolutionist Richard Dawkins, multi oameni au inceput sa creada ca selectia naturala este rezolvarea tuturor problemlor legate de evolutie. Insa selectia naturala nu poate produce ceva. Ea poate doar selecta ceva ce a fost deja produs. Prin urmare, selectia naturala poate functiona doar dupa aparitia vietii, nu inainte”, este de parere biologul si teologul Babu G. Ranganathan.

Evolutionistii cred ca mutatiile intamplatoare ale codului genetic produc un numar crescator de gene complexe prin intermediul selectiei naturale, astfel incat evolutia sa se faca de la specii simple catre specii din ce in ce mai complexe. In ciuda acestei teorii, nu exista un fapt concret care sa dovedeasca ca mutatiile intamplatoare pot produce gene mai complexe. “Selectia naturala nu este o forta activa, ci mai degraba un proces pasiv in natura. Doar variatiile care au puterea de a supravietui vor fi selectate sau pastrate. Odata ce o variatie a supravietuit, atunci desigur ca nu este o intamplare ca fost aleasa”, declara Babu G. Ranganathan.

Selectia naturala, in sine, nu poate produce variatii genetice. Ea poate doar selecta ceva dintr-un fond care exista deja. In opinia lui Ranganathan, termenul de “selectie naturala” este doar o figura de stil, deoarece natura nu poate face o selectie activa si constienta, fiind in intregime un proces pasiv. Selectia naturala este un alt mod de a vorbi despre supravietuirea naturala. Daca o modificare biologica are loc, ea ajuta o specie sa supravietuiasca. Rolul selectiei naturale este de a alege dintr-o suma de variatii biologice care sunt posibile in cadrul unei specii.

“Avand in vedere toate teoriile si argumentele emise asupra evolutiei si designului inteligent, este uimitor cum multi oameni moderni, care au acces la informatie, cred ca savantii au reusit sa creeze viata in laborator. Acest lucru nu s-a intamplat niciodata”, sustine acelasi Ranganathan.

Experimentele in laborator efectuate de catre cercetatori au avut ca scop dezvoltarea ingineriei genetice, dar bazata pe forme de viata deja existente. In urma experimentelor, acestia au reusit sa reproduca viata, dar avand ca punct de pornire exclusiv materia organica. Chiar daca in viitor acestia vor reusi sa obtina viata din materie anorganica, acest lucru va fi posibil doar cu ajutorul designului inteligent si nu va constitui o dovada a aparitiei accidentale a vietii. Viata artificiala este o creatie a cercetatorilor, realizata prin introducera unei secvente de ADN intr-o celula deja existenta. Niciuna dintre teoriile sau argumentele prezentate in trecut nu a putut sustine ideea ca viata a aparut din intamplare, chiar daca conditiile de mediu erau prielnice acestui lucru, si asta deoarece aparitia vietii este un proces mult prea complex pentru a fi lasat in intregime in voia intamplarii.

Marte – un posibil raspuns

Multi dintre savantii lumii moderne au intreaga atentie indreptata catre Marte, in speranta ca cercetarile ample care se desfasoara in aceasta perioada asupra solului si atmosferei Planetei Rosii pot oferi raspunsuri la intrebarile arzatoare legate de originea vietii. Chiar daca viata ar fi posibila pe Marte, ar fi greu de dovedit ca ea s-a format acolo si ca a fost o pura intamplare. Este foarte probabil ca, in cazul in care s-ar gasi viata pe Marte, aceasta sa provina de fapt, de pe Pamant.

Cu mult timp in urma, Terra a avut o activitate vulcanica intensa, care ar fi putut arunca in spatiu, odata cu gazele si cenusa vulcanica, si microbi sau alte forme de viata microscopice. Cercetatorii nu exclud posibilitatea ca acestea sa fi ajuns pe Marte. “Credem ca pe Marte exista aproximativ 7 milioande de tone de sol terestru. In eventualitatea in care vom gasi viata acolo, exista o posibilitate destul de mare ca ea sa vina de pe Pamant”, declara omul de stiinta Kenneth Nealson. Asta explica, conform astronomului dr. Walt Brown de ce anumiti meteoriti contin particule organice. Acestia reprezinta bucati desprinse din scoarta terestra in urma cu foarte mult timp, ca urmare a puternicelor disturbante geologice.

Legile naturale pot explica cum anume functioneaza ordinea in viata, in univers, chiar si modul in care functioneaza undele scurte, insa nu pot explica pe deplin originea acestei ordini.

Cu toţii am învăţat la şcoală, mai ales în timpul materialismului dialectic comunist, că viaţa a apărut pe Pământ într-un mod accidental, prin combinarea întâmplătoare a elementelor ce existau în „supa primordială” de după răcirea scoarţei terestre, ce s-a produs după formarea planetei noastre. Am învăţat că ulterior, prin mutaţii genetice şi selecţii naturale, – conform Teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin – au apărut specii tot mai avansate, ajungând-se din aproape în aproape la specia umană aşa cum există ea astăzi.

Iată însă că odată cu noile rezultate ştiinţifice care apar, aceste teorii devin din ce în ce mai puţin validate chiar de către savanţi de renume, ajungându-se gradat la concluzia că aceşti paşi ai apariţiei vieţii pe Pământ, cât şi dezvoltarea ulterioară a speciilor,  nu s-au produs din întâmplare, ci au avut un sens foarte precis determinat.

Viaţa a evoluat ca şi cum ar fi existat un scop de atins

Astfel, referitor la modul în care au acţionat legităţile ce au condus la apariţia vieţii pe Pământ, există la ora actuală – datorită unor instrumente de calcul electronic foarte performante – o serie de informaţii ştiinţifice deosebit de semnificative, ce indică faptul că viaţa nu a apărut haotic, în urma unor mutaţii spontane, ci totul a fost orientat în mod evident către finalitatea foarte complexă a organismelor vii şi tot mai evoluate.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă cercetările efectuate de către savantul francez Lecomte du Nouy, de la Institutul Pasteur din Paris. El a calculat că timpul necesar reacţiilor chimice întâmplătoare de a conduce la formarea unei bacterii simple  ar fi trebuit să fie la o valoare estimată la… 10243 miliarde de ani, o valoare uriaşă, ce depăşeşte de altfel cu mult însăşi vârsta Universului (estimată la aproximativ 20 miliarde de ani)! La aceleaşi concluzii au ajuns ulterior şi profesorul Harold Morowitz, fizician de la Universitatea Yale (SUA), precum şi Douglas D. Axe, doctor în biologie la Universitatea din Cambridge-U.K. Una din concluziile studiilor dr. du Nouy a fost: „Chiar de la început, viaţa a evoluat ca şi cum ar fi existat un scop de atins şi ca şi cum acest scop ar fi fost apariţia conştiinţei umane.”

În anul 1994 oamenii de ştiinţă Walter L. Bradley si Charles B. Thaxton au publicat un studiu în care au arătat că dacă tot carbonul de pe Pământ ar fi fost disponibil sub formă de aminoacizi şi ar fi reacţionat chimic cu cea mai mare probabilitate de 1012 reacţii pe secundă, timp de un miliard de ani, şansa formării unei proteine funcţionale ar fi fost de o şansă din 1065, valoare care în matematică este considerată o probabilitate infimă, asimilată cu imposibilitatea.

Există o ordine și o înțelepciune superioară, divină!

Cercetări în această direcţie au fost realizate şi de către celebrul astronom Sir Fred Hoyle (cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale la dezvoltarea modelelor cosmologice de explicare a Universului) şi de către un coleg al său, dr. Chandra Wickramasinghe. Cei doi savanţi au calculat probabilitatea ca o enzimă simplă să se formeze din întâmplare, apoi probabilitatea de formare spontan-întâmplătoare a unei bacterii comune (gen Escherichia Coli), bacterie ce este formată din aproximativ 2000 de enzime cu funcţii diferite şi corelate. S-a ajuns la valoarea de o şansă din 1040000, valoare care de asemenea indică o imposibilitate matematică. Dr. Wickramasinghe a făcut referitor la acest rezultat următoarea analogie plină de umor, dar foarte plastică şi semnificativă: „Şansa ca viaţa să fi apărut pur şi simplu este la fel de improbabilă ca şi aceea ca un taifun să măture un teren plin de fiare vechi şi să construiască un avion Boeing 747.”

Într-un domeniu de studiu conex, cel al evoluţiei biologice, savantul Michael Behe a arătat că elementele care contrazic faptul că multe dintre funcţiile vitale complexe au evoluat prin selecţia naturală sunt deosebit de clare. Reunind aceste observaţii cu cercetările sale în domeniul microbiologic, concluzia sa a fost fără echivoc: „Rezultatul acestor eforturi cumulative de investigaţie se constituie ca un strigăt puternic şi clar:  Totul a fost proiectat!  Rezultatul este atât de important şi de lipsit de ambiguitate, încât ar trebui catalogat drept una dintre cele mai mari realizări din istoria ştiinţei. Observaţia că viaţa este proiectată inteligent este la fel de importantă ca şi observaţia că Pământul se învârteşte în jurul Soarelui !”
 
Prin aceste concluzii deosebit de semnificative, precum şi prin multe altele din diverse domenii ale ştiinţei moderne, asistăm astăzi la o din ce în ce mai pronunţată convergenţă a Ştiinţei cu Spiritualitatea, confirmându-se astfel ceea ce toate liniile spirituale tradiţionale au afirmat cu privire la caracterul creat al lumii, provenit dintr-o Ordine şi o Înţelepciune superioară, divină, ce face ca absolut tot ceea ce există să fie animat de un Sens fundamental, ce transpare în Universalitate.

„Ma intrebati daca sunt ateu, dar problema este mult prea vasta pentru mintile noastre limitate. Ne aflam in pozitia unui copil care intra intr-o biblioteca plina de carti scrise in mai multe limbi. Copilul stie ca au fost scrise de cineva, dar nu stie cum. El nu intelege nici macar ce scrie in ele si banuieste ca ordinea in care sunt asezate nu este intamplatoare. Dar nu are o explicatie pentru asa ceva. Asta mi se pare mie atitudinea celui mai inteligent om de pe Pamant vis-a-vis de Dumnezeu. Noi vedem astazi Universul in splendoarea sa, observam legile care il guverneaza, dar intelegem extrem de putin din aceste legi” – Albert Einstein.

Pe tema diferendelor dintre stiinta si religie au curs rauri de cerneala fara a se reusi, insa, sa se gaseasca o cale de compromis intre cele doua discipline. Conflictul, odinioara deschis, dintre aceste curente pare sa se fi metamorfozat astazi, in acceptiunea unora, intr-un veritabil Razboi Rece al ideilor, in timp ce altii considera ca primii pasi spre repararea unei schisme istorice au fost deja facuti. Daca un asemenea conflict intre religie si stiinta inca mai exista, va invitam sa descoperiti in cele ce urmeaza.

O schisma istorica

Aristotel definea stiinta, in urma cu aproape doua milenii si jumate, drept o suma de principii si cunostinte obtinute prin demonstratie, teorie la care a aderat majoritatea oamenilor de stiinta si chiar a teologilor, vezi cazul Sfantului Toma d’Aquino, care i-au urmat ilustrului ganditor antic. De altfel, postulatul celui numit, inca din Antichitate, Filosoful este general acceptat si astazi. Dar daca in perioada vietii lui Aristotel, religia era mult mai permisiva cu privire la ideile oamenilor de stiinta, nu acest lucru se poate spune odata cu aparitia pe scena istoriei a doua dintre cele mai mari doctrine religioase din ziua de astazi, crestinismul si islamismul.

Detinatori, in propriile conceptii, ai adevarului absolut, infailibil, un adevar de natura divina ,imposibil de contrazis, adeptii ferventi ai celor doua curente religioase au avut, de-a lungul istoriei, reactii mai mult decat violente la adresa celor care, intr-un fel sau altul, incercau sa contrazica tocmai aceste precepte. Faptul ca textele religioase, preluate ad literam, nu erau capabile sa ofere explicatii compatibile cu realitatile stiintifice si faptul ca stiinta incepea sa aduca, inca de pe atunci, perspectiva unei alte realitati, a dat nastere unor reactii cel putin ciudate din partea clerului, altminteri tolerant prin definitie.

Ar fi suficient, poate, sa amintim numai cazul lui Giordano Bruno, cel care, pentru insolenta de a contrazice Biserica, a fost torturat si ars pe rug, nu inainte de ai fi strapunsa limba cu un piron de fier, spre a fi pilda si altora care ar incerca sa aduca alte teorii decat cele oficiale, sau cazul lui Galileo Galilei, matematicianul, astronomul si fizicianul italian care, scapat in extremis de arderea pe rug, era condamnat la inchisoare la domiciliu pana la finele vietii, pentru obraznicia de a prezenta realitatile sistemului heliocentric. Galilei a fost reabilitat de abia la 31 octombrie 1992, la aproape 350 de ani de la moartea sa, de catre Papa Ioan Paul al II-lea. Interdictiile asupra lucrarilor cu privire la sistemul heliocentric au fost ridicate in 1757 de catre Papa Benedict al XIV-lea, in timp ce prima lucrare de stiinta cu acest subiect a primit acceptul de a fi publicata de abia in anul 1822, prin decizia Papei Pius al VII-lea.

Este evident faptul ca reversul medaliei exista si in randul oamenilor de stiinta, nu putini dintre ei intelegand ca prin experimentele lor sa faca abstractie de orice notiune de morala. Milioane de oameni nevinovati aveau sa fie ucisi in urma testelor efectuate de asa-zisi savanti ca Shiro Ishii, Joseph Mengele, Robert Oppenheimer sau Sigmund Rascher.

Stiinta si religia in viziunea actuala

A fost nevoie de aproape doua milenii pentru a accepta ideea ca stiinta si religia nu trebuie sa se excluda reciproc. Faptul ca Biserica, in special cea crestina, a adoptat o pozitie concilianta, restrangandu-si conceptiile, in mare parte, la sistemele de valori si la morala, pare sa duca la acea cale de compromis necesara evolutiei in toate aspectele ei.

Este evident totusi ca inca mai exista grupari radicale in ambele tabere. Daca, spre exemplu, in sanul Bisericii exista inca aparatori ferventi ai teoriei creationiste, cel mai bun exemplu fiind cel din scolile romanesti, care au scos din programa scolara, in februarie 2008, teoria evolutionista a lui Darwin, acelasi lucru se poate afirma si despre oamenii de stiinta. Un studiu efectuat in 21 de universitati americane a aratat faptul ca aproape 62% dintre cercetatori nu sunt adeptii nici unei miscari religioase, procent care se regaseste, la fel de mare, si in cercurile academice europene. In acelasi timp, procentul persoanelor care nu au nicio religie creste de la an la an, ajungand in 2005 la aproape 12% din populatia Terrei.

De fapt, nu a trecut inca mult de la caderea regimurilor comuniste in tarile est-europene, regimuri a caror ideologie marxista intrase intr-un puternic conflict cu doctrinele religioase de orice natura. Sa ne amintim numai cazul Albaniei, tara care in 1967, sub conducerea presedintelui Enver Hoxha, in numele stiintei si al progresului tehnologic interzicea orice cult religios, autointitulandu-se primul stat ateu din lume. Caderea zidului Berlinului a adus insa o reducere drastica a regimurilor politice ostile miscarilor religioase, permitand poparelor, in special celor din fostul bloc comunist, o intoarcere la traditiile si obiceiurile seculare.

Revenind la aspectele concilierii dintre Biserica si oamenii de stiinta, trebuie mentionat ca, in prezent, tot mai multi teologi si cercetatori deopotriva sunt de acord ca preceptele invechite atat ale religiei cat si ale stiintei trebuie reanalizate. Poate cea mai elocventa descriere a acestui aspect a adus-o castigatorul Premiului Nobel pentru Medicina in 1974, britanicul Christian Rene de Duve: „Universul nu reprezinta acel cosmos inert din teoriile fizicienilor sau ale clericilor. Universul inseamna viata, si toata infrastructura necesara ei este prezenta in jurul nostru. Cu siguranta exista miliarde de biosfere generate si sustinute de restul Universului”.

O parere asemanatoare impartaseste si fizicianul si astrobiologul american Paul Davies care, in cadrul unei conferinte de presa la Washington, afirma: „Problema care apare in momentul in care spui ca Dumnezeu este Creatorul, este aceea ca Dumnezeu nu poate fi explicat. In felul acesta, facem trimitere catre un Creator inexplicabil si asta nu demonstreaza nimic. Dar sa spui ca legile fizicii au permis aparitia vietii inteligente asa cum o cunoastem astazi, ei bine, nici asta nu este o explicatie”.

Faptul ca Biserica Catolica a admis, nu mai tarziu de luna mai a anului 2008, prin persoana astronomului oficial de la Vatican, reverendul Jose Gabriel Funes, posibilitatea existentei unor forme de viata extraterestre, denota primii pasi catre o concesie istorica.

Secolul XXI pare, mai mult decat oricare alt secol, gata sa produca o revolutie in ceea ce priveste relatiile dintre ideologiile religioase, pe de o parte, si stiinta, de cealalta parte. Fara a mai fi privite ca domenii concurente, stiinta si religia sunt, mai degraba, aspecte conexe ale aceluiasi deziderat al umanitatii: aflarea adevarului.

http://ro.scribd.com/doc/77929956/A-ap%C4%83rut-omul-la-intamplare

http://www.portalcrestin.ro/vine-isus-/index.php