Spovedanie 
                  De Mihai Eminescu


Pacea se coborîse pe întreaga fire
Coborîse seara la o mănăstire
Era în toiul serii jos într-o poiană
Stau vorbind un popă cu o fetişcană
El cu barbă lungă şi obraji frumoşi
Cu ochi de cărbune şi corp viguros
Ea micuţă, zveltă, cu sîni săltăreţi
Cu şolduri rotunde şi cu părul creţ
Plecăciuni părinte, aşa cum se cuvine
Bună seara taică, ce cauţi pe la mine?
Am venit părinte să mă spovedesc
Am păcate multe precum eu gîndesc
Bine fata taicăi, îţi dau ascultare
Stai colea pe iarbă, spune ce te doare?
Uite ce-i părinte, sunt căsătorită
Am de toate, dar nu sunt fericită
Soţul te înşală, e beţiv, te bate?
Nu de asta-i vorba, mi-aduce de toate
Dar ce-mi foloseşte dacă nu-i bărbat?
Bine e-n ogradă, dar nu-i bun în pat
Înţelegi părinte, ce vreau eu să-ţi spun
Despre partea ceea nu-i deloc bun.
Spune atunci femeie nu-ţi fie ruşine
Spune cum ţie vorba, să-nţeleg mai bine
Nu te ia în braţe, eşti nemîngîiată
Nu-ţi dă bărbatul ce doreşte o fată?
Uite cum părinte, cum să-ţi spun e mică
Cînd mă simte aproape, abia i se ridică
El mă ia în braţe, vrea să mă sărute
Eu mă bag sub dînsul, poate că mă fute
El urcă pe mine, îl mîngîi la coaie
Dă din cur o dată ş-apoi i se-nmoaie
Mă desfac la pizdă, mă sui eu pe dînsul
Dau s-o vîr în mine şi mă apucă plînsul
Eu tremur ca varga, el stă neclintit
Se uită la mine, parca-r fi tîmpit
Eu stau toată noaptea, mă frămînt şi gem
Ce să fie oare? O fi vreun blestem?
L-a legat vreo fată de la el din sat?
L-a vrăjit vreo babă? L-ar fi deocheat?
Am venit părinte, dacă mă-nţelegi
Să te rogi la Domnul, soţul să-mi dezlegi
Nu mă duc de-aicea, nu mă dau bătută
Dezleagă părinte, vreau să fiu futută.
Bine fata taicăi rog pe cel ceresc
Să-mi asculte glasul şi să-l lecuiesc
Pentru asta însă ai să faci canoane
Să te legi fierbinte şi să dai pomane
Dar i-an stai o clipă şi-mi explică
Zici c-o freci în tine şi nu se ridică
Tu te dai întreagă şi cu piele goală
Iar el te priveşte şi nu i se scoală
Tu te culci în pat şi stai lungită
Încaleci pe dînsul, iar el stă ca o vită?
E de necrezut, asta îţi mărturisesc
E de prima dată cînd spovedesc
Aşa de frumoasă, tînără e culmea
Şi să nu ai parte de-un bărbat ca lumea
Dar mai ştii ce aş propune - haide să-ncercăm
Tu să-mi mîngîi sînii, iar eu să te frec
Şi de-o fi să mi-o vezi sculată
Nu începe îndoiala, este nevinovată
Şi atunci va-ncepe post şi rugăciune
Să-ţi dezlege soţul, să-l facă vînjos
Să te mulţumeasca pe faţa şi pe dos
Dar să ştii un lucru că păcatul meu
E cu mult mai mare, iartă-l Dumnezeu
Bine-atunci părinte, fie precum spui
Mă dezbrac îndată cred că-i vina lui
Şi în seara ceea în umbră se-arătau
Doua trupuri goale ce se înfruptau
Fata speriată, dar cu dor nesătul
Îşi prinsese-n palme faţa de mascul
Vai ce pulă mare încep să mă tem
Nu auzi eu de frică încep să gem
Uite cum se mişcă, cît e de fudulă
Fericit acele ce-i înfiptă cu aşa pulă
E tare ca piatra, şi stă drept în sus
Atît e de mîndră îmi place nespus
Dă-mi voie părinte vreau să o sărut
Ia fetiţă dragă suge cît mai mult
Iar acum ajunge, lasă-te pe spate
Desfă cracii bine, atît cît se poate
Cînd vazu pizda popa încremeni
Şi-i veni iată mii de nebunii
Uite ce minune de la Dumnezeu
Lasă-mă fetiţo s-o sărut şi eu
Ce vaieţi fetiţo, te supără iarba?
Nicidecum părinte, mă gîdelă barba
Atunci cu bine cunosc şiretlicul
Desfă bine cracii să-ţi sărut lindicul
Ajunge părinte nu mai pot îţi jur
Bagă-ţi pula-n pizdă şi mă ia de cur
Hai părinte vîr-o, s-o simt toată-n mine
Să ne cîrligăm şi să ne futem bine
Bine ce-i atunci de vrei să te fut
Îţi bag pula-n pizdă
Stai în patru labe, saltă curu-n sus
Stai aşa pe iarbă precum eu ţi-am spus
Ia pula-n mînă şi ţi-o potriveşte
Puneţi-o în pizdă ş-apoi mi-o beleşte
Aşa foarte bine acum e belită
Să te fută taica să fii fericită
Fute-mă mai tare, strînge-mă de cur
Trage-mă de pulă şi prin împrejur
Na la taică pulă te fut bine aşa?
Fute-mă părinte şi nu mă lăsa
Nu te las fetiţo, te mai fut un pic
Acum saltă curul şi te înconvoaie
Să între pula pînă şi cu coaie
Nu mişca din cur, simt că mă furnică
Prea te-nşeli în pulă, da din curişor
Ţine pula-n pizdă, nu mişca că mor
Simt că mă furnică, of m-am slobozit
Mulţumesc părinte că m-ai potolit !!!

În poiana crucii, în poiana datecii
O fată şi un popă se spovedesc încă.

Dupa rezistentele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieti, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerator, neamul intreg, iar nu numai paturei culte.Nustiu daca s-a facut vreodata socoteala exemplarelor tiparite din Poeziile lui Eminescu. Dar in mai putin de o jumatate de veac, poeziile acestea au fost reproduse in multe zeci de editii, de la modestele tiparituri populare pana la admirabila editie critica a Fundatiilor Regale, ingrijita de Perpessicius. Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri, Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei.Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai putin semnificativa, daca n-ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc.
Ce inseamna pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s-o amintim inca o data. Tot ce s-a creat dupa el, de la Nicolae Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetea geniului sau macar a limbii eminesciene. Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaineitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. Il iubim cu toti pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scriem de la odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi.
El si numai el, ne-a ajutat sa intelegem bataia inimii. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi roman.
Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupti de pamant si de neam, regasim in tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcemm ca intr-un dulce somn, la noi acasa.
Intreg Universul nostru il avem in aceste cateva zeci de pagini pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii, peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce ne-a mai ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc.
MIRCEA ELIADE
Paris, septembrie 1949