Site-ul oficial al clubului FC Barcelona anunta ca fundasul lateral Adriano Correia va lipsi patru saptamani ca urmare a unei accidentari. Titular in finala Cupei Spaniei cu Real Madrid, Adriano a parasit terenul in minutul 118 cand a fost inlocuit de Maxwell. Testele medicale efectuate in aceasta dimineata au relevat o ruptura la adductorul piciorului stang, care necesita de regula o luna pentru refacere.

In urma acestei accidentari, Adriano va pierde cu siguranta finalul de campionat si dubla cu Real Madrid din semifinalele Ligii Campionilor si ar putea spera cel mult la o revenire in finala acestei competitii, programata pentru 28 mai.

Adriano a jucat in acest sezon pentru Barcelona peste 2000 de minute, fiind titular in 9 partide de campionat, 5 de Liga Campionilor si 6 de cupa.

Cel mai scump jucator al lumii a decis in favoarea albilor singura finala din acest sezon intre Barcelona si Real Madrid. O noua pagina importanta in istoria fotbalului s-a scris astazi, primul trofeu al madrilenilor din 2008 putand fi indiciul revenirii acestui colos al fotbalului european in topul atentiei in ceea ce priveste evolutia din teren. In egala masura, pentru Barcelona ar putea fi un prim pas spre finalul acelui ciclu de care pomenea Guardiola nu cu mult timp in urma.

Nu vom face o drama din pierderea acestei finale dupa cum nici cei de la club nu au motive sa dramatizeze excesiv. Nu este nici prima finala si nici primul trofeu pierdut de Barcelona si cu siguranta au fost finale mult mai dureroase (de exemplu acel 0-4 cu AC Milan din 1994). Este in schimb prima finala pierduta de Guardiola in cariera de antrenor si va fi interesant de urmarit in ce mod va receptiona el aceasta lovitura. Laudat excesiv de presa din intreaga lume (gratie si unui charm deosebit la iesirile publice) si magulit poate prematur cu tot felul de distinctii individuale, Pep Guardiola intra abia astazi in randul antrenorilor adevarati, iar modul in care va decide sa isi continue cariera va fi foarte interesant de urmarit.

Daca ne uitam pe bancile de rezerve ale celor doua echipe la meciul din aceasta seara, apar intrebari privind posibile lacune in strategia clubului. Barcelona nu a avut un jucator decisiv pe banca si nu i-ar fi stricat deloc acest lucru intr-un meci cu Real Madrid decis in prelungiri. Poate ca intr-adevar se apropie finalul unui ciclu si ramane la latitudinea lui Guardiola daca se va implica sau nu in urmatorul. Cert este ca in momentul de fata este persoana cea mai capabila sa o faca si ca schimbarile sunt necesare.

Guardiola este omul care isi va pune cele mai multe intrebari dupa infrangerea cu Real Madrid, dar in ceea ce priveste pregatirea meciului nu are ce sa isi reproseze. Cele doua modificari in unsprezecele de start fata de meciul de sambata de pe Bernabeu au fost “dictate” si nu au constituit puncte slabe in angrenajul echipei. Jose Pinto a avut cel putin doua interventii decisive la sutul lui Di Maria si patrunderea lui Adebayor, nu i se poate imputa nimic la golul primit si a avut o evolutie care ii argumenteaza o data in plus locul in lotul Barcelonei. Puyol a ramas pe banca de rezerve pentru ca nu era cazul sa se forteze inutil (miercurea viitoare avem parte de episodul 3 al Clasicelor pe Bernabeu) iar Mascherano a primit atributiile de fundas central, pe care le-a indeplinit in mod exemplar.

De altfel nici nu pot fi gasite puncte slabe ale Barcelonei in aceasta finala, altele decat cele bine cunoscute. Nu au existat surprize nici in ceea ce priveste alcatuirea echipelor, nici in tactica aleasa. Mourinho s-a inchis din nou ermetic sperand ca viteza superioara a atacantilor sai va fi cartea castigatoare, iar Barcelona a incercat zadarnic sa castige batalia prin plusul de tehnica, bajbaind o repriza intreaga in jumatatea adversa pe fondul lipsei evidente de viteza la constructie si fiind supusa periodic momentelor de presiune ale madrilenilor. Lucrurile s-au schimbat in a doua repriza cand galacticii au parut obositi iar catalanii au profitat si au impins jocul tot mai aproape de poarta adversa, dar Casillas a facut din nou un meci mare. Pedro a fost singurul care l-a invins pe titularul nationalei Spaniei si golul parea concretizarea fireasca a superiotatii evidente a Barcelonei, dar oficialii intalnirii au intors in mod just jocul pentru ofsaid.

In prelungiri putea fi meciul oricui, iar diferenta a facut-o in cele din urma viteza superioara a madrilenilor, favorizata in minutul 103 de un sir de inexactitati ale catalanilor: o minge pierduta la centrul terenului, o pozitionare gresita a lui Dani Alves depasit in viteza de Di Maria, o alta pozitionare gresita a lui Adriano depasit in saritura de Cristiano Ronaldo si nesansa lui Pinto care a fost surprins pe “contre-pied” au trimis trofeul Cupei Spaniei la Madrid pentru prima oara in ultimii 18 ani.

Privind in urma, Realul este castigator meritoriu al trofeului, dupa o campanie cu adevarat exceptionala. Barcelona a avut la randul sau o campanie decenta si o evolutie onorabila in finala, unde insa a dat de un adversar (poate singurul) pe masura, asa ca a jucat atat cat i s-a permis sa joace. Semnele posibilitatii castigarii finalei au fost evidente in repriza secunda a intalnirii pe care Barcelona a controlat-o autoritar, dar a fost insuficient pentru a gasi cheia desfacerii apararii lui Mourinho, fara indoiala cel mai bun antrenor al lumii.